ACUM.TV

Epilog

Au trecut cativa ani de cand am scris episodul precedent. Ceva m-a oprit sa-l continui, poate acelasi impuls care m-a provocat sa o caut pe C., intr-o lume mica, dar cu atatea poteci intortocheate si drumuri in sens unic. Povestea listelor, sau intersectia cu propriile mele nostalgii, retrairea clipelor de adevar, carora le-am conferit o semnificatie uriasa, dincolo de impactul real pe care l-au avut asupra mea, in trecut, confuziile intre ganduri si sentimente, dezorientari, cautarea perpetua al aceluiasi ‘incotro’, toate acestea ma blocheaza fata in fata cu mine insumi, indemnandu-ma sa ma intreb iar, ca la 18 ani – cine sunt?
Alteori ma intreb de ce caut mereu noi stimuli. Sau de unde apare obsesiva senzatie ca am trecut pe langa ceva important, ca un simplu cuvant mi-ar fi schimbat preferintele, hotaririle, cursul ciudat al vietii mele.
Ce ma determina, oare, sa scriu aceste banale fraze, de ce nu am continuat, simplu, fara nici o introducere, sa va relatez ceea ce s-a intamplat cu mine, cu C., cu M., cu lista Rom-Jews, cu toate personajele schitate in trecere, cu sentimentele mele pentru C.?… Dupa ani de zile am ramas, parca, in acelasi loc. E oare un adapost iluzoriu, sau un semn al maturizarii? E frica de a risca, de a schimba ceva frumos, lin, cunoscut, nu si lipsit de surprize, ceva care ma face sa ma simt autentic? Sau e doar lenea, inertia, comoditatea uneia si aceleasi iubiri, de 17 ani, pentru o femeie care a stiut sa-mi fie alaturi, la bine si la rau, cu toate micile divergente, in ciuda capriciilor mele de vesnic adolescent, in permanent freamat, in continua neliniste a cautarii marelui secret, care, probabil, e cunoscut de intreaga populatie a mapamondului, nu insa si de mine. Acum imi vine in minte ca, de fapt, nu exista acest secret, traim intr-un paienjenis si trebuie sa-l acceptam, dar oare nu tind sa extrapolez propriile mele simtiri? Banuiesc ca multi dintre voi au avut clipe de telepatie, de comunicare cu personaje din trecut, sau e numai un neimpacat dialog cu noi insine? Am primit multe reactii de la persoane care au trait aceste reintoarceri in timp, au tremurat la intalniri cu foste iubiri, atunci de ce sa citeasca cineva tocmai povestea mea si a misterioasei C.?
Dar hai sa revenim putin la miraculoasele liste-forumuri de discutii. Rom-Jews exista si astazi, nu atat de activa si suculenta, la un moment dat tindea sa reuneasca iar acele personaje virtuale care ma uimisera, la inceputul dialogurilor mele pe Internet . Pe unele le-am cunoscut personal, cu cateva am ramas in amicitie. Intrasem pe acea lista – va amintiti?- pentru a o gasi pe C., la invitatia colegului de liceu, Daniel. De curand, Daniel a vizitat Israelul, ne-am reintilnit dupa 37 de ani. Ciudat, am vorbit de multe si marunte, parca nu a trecut atata timp, dar aproape de loc despre C. Si, desi am amintit si colegii de lista, sau de liste, caci am participat pe mai multe, in ultimii ani, am ramas cu aceleasi nedumeriri, ce cautam pe meleaguri virtuale, ce magnet ne atrage sa scriem, sa dialogam, sa citim, sa ne certam, sa flirtam cu persoane necunoscute, cu citeva litere adunate intamplator intr-un nume, sau porecla?
Poate ne refugiem din real intr-o lume a iluziilor, sperand sa comunicam cu oameni care nu ne vad, nu cunosc micile noastre slabiciuni, poate vrem sa daruim ceva din noi, sau sa primim aplauze pe o scena secreta… Sau fugim de o singuratate, pe care nu avem curajul sa o recunoastem nici fata de noi insine, cautam prieteni, idei, inspiratii, oglinzi, sclipiri, nostalgii, rezonante…
Oare de ce se incing, atat de des, dispute crancene pe aceste liste? Vrem probabil sa avem dreptate, sa expunem, fara rezerve, idei pe care, in viata de zi cu zi, ne jenam sa le impartasim? In acesti cativa ani am fost membru pe cateva liste, de pe unele m-am retras, acum ma trezesc pe acelasi forum unde am inceput aventurile mele virtuale, pe Rom-Jews, si pe asa-numita Lista-2, intalnind aproape aceiasi participanti. Care este mirajul acestor capcane periculoase, nisipuri miscatoare pe ecran amagitor, in care scrijelesc, in limba romana, putinele cuvinte pe care inca nu le-am uitat? Si de ce ma exprim la plural? Doar fiecare e atras de altceva, vine cu motivatiile sale… Acum cativa ani mi-am atarnat o lozinca pe perete, in dormitor, sa nu uit ca ‘oamenii sunt diferiti’, cu talente, pasiuni, predilectii, slabiciuni, mereu altele, infinite combinatii care dau nastere farmecului diversitatii.
C. a fost, pentru putin timp, participanta, destul de pasiva, pe una din listele frecventate de mine, am adus-o pentru a o simti apropiata virtual, in aceeasi societate imaginara, alaturi de oameni pe care ii numeam, in mod automat, prieteni. Pe acea lista am inceput sa scriu povestea telepatiei mele cu C., pe aceeasi lista am fost atacat si jignit mai tarziu… Oare de ce am pus la inima insulte si rautati aruncate de persoane pe care nu le-am privit in ochi, sau le-am cunoscut ocazional, pentru cateva minute, si nu am avut nimic sa ne comunicam? Imi amintesc de sfatul, greu de urmat, al unei fiinte minunate, pe care am cunoscut-o virtual, pe un forum, apoi si in realitate, sfat compus doar dintr-un cuvant: DETASAT!
Acum imi reapare in fata ochilor C., femeie de 55 de ani si totodata de 14, 18, si 50, aceeasi C. din Bucuresti, Rishon LeZion, Duesseldorf. Pentru ca C. este si azi in Duesseldorf, iar eu, ati ghicit, in Kiriat Ono, la aceeasi distanta la care am fost si acum cativa ani.
Si ma intreb daca ceea ce am simtit pentru ea a fost dragoste, sau doar entuziasmul si incercarea de a retrai tineretea, adusa de o briza de telepatie, sau de o furtuna care a traversat Marea Mediterana. Si ma trezesc vibrand, ca la 23 de ani, cand am scris poezia \”Confuzie de dragoste\”.

