Ca o persoană care de la revoluţie încoace sunt mereu nemulţumită de modul în care se respectă drepturile copiilor de către autorităţile statului, aşteptam cu mare nerăbdare ca tema să ajungă în dezbaterea politicienilor.
Acum tema a ajuns în centrul câmpului de bătăli politică pentru alegerilor prezidenţiale. Ar fi putut apărea de acum cinci ani, dacă partenerii şi susţinătorii de atunci ai lui Traian Băsescu nu ar fi reuşit să evite scurgerea în presă a incidentului.
Din tot acest schimb de murdării, pe mine mă interesează felul în care diferiţii politicieni reacţionează la situaţia apărută, deşi s-ar putea filosofa o vreme şi despre motivele pentru care tema a fost considerată insuficient de actuală în urmă cu cinci ani şi este pusă pe tapet acum de jurnalişti.
În primul rând, şeful statului a fost total deplasat declarând la prezentarea casetei că nu îşi aminteşte de modul în care s-au derulat evenimentele, că poate copilul a făcut ceva ce justifică lovitura. Doar la a doua înfăţişare televizată a rostit o parte din cuvintele ce trebuiau rostite pentru a salva aparenţele de corectitudine politică: „Nu am lovit niciodată pe nimeni”. Mă aşteptasem să spună că nu îşi amintea de derularea evenimentelor din acea seară din 2004 – nu calitatea memoriei o critic aici – dar trebuia să adauge imediat că nu a lovit un copil sau vreo altă persoană în vreuna din campaniile sale electorale, indiferent ce ar fi spus, sau ce ar fi făcut, fiindcă aşa ceva nu putea să îşi permită niciodată, indiferent de circumstanţe.
Mă aştept ca un preşedinte să fie la curent cu principiile cuprinse în Carta Drepturilor Omului şi în Carta Drepturilor Copiilor, prin care violenţa nu poate fi tolerată în nici un fel. Nici o formă de violenţă nu este justificată, orice act de violenţă ar fi putut fi evitat. Nici o manifestare violentă nu este scuzabilă nici prin irascibilitate, nici prin felul abaterilor comise de cel care devine victimă, întreaga responsabilitate a unui act violent revine celui sau celei care a comis acel act.
Acum nu este suficient să ne spună actualul preşedinte că el nu a bătut niciodată pe nimeni (din înşirarea lui rezultă că nu şi-a bătut nici soţia, nici copii şi nici chiar marinarii sau alţi subalterni care l-ar fi putut enerva, eventual înjura), ci aştept să îşi ceară scuze că în prima sa reacţie a lăsat să se înţeleagă că dacă un copil e obraznic, înjură sau face alte măgării, un politician ar fi îndreptăţit să îl pedepsească, aplicându-i o lovitură.
În legătură cu acest lucru aştept să i se ceară seamă preşedintelui. Legea românească a protecţiei drepturilor copilului declară că orice formă de pedeapsă fizică este interzisă. Nu există şi nu pot exista amendamente care să justifice vreun astfel de comportament. Este absolut inacceptabil ca un politician de vârf, un şef de stat să se expună în public dând una sau două palme unui copil şi să spună apoi că s-ar putea să fi fost provocat de acesta.
În practica mea cu fenomenul violenţei, când cel care comite agresiunea invocă vina persoanei agresate, este clar că am de-a face cu un agresor care nu îşi asumă responsabilitatea.
Singura alternativă acceptabilă la violenţă este toleranţa zero şi asumarea răspunderii pentru orice comportament care implică o agresiune. Asta aştept de la politicieni, de la şefii de stat şi sfetnicii lor, dar şi de la ziarişti. Primul pas spre schimbare este deci acceptarea propriei răspunderi în legătură cu toate actele şi toate declaraţiile.
prof. dr. Maria Roth, este şefa Catedrei de Asistenţă Socială, UBB Cluj
In 2009, in Romania, tara membra UE, dupa 20 de ani de libertate, presedintele nostru considera ca in anumite conditii un copil poate fi lovit!
Reactia Presedintelui, a presei si a politicienilor in acest caz m-a dezamagit. Cele doua tabere nu au tinut cont de influenta evenimentului asupra copilului implicat. Un politician chiar ii cerea copilului (intre cele doua declaratii ale acestuia) sa se supuna unui test cu poligraful pentru ca, asa cum declara politicianul, acest lucru nu ii putem cere presedintelui Romaniei (sic!), iar o jurnalista desemneaza parintii copilului care a fost nesupravegeat langa seful statului ca fiind raspunzatori de acest incident.
