Subiectul “evrei” a constituit o controversă de-a lungul ultimelor trei milenii și nu sunt semne că o astfel de controversă va dispărea prea curând.
Cartea istoricului Shlomo Sand “Inventarea poporului evreu” (apărută în engleză la editura Verso, 2009) reprezintă unul dintre documentele care alimentează această dezbatere perenă.
Ideea de bază a profesorului de istorie de la Universitatea Tel Aviv este că evreii nu reprezintă un popor sau o națiune, ci sunt mai degrabă o reunire de comunități disparate care au aderat de-a lungul timpului la aceeași religie, în speță iudaismul.
O astfel de teorie nu are în sine nimic extraordinar sau inedit, însă faptul că ea este susținută de un evreu israelian, profesor universitar de istorie și veteran al războiului arabo-israelian din 1967 dă acestei teorii o credibilitate sporită.
Shlomo Sand provine dintr-o familie de supraviețuitori ai Holocaustului din Polonia, evrei anti-sioniști pe care soarta i-a aruncat în Palestina, cu puțin înainte ca statul Israel să ia din nou ființă după un hiatus de aproape 1900 de ani.
Sand a fost în tinerețe un simpatizant al diverselor partide comuniste din Israel, care susțineau egalitatea deplină a evreilor cu non-evreii și mai ales cu arabii cetățeni ai Israelului, pe care istoricul îi numește israelo-palestinieni.
De altfel, Sand contestă faptul că statul Israel poate fi în același timp unul “evreesc” și “democratic” în același timp.
Voi reveni la această dilemă, dar mai întâi să vedem care sunt principalele argumente ale autorului în sprijinul titlului incendiar al cărții.
În primul rând, demitizarea Bibliei care, spune Sand, este un document pseudo-istoric, menit să legitimeze pretențiile sioniștilor din ultimii 150 de ani. Istoricul pune la îndoială veridicitatea istorică a Torei (primele cinci cărți ale Bibliei) și mai ales originile patriarhilor precum și exodul din Egipt în Canaan al evreilor conduși de Moise.
În mod similar, el pune la îndoială existența regatului unit sub David și Solomon și chiar existența monoteismului iudaic înainte de întoarcerea din exilul babilonian la sfârșitului secolului VI înainte de Isus Hristos.
Dar piatra de temelie a construcției ideologice a lui Shlomo Sand este negarea faptului că a existat vreodată un exil masiv al evreilor și că evreii înșiși au căzut în capcana antisemitismului creștin, care a lansat arhetipul evreului rătăcitor, pedepsit pentru deicid și condamnat să-și petreacă restul zilelor în rpibegie.
Nici după distrugerea primului templu de la Ierusalim, în 586 î.d.Hr, nici după distrugerea celui de-al doilea templu, în anul 70 al erei creștine și nici măcar după înăbușirea de către romani a revoltei lui Bar Kochba, în 135, nu s-a produs un exod de masă al evreilor din Palestina, susține Sand.
Și atunci de unde atâția evrei în lume? Simplu, explică Sand, prin prozelitism. Chiar dacă formal Tora și Talmudul (comentariul Torei de după distrugerea celui de-al doilea Templu) interzic prozelitismul, el a existat în permanență, fiind practicat cu violență de Macabei, în secolul al II-lea înainte de Hristos, fiind extrem de curent pe vremea Imperiului Roman.
Cel mai puternic stat evreesc din istorie, Imperiul Hazar, care a existat în regiunea Volgii între secolele VII – X, a luat ființă tocmai în urma unei convertiri a unui popor de origine turcică.
Aici Sand reia teoria lui Arthur Koestler, din cartea “Cel de-al treisprezecelea trib”, dar și a istoricului Abraham Polak, care la mijlocul secolului trecut avansa ipoteza că evreii europeni, cuoscuți și sub numele impropriu de așkenazi (germani), ar fi de fapt urmași ai hazarilor.
De altfel, Sand susține că nici evreii sefarzi (spanioli) nu ar fi imigranți din Palestina, ci urmași ai convertiților berberi din nordul Africii, care au trecut strâmtoarea Gibraltar în 711 cu arabii musulmani, cucerind împreună Spania.
