Şi ploaia s-a oprit

Stropii cădeau explodând,
Ghiulele albe
Pe vârful pantofului.
Ce mai rămânea din ei?
Toată tristeţea cerului
Ploua odată cu lacrimile tale;
De parcă v-aţi fi înţeles!
Ei, nu toate probele
Se iau la sesiunea din iarnă!
Florile stăteau părăsite pe bancă.
Tristeţea lor îngheţată
Congela şi stropii ochilor tăi.
Vrabia zgribulită
Ţi s-a oprit pe braţ.
Privea spre cer speriată.
Un uliu imaginar
Îi trimitea dispreţuitor
Mesaje doar de ea înţelese.
Nu ai mai plâns.
De mila ei?
Abia atunci ai observat buchetul.
L-ai ridicat şi m-ai privit.
Un zâmbet ce stătuse ascuns,
Ţi s-a urcat timid pe faţă.
Înţeleaptă, ploaia s-a oprit.

Trandafiri

Dintr-un spin
Căzut din părul tău arămiu,
Mi-a crescut în palmă un trandafir.
Fără să mă bucure,
Fără să mă doară.
Tensiunea acumulată
Trebuia să ţâşnească-ntr-un fel!
Ochii tăi nu erau destul de albaştri,
De goi,
Ca să poată minţi nepedepsiţi.
Dacă pari încruntată
Îţi arăt palma.
Începi să citeşti
În petalele trandafirului,
Ce se mai întâmplă cu noi.
Când ai plecat la Cluj,
Polenul a dispărut
Într-o singură noapte.
Palma s-a ofilit aşteptând.
Nu mai am curajul
Să consult alte vrăjitoare,
Să-mi spună dacă şi când.
Părul tău cu străluciri de soare
Nu-mi mai seamănă-n palmă
Trandafiri.

1 martie

Uh! Am scăpat de zăpadă, de angoase.
De frisonul frigului umed la şale.
Am scăpat de bronşită, de tusea tabagică.
La noapte n-o să mai pun ciorapii
Şi pantalonii de treining.
Nici cămaşa de corp sub pijamale.
O să mă scol devreme să merg la piaţă
Să cumpăr ghiocei.
Să nu te mai văd atât de mofluză.
Voi cumpăra o pungă cu urzici şi-un kil de borş
Să preparăm o ciorbă de verdeaţă.
Seara vom toasta cu apă minerală.
Şi îţi voi prinde cu un gest galant
Ghiocelul la bluză.
Uh! Am scăpat de zăpadă, de moine.
Simt o nouă speranţă.
Vreau să smulg din mine trecutul.
Să ridic barierele din calea unui nou început.
A venit primăvara.
Nu mai am nicio scuză.

Salcia din aprilie

Nimic nu mă legăna mai bine
Decât salcia de la Pârâul Iepuraşului
În aprilie, înainte de Paşti.
Pe Dumnezeu acolo îl găseam.
Singur,
Când în jur nu mai era nimeni.
Împleteam ramurile moi, verzi.
Printre ele îmi strecuram şi gândurile.
Nu găseam răspuns la nicio-ntrebare.
Mă trezeau broaştele plescăind în apa puţină.
După amiază coborau fetele.
Vorbeau despre părinţi,
Despre câinele nostru cu trei picioare,
Despre Maria de pe Coltău.
Uneori şi despre mine:
Că l-am încălecat pe Verdeş fără şea, fără frâu
Şi m-a trântit în drum; era gata să mă omoare.
Îşi bălăceau picioarele palide, subţiri,
Ca ale berzelor venite din ţările calde.
Stăteau mirate pe casă într-un picior.
Coboram seara odată cu soarele.
O auzeam pe mama prin curte.
Mă striga la cină.
„Se răceşte ciorba de urzici!”
Eram în Postul Mare.

Bârlogul albastru

Azi m-am retras în bârlogul secret.
Miroase a fum de mălai ajuns pe plita încinsă.
A saună finlandeză cu frunze de mesteacăn.
Pe acoperiş circulă nebunii de la Casa Diplomaţilor.
Vor să arunce toate aparatele de aer condiţionat.
Mârâie prea tare în nopţile în care duc tratative
Cu teroriştii, mai nebuni decât ei.
Mi-am scos din ghiozdan şevaletul,
Pânza de păianjen şi sticluţa cu lacrimi.
Voi picta pereţii bârlogului meu
În albastru marin.
Să miroase a mare mângâiată de valuri.

