Astazi, presedintele autoritar (re)cucerește un electorat emotiv si impovărat de criză. Istoria ne servește un cocktail cu mai toate ingredientele ce au catalizat debutul, invariabil democratic, al unor dictaturi. Cezar, Napoleon, Hitler s-au instalat pe temeliile unor Republici șubrezite politic si economic. Secolul XX este dramatic marcat de ascensiunea unei pletore de tirani, mai mult sau mai puțin proeminenți. Asistăm oare la nașterea unei noi dictaturi?
Nici un instrument democratic nu este invulnerabil in fața dictaturii, cu atat mai puțin votul emoțional. Să fim sinceri, nu ne-am impacientat de incompatibilitatea axiomatică a liberalismului cu social-democrația. Nici nu ne-a prea păsat că o populistă igienizare a clasei politice nu va crea locuri de munca. Am sancționat unanim însa autoritarismul, deopotrivă personal si oligarhic.
Mai mult decât atât, președintele nu emana charisma de natura să-i pozitiveze manifestările autoritare. Domină mulțimile si se impune cu nonșalanță in fața adversarilor politici, dar eșuează lamentabil in a-i coagula in jurul intereselor naționale. Ori, seducția politica este o armă indispensabilă in arsenalul oricarui dictator ce se erijează in unica soluție la criza momentului.
O criză, de această dată globală, cu care am invățat încet-încet sa conviețuim, o prezența apăsătoare, dar departe de a mai fi o sperietoare. De când principalele puteri prognozează relansarea economică, am inceput numărătoarea inversă către un final previzibil.
Constatăm ușurați că, deși mai amețitoare decat șnapsul, cinzeaca (virgulă treiș’trei) e sub nivelul comei dictatoriale. Cetățeanul turmentat se va trezi buimac in șantul din dreapta al democrației. Iar în mahmureala post-electorală va avea ocazia sa se auto-parafrazeze: „Dar eu, cu cine am votat?”
Democrația a mai fost infrânta, pe malul Dâmboviței, ca și pe-al Senei; dar nu cred că trăim azi un asemenea moment.
articolul are savoare, dar comparaţia cu băsescu este exagerată, influenţa acestuia, reală, este mult mai mică decât pare, iar Constituţia are şi ea hibele ei, Caesar voia puterea dar şi o armată pentru cuceriri, la fel Napoleaon, la fel Hitler, deşi pe ultimul mi-este cam silă ( mare) să-l pomenesc, Băsescu ce ar face cu puterea? Nimic, absolut nimic. Să cucerească un teritoriu? Să adune bani? Nu, el vrea să intre în istorie ca reformator, un prieten al săracilor, un duşman al bogaţilor, ca în Evanghelie, dar nu este Mesia . Eu, personal, nu prea îl înţeleg, mai mult îl văd ca pe un pokerist mai bun decât alţii.