Sand critică aspru toate încercările mai vechi și mai noi de a prezenta pe evrei într-o unitate etno-biologică.
Și aici ajungem la statul Israel care a luat ființă ca urmare a “reîntoarcerii din exil” a evreilor – o reîntoarcere fictivă, susține Shlomo Sand.
Pentru el, Israelul nu este o democrație, ci o etnocrație, dat fiind că este un stat al evreilor, în care minoritățile – arabi sau alți ne-evrei – nu au drepturi egale, pentru că statul este unul “al evreilor”. Nu există stare civilă și un evreu nu se poate căsători decât cu alt evreu pe teritoriul Israelului, iar religia nu este separată de stat.
Cartea lui Shlomo Sand, publicată în limba ebraică în Israel, spre deosebire de cea a lui Koestler, a fost în mod firesc întâmpinată cu o anume ostilitate. Criticii au subliniat că Sand nu aduce nimic original și mai mult distorsionează anumite teorii ce le atribuie istoricilor sioniști – mai ales așa numita puritate biologică a poporului evreu.
Cert este faptul că oricât ar fi de viciată democrația israeliană, ea a permis apariția acestei cărți, iar autorul ei își continuă fără probleme cariera universitară pe cheltuiala contribuabilului israelian.
O mica rectificare: se pare ca Shlomo Sand n-a apartinut partidului comunist israeliean, ci unei grupari de extrema stinga de obedienta mai mult sau mai putin trotskista.
Cronicile aparute in Occident, de la „Le Monde” la „New York Times” au fost, in general, foarte severe in ceea ce priveste aspectul „stiintific” al cartii. De altfel, cum afirma corect D-l Petru Clej, Sand nici macar nu ascunde ca scopul cartii nu e elucidarea unei probleme istorice, ci e inspirat de politica contemporana: delegitimizarea ideologiei sioniste si a drepturilor evreilor asupra Israelului. Co dezinvoltura surprinzatoare (sau nu, daca ne amintim parcursul politic al lui Shlomo Sand ) autorul manipuleaza alert istoria pentru a-si sustine proiectul politic.
Domnul Petru Clej vede, cu dreptate, publicarea acetei carti ca o dovada a fortei si sanatatii democratiei israeliene. Sint de acord !
Cum am avut sansa de a asculta o superba conferinta a lui Vladimir Tismaneanu despre *Mostenirea anului 1989″, in care era citata „sinuciderea elitelor comuniste” ca unul din elementele care au dus la transformarile spectaculoase ale lui ’89, mi se pare ca opusculul lui Sand e simptomatic pentru tentativa de „sinucidere” intelectuala si nu numai a anumitor elite israeliene.
Radu Stern
As mai adauga un detaliu: comentariile la aparitia cartii in Israel au fost departe de a fi (doar) critice, cartea intrind rapid pe lista bestseller-urilor.
O recenzie inutila pentru o „poveste inutila”, de genul celor sau alte „bestselleruri” pentru simpleti .
Ce legatura are functia de prof universitar a lui Shlomo Sand cu fantezia derizorie ? Pariez ca va urma un film, daca „regele” dolar, va ceda tentatiei.
Daca te-ai fabrica evreu printr-o simpla convertire, in scaldatoare, arabii ar deveni minoritari.
Reacția iritată a lui Puiu Wolf, arată că nu a citit cartea și n-a înțeles de fapt nici sensul recenziei, spre deosebire de ceilalți cititori care au postat ecouri.
Dar la Puiu Wolf bila provine din resentiment.
…observatiile d-lui.RADU STERN sunt nu numai formulate cu mare atentie care dovedeste eruditie in domeniul tratat.ele proiecteaza o
fasicola de lumina clarificatoare, intr’un subiect intentionat incalcit de domnul profesor
shlomo sand.
ISHAR KOAH.MESANAIH UMAHRIVAIH MIMEIH IEITZU.
CU MULTA APRECIERE,itzhak bareket.
Dl Shlomo Sand o fi el profesor dar se vede ca a incurcat pastilele sau nu le-a luat la timp. Poprul evreu a existat inaintea de aparitia acestui avorton , exista si va exista de-a pururi. Sand e nisip in engleza si la fel ca nisipul, aberatiile lui(daca intr-adevar le-a spus) vor fi sterse de valurile istoriei.
