Sunet 139
Nu-mi cere să-nțeleg privirea ta,
Eu nu știu ce gândești, știu doar ce-aș vrea,
Sunt mii de vorbe ce nu spun prea mult,
Nu-mi cere să-nțeleg, sunt surd și mut,
Plutește-n aer teama de a pierde
Ce-a fost și ce va fi, precum din verde
Un codru-ntreg devine brun, schilod,
Nu-s nici zăpadă, păsări, nici un rod,
Doar vântul rău, albastru, fără glas,
Vuiește, hohotește, „Bun rămas”,
Dar soarele învinge, ai răspuns,
Nemulțumirea iernii s-a ascuns.
Boris Marian