Reactia Presedintelui Romaniei in urma cu cateva zile, cea in care prezenta situatiile in care putea lovi copilul, este de neacceptat si nu in numele lui personal (daca nu il intereseaza), dar in numele tuturor romanilor pe care ii reprezinta, ar trebui sa isi ceara scuze!
Deranjant este si faptul ca sunt foarte multi oameni care nu au fost iritati de acesta reactie a Presedintelui, chiar ii gasesc scze si isi acuza adversarii politici de inscenare, cand de fapt Presedintele Romaniei este cel care a spus ca in anumite circumstante un copil poate fi lovit! si pentru asta el si cei care il apara trebuie sa recunoasca ca au incalcat si incalca drepturile copiilor la a duce o viata fara violenta.
Ca cetatean roman, imi cer scuze de la intreaga lume, ca Presedintele care ma reprezinta a avut un astfel de comportament si tin sa mentionez ca sunt impotriva violentei asupra copiilor in orice circumstanta.
Da, ai dreptate Viorela, detaliile acestea trebuiau adaugate.
daca copilul in cauza si femeia de alaturi declara repetat ca acest incident nu a avut loc, iar televiziunile nu vor sa-i bage in seama pentru ca nu declara ce vor ei sa auda (si anume, ca basescu e vinovat), aceasta nu este o incalcare a dreptului la libera exprimare?
drept fundamental intr-o democratie?
aici ce avem de spus?
iar daca dvs considerati ca nu exista nici o justificare pe lume pt care un copil ar putea fi lovit (nu bagat in spital sau schilodit!), atunci sa nu va plangeti de comportamentul tinerilor din zilele noastre si crimele de care sunt in stare. parinti ca voi i-au crescut asa.
Draga Maria,
Daca ai fi citit cu atentie ai fi vazut ca am criticat atat presa, cat si pe ceilalti politicieni despre modul in care au abordat acest subiect. Au fost politicieni cat si jurnalisti care declarau ca si ei isi mai lovesc (moderat- e drept) copiii.
Libertatea de exprimare in societatea romanesca si incalcarea ei atat de media cat si de alti reprezentanti de seama este un subiect amblu care merita o dezbatere pe masura.In acest caz am vazut ca unii (jurnalisti si politicieni) sustineau doar prima parte a declaratiilor copilului, iar altii doar a doua, nu pentru ca i-ar fi interesat ce a spus si pentru a-si convinge electoratul. Cum de altfel unii sustineau doar prima parte a declaratiilor Presedintelui, altii doar partea a doua din aceleasi motive, fara sa ii intereseze continutul acestor declaratii si implicatiile acestui continut.
Pozitia mea nu este una electorala si nici una de ancheta asupra evenimentului. Sunt altii acreditati sa faca anchete (justitia). Eu am punctat continutul primei declaratii a Presedintelui datorita naturii acelor informatii care, repet, legitimeaza violenta asupra copiilor in anumite cirucmstante. Stiu ca nu este singurul, stiu ca 70%(conform statisticilor) dintre parinti sunt de acrod cu aceste declaratii.
In plus ai generalizat ca generatia tinerilor nostri are un comportament deviant -, mai mult ai acuzat parinti care nu folosesc violenta (sub orice forma) asupra copiilor lor ca astfel cresc delicventi. Am inteles bine?
Acum ca sa inchid cercul si sa merg mai departe pe rationamentul tau si sa iau in calcul si a doua declaratie (-faptul ca a dat o a doua declaratie nu inseamna ca prima nu a existat-) a Presedintelui (cu care sunt de acord) deduc logic, ca tu consideri ca si Presedintele Romaniei (care nu si-a lovit niciodata copiii) creste delicventi? (ca mine si alti care nu folosesc violenta asupra copiilor).
Imi cer scuze pentru fragmentul din final. E doar o speculatie, dar si tu ai speculat ca noi, cei care suntem impotriva violentei asupra copiilor crestem delicventi.
d-na viorela, vad ca ati inteles gresit.
eu nu consider ca un copil trebuie batut pentru orice situatie, insa in cazurile in care nimic nu da rezultate, o pedeapsa corporala (adecvata) este necesara.
nu lipsa pedepsei corporale creste delicventi, dar copiii delicventi trebuie corectati cu pedeapsa corporala.
si intr-adevar, foarte multi tineri au un comportament deviant.de altfel, elevi si studenti sunt de acord cu pedeapsa