Domnule „Ion Pafnutie”,
Se vede clar că nu ați citit cartea, dar ce înseamnă „dacă într-adevăr a spus aceste lucruri”?
Apoi, ce acontra-argumente aduceți?
Și în fine, nu credeți că a vă lega de numele unei persoane ca „argument” este josnic?
Nimic nou (sub soarele Orientului Mijlociu). Dupa cum se mentioneaza la sfarsitul articolului, autorul e bine mersi, continua sa-si scrie „lucrarile stiintifice” pe banii publici. Asa-i in democratie, bat-o vina.
Dar pt. ca cititorii sa aiba o imagine mai clara ar trebui adaugat ca dl. autor face parte din tagma „ilustrilor inteligenti” (identificati cu stanga radicala) care neaga tot ce era acceptat si dovedit de-a lungul istoriei pt. simplul motiv de a-si face cariera (prin scoop-uri media), fara a avea scrupule in alegerea metodelor (spus simplu: si-ar vinde si mama). Nu e singurul, fiind „ajutat” si de extrema dreapta religioasa care neaga existenta statului Israel din motive tocmai opuse d-lui autor.
Cum aceasta mode prinde mai nou f. bine in strainatate, mai ales in Europa, care mai „ajuta” cu niste fonduri pe acesti ilustri „oameni de cultura”, treba merge minunat. Poti gasi articole „stiintifice”, poti gasi filme israeliene (!) premiate in Europa pe aceeasi linie. Vorba aia: cu asa prieteni nu-ti mai trebuie dusmani.
Aceste „revelatii” dau apa la moara propagandei intensive anti-Israel in lume sustinuta pe petro-dolari.
Pe baza acestora si a prezentarilor in media (trucate fara jena), politica europeana, pe vremuri echilibrata, a cam luat-o razna, cantand in struna noilor ei cetatenilor de religie musulmana, simbiotic potrivita cu interesele economice.
Oricine vrea (sa stea stramb dar) sa judece corect, poate sa gaseasca documentatie sa afle adevarul.
Domnule Palade,
Vreți să precizați unde am scris în articol că această carte este scrisă pe bani publici?
Dacă afirmația vă aparține, v-aș ruga să menționați și sursa acestei afirmații.
În continuare, v-aș ruga, dacă ați citit cartea, să enumerați ideile expuse de Shlomo Sand cu care nu sunteți de acord și să argumentați de ce.
Apoi nu înțeleg, face parte Shlomo Sand dintre cei stipendiați de dușmanii Israelului? Păi ori e stipendiat de ei, ori din banii contribuabilului Israelian, ar trebui să vă hotărâți.
În sfârșit, vă reamintesc că, spre deosebire de alți sioniști, mulți dintre ei care duc vieți foarte confortabile la mii de kilometri de Israel, Shlomo Sand trăiește în această țară, pentru care și-a riscat viața în războiul din 1967.
Poate nu m-am exprimat clar, ma scuzati.
Nu am sustinut ca publicatia a fost scrisa pe bani publici (nu stiu), ci salariul d-lui autor pe post de cadru universitar.
Cat despre continut, este bazat pe speculatii si nu pe probe materiale (arheologice, bibliografice, genetice, etc.) care mi se par mai corect sa fie numite obiective.
Domnule Palade,
Iar nu înțeleg, care este importanța faptului că Shlomo Sand este profesor de istorie la o universitate publică din Israel? Dacă este competent, atunci salariul său este binemeritat, dacă nu este competent, atunci de ce a fost angajat în acest post.
Repet întrebarea: ați citit cartea? Care exact sunt punctele la care obiectați și care sunt argumentele dumneavoastră?
Și în final vă întreb: contestați buna credință a unui om care și-a riscat viața pentru statul Israel, stat în care trăiește și ale cărui legi (până la proba contrarie) le respectă?
Mi se pare dificil a aprofunda aceasta tema intr-o rubrica de comentarii, peste nivelul propus.