Confuzie de dragoste

Exista
Atata confuzie de dragoste
In jurul nostru,
Incat, deseori,
Nu mai stim cine pe cine iubeste.
Ne incurcam
Si, vrand zadarnic sa ne limpezim sentimentele
Devenim altii.

Exista
Atata confuzie de dragoste
In noi,
Incat, mergand pe strada,
Nu recunoastem dragostea
Si trecem grabiti pe langa ea,
Uitand sa-i spunem : buna dimineata !

Exista
Atata confuzie de dragoste in spatiu,
Incat, zapaciti,
Vrem sa simplificam totul
Si constituim in pripa
Triunghiuri, cercuri, prisme
Si alte figuri de dragoste geometrica.

Exista
Atata confuzie de dragoste in timp,
Incat, nedescurcandu-ne,
Ne repartizam iubirile pe varste,
Aniversari, ceasuri de asteptare
Si amintiri.

De atata haos,
Fara sa fim intrebati,
S-a hotarat definirea dragostei;
Ni s-au impartit buletine de identitate…
Si acum,
Intinzandu-ne semnalmentele,
Incercam sa deslusim dragostea,
Strigand-o pe nume.

Din cand in cand,
Ne schimbam locul,
Sufletul,
Timpul,
Cartea de geometrie,
Deseori chiar numele dragostei…
Si devenim astfel
Complici ai paclei de dragoste.

Poate ca, de fapt,
Ne place confuzia de dragoste..
Ne aruncam in ceata,
Ne ratacim prin haos de iubiri…
Si poate, de aceea,
In mijlocul confuziei de dragoste
Ramanem intotdeauna
Singuri.

Aici s-ar incheia telepatia. Revad intalnirea de la Duesseldorf, seara tarziu, cand C. s-a lipit de mine, m-a imbratisat, batandu-ma pe umeri consolator.

Si o aud pe M.: \”Vlad a inchis un cerc\”.
Probabil insa ca unda Kiriat Ono – Duesseldorf nu se va inchide niciodata.

-sfarsit-

Acest articol a fost publicat duminică, 24 ianuarie 2010 la rubrica Cai Spre Noi Insine.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.