Am furat o floare de la muzeu

Cum tot era 1 martie
Şi nu aveam bani să-ţi fac o altă bucurie,
Am rupt o camelie din grădină de la muzeu.
Era ca sufletul delicat al unui copil.
Sigur că nu era voie!
Cum o să fie?
„Nu arată rău dragă, dar nu are niciun miros.
Parc-ar fi din plastic sau din hârtie creponată.”
I-ai găsit locul pe frigider în bucătărie
Într-un păhărel de lichior.
Plângea parcă din petalele gingaşe, trandafirii.
Lacrima îi era tristă, adevărată.
Îi plângeau de milă chiuveta unsuroasă
Şi ochiurile aragazului,
Pătate de la sosul din conserva de scrumbii.
Plângeam în sine în taină şi eu.
Jur că n-o să mai fur niciodată
Flori din grădină de la muzeu.

Cerşetorul de timp

Cerşesc ani,
Cerşesc zile,
Cerşesc iertare.
Morile vieţii mă macină
Între dinţii roţilor uriaşe.
Se învârt în tăcere
Fără să le pese, fără să mă-ntrebe.
Le privesc.
Nu le pot opri.
Le urăsc.
Număr secundele.
Diamante pe sita care le cerne
Fără-ndurare.
Mereu mai puţine rămân.
Eu, mereu mai sărac.
Cerşesc ani,
Cerşesc zile,
Cerşesc iertare.

Caracatiţa

Pumnii mi se descleştează încet.
Caracatiţă ameţită de adâncurile întunecate.
Palmele mai poartă, albe,
Urmele unghiilor peste liniile destinului,
Peste linia veţii,
Secţionate ca nişte râme de lama unui hârleţ.
Mai ţii minte scufundările noastre
În apele calde la Molokay?
Le tot visez de atunci.
Te revăd din adâncuri
Plutind ca o caracatiţă cu patru braţe.
Aud un cântec moale ca un geamăt sub perne.
E cântecul valurilor care mă acopere.
Deasupra, pe obrazul ridat al apelor, tu nu mai eşti.
Caracatiţa mă priveşte cu ochi bulbucaţi
Ca o broască.
Norul albastru mi se aşează peste pleoape.
Pumnii mi se descleştează încet.

Regresii

Într-o noapte,
Aşa, pe neaşteptate,
Am luat-o pe mama de mână
Şi am purtat-o cu grijă peste tot.
Era slabă.
Era atât de bătrână!
I-am arătat treptele.
Să nu se împiedice, să nu cadă.
Pragurile.
Să se aplece, să nu se lovească.
Uşile.
La care nu ar trebui
Să bată vre-odată.
Colţurile străzilor
De care ar trebui să se ferească.
Încet, încet,
I-am descifrat legile oamenilor,
I-am şoptit rugăciunile.
Să le înveţe.
Până dimineaţă întinerise.
Era o altă femeie, acum.
Era prima femeie de care îmi aduceam aminte.
Mă purta de mână peste tot:
Treptele, pragurile.
Mă învăţa despre mândrie,
Despre păcate, despre judecată,
Despre umilinţă,
Despre rău, despre bine.
Colţurile străzilor,
Uşile la care să nu bat niciodată.
Când m-am trezit zgribulit,
O rază umilă
Pătrundea printre obloanele trase
Până la tabloul mamei de pe perete.
Camera nu mai era îngheţată.

Scaring movies

Într-o lume de spaime,
Noaptea mi se aşează peste ochi
Ca o cuvertură murdară.
Miroase a transpiraţie veche,
A cal oboist,
A geamantan ţinut închis
Într-o cămară igrasioasă.
Dacă ţin un cuţit între dinţi
Aproape de limbă
Şi mă încrunt până ţâşneşte foc din orbite,
Pistolul cu sânge de sub pernă
Înroşeşte tavanul.
Nici nu mai e nevoie să adorm.
Visele îmi năvălesc peste somn
Ca paraziţii dintr-o cuvertură murdară.
Se suprimă reciproc fără milă.
Nopţile mele,
Poveşti cu care speriu copiii vecinilor
Dacă derbedeii intră în grădină
Să-mi culeagă ciupercile.

Pasărea uriaşă

Nu simţi cum zboară timpul,
Pasăre uriaşă?
Poartă Universul pe aripile sale.
Universuri paralele,
Păsări care îşi intersectează traiectoriile
Către un punct comun, ascuns.
Noaptea, întins în iarbă,
Privesc spre îndepărtatele stele.
Simt fâlfâind pe la gene
Fulgii păsării uriaşe.
Între ei mă ţine ascuns.
Uitarea, semnul zborului său.
Vom ajunge vreodată,
Vom ajunge la punctul comun
La adunarea păsărilor uriaşe?
Obosite,
Vor ciuguli din palmele Tainei
O clipă.
Sincronizarea unui nou început.

Dan David