Repet, o carte scrisa pe baza de speculatii, este doar un roman fantezist, tendentios, singurul rezultat concret fiind aportul la cariera autorului
si de a da apa la moara dusmanilor, constient. Fara legatura cu faptul ca si-ar fi facut datoria de soldat inainte cu 40 de ani ca multi altii.
Insa „moda” de ati ataca propriul popor/stat se pare ca este o boala cunoscuta mai ales la evrei, are si un diagnostic medico-psihologic cunoscut.
Ceea ce este sigur, ca vine de minune unor „adepti” pornind din cercurile universitare, europene si israeliene (!) sa propuna regandirea (si in concluzie negarea) dreptului de existenta a statului evreiesc.
Inca o dovada ca cea mai buna aparare e atacul, in cazul concret, falsificarea istoriei.
Daca ar fi sa discutam fapte si nu speculatii, am putea discuta despre legitimatia „poporului palestinian” inexistent pana acum 70-80 de ani (dovedit de marturii scrise de oameni celebri inca in sec. 19 care au vizitat teritoriul tarii numite atunci Palestina, nume dat de romani). „Popor” inventat de sovietici, in perioada razboiului rece.
Si sprijinit consecvent in ONU unde statele arabe/musulmane/lumea a 3-a/etc au majoritatea si pot aproba hotarari in mod „democratic” adica pe baza de majoritate. Ca de ex. schimbarea definitiei de „refugiat” pt. a include in asa-zisul popor palestinian o majoritate de imigranti arabi veniti pe teritoriul Palestinei in anii premergatori razboiului 2 mondial. Sau faptul ca majoritatea „poporului iordanez” (tot o inventie a sec. 20) este de provenienta „palestiniana”.
Ceea ce este trist, este faptul ca adevarul sau dreptatea nu intereseaza pe nimeni – doar puterea si banii (care sunt in petrol).
Îmi pare rău, domnule Palade, trag concluzia că nu ați citit cartea și nu ați putea să o citiți cu mintea deschisă.
Eu vă cer argumente, iar dumneavoastră răspundeți cu clișee și generalități.
Nu văd nicio diferență între ce faceți dumneavoastră și ceea ce fac cei care ne acuză de „anti-românism” doar pentru că nu repetăm papagalicește dogmelor naționaliste în care cred majoritatea românilor. Aceleași acuzații de „vânzare” de „trădare” care denotă începuturile unei mentalități totalitare.
Cartea lui Shlomo Sand a fost publicată de o editură particulară și nimeni nu e obligat să o citească. Dar dacă cineva care n-a citit-o face comentarii, bine ar fi să aibă decență să fie mai prudent.
Nu am aprofundat-o recunosc, mi-a ajuns s-o rasfoiesc. N-a mai fost necesar, neaducand nimic original, argumentele stimabilului autor fiind deja consemnate de o pleiada de predecesori, mai iuti la pana. In plus, citind articolul Dv., si fara a intra in amanunte tehnice, nesemnificative, consider ca-mi pot permite, inca in limitele decentei intelectuale sa comentez cele comentate.
Esenta comentarului meu ar fi: un titlu care incepe cu „INVENTAREA” unui popor si nu cu „nasterea” (de ex.) dezvaluie intentia autorului deja pe coperta (quod erat demonstrandum).
N-am intentia sa intru in polemica cu nimeni, insasi titlul cartii este revoltataor, si cele relatate de D-nul P.Clej sint suficiente , pentru a nu fi de acord cu asemenea scrieri. Sint curios care din popoare , ar fi incintatde o carte care prin titlul ei neaga existenta lui!
Cu aceasta consider ca am incheiat discutia.
Domnule Kecskemeti,
Teste cu ADN s-au făcut, iar Shlomo Sand susține în cartea sa că testele au fost neconcludente. În general evreii iau trăsăturile populațiilor în mijlocul cărora au trăit de multă vreme. Astfel un evreul polonez seamănă cu un polonez și un evreu yemenit seamănă cu un arab yemenit.
Cât despre Moise personajul biblic, nu știm dacă a fost într-adevăr un personaj istoric. Biblia a fost scrisă cu cel puțin 400 de ani după perioada exodului din Egipt, așa că nu cred că textul biblic poate fi credibil 100%.
Regret că nu am posibilitatea de a accede la carte. Ideea este mai mult decât tentantă. Am şi eu în ascendenţă evrei care ca aspect par sefarzi Păr negru, destul de creţ, tenul creol. La comntarii doresc să adaug şi faptul ca după o ipoteză foarte verosimilă a lui Sigmund Freud, nici măcar Moise nu a fost evreu ci egiptean – poate unul din motivele pentru care nu a putut intra pe pămăntul făgăduiinţei, deşi i-a fost dat să-l vadă din locul în care a murit. Cu certitudine nu există trăsături fiziognomice specifice pentru poporul izraelit, unii desigur poartă caractere rasiale semite şi uneori este foarte greu să faci deosebirea fizic de un arab sirian sau libanez. Cred că studii ADN în viitor vor putea aduce lămuriri pro sau contra tentantei ipoteze.
Domnule Galamobos,
Am două întrebări:
1) Biblia trebuie cumva tratată ca un fel de manual inafailibil de istorie?
2) Ați citit cumva cartea lui Shlomo Sand?
Biblia nu este un manual de istorie, dar prin prizma omului religios ,din vremuriile,in care s-a redactat, reda si date istorice.Consider extremism de a lua textele biblice,sub forma scolastica in care sint considerate de ultrareligiosi, dar acelas extremism este negarea totala a evenimentelor istorice cuprinse de ea.
Din pacate nu am citit cartea lui Sand, am citit numai comentariile, la cite am avut acces.
Cind este vorba de defaimarea evreilor , todeauna se gasesc si evrei de teapa lui Sand, sau Goldoston, de parca restul antisemitiilor n-ar fi destui, pentru acest lucru.
Negarea faptelor istorice redate in Biblie, bineinteles sub forma corespunzatore epocii, nu este o noutate,inca in 1882 Leo Taxil, publica „Biblia Hazlie”, in care argumentul principal este ca niciunul dintre orasele enumerate in Biblie nu s-au gasit, dar spre regretul lui si al adeptiilor sai, archeologi au descoperit pe rind aceste orase.
Presupun ca D-nul Shlomo Sand, cu toate ca traieste in Israel, n-a fost niciodata in tunelul de la Zidul Plingerii, sau crede ca blocuriile de stinca prelucrata, de 600 tone care se gasesc in fundatia zidului care inconjura templul lui Solomon, au fost aduse acolo de vint, sau de palestinienii primitivi,pe spatele magariilor .De altfel nu e un loc in tara acesta unde nu se gasesc zeci si sute de dovezi archeologice, care-l contrazic pe D-nul Sand.A-si recomanda D-lui Sand, si a commentatoriilor care inclina sa creada bazaconiile lui, sa citesca cartea lui Werner Keller : ” Und die Bibel hat doch recht „, sau daca vor sa citeasca un istoric, in locul D-lui Sand, n-au decit sa-l citeasca pe Iosephus Flavius
Vedeți, domnule Galambos, când o să citiți cartea lui Shlomo Sand și o să vedeți ce neagă și ce nu din textul Bibliei, atunci poate nu veți mai practica sportul național românesc: vorbitul după ureche.
Nu inteleg aceste reactii. Petru Clej publica o cronica de carte. Reda ideile autorului, fara a se identifica cu ele. Descrie reactiile la carte. De ce va sare tsandara? Presupuneti ca numai volume cu care suntem de acord trebuie recenzare? Domnule Clej, eu, unul, va multumesc pentru informatie. Am sa comand cartea, am s-o citesc, imi voi formula o opinie si ma voi imbogati. Daca citesc literatura legionara ma identific cu autorii ei? Cat despre argumentul „pe banii contribuabilului israelian”… L-am auzit pentru prima oara din gura lui Ceausescu, care afirma ca scriitorii sunt liberi sa publice ce vor ei, dar nu pe banii „poporului muncitor”!
Cartea a fost (este) un ‘best-seller’ în Israel şi Europa. Shlomo Sand face pentru evrei ce a facut Lucian Boia pentru români cu a sa „Istorie şi mit în conştiinţa românească” (1997) : o „deconstructie” a multora din miturile pioase ce au fost folosite în construcţia identităţii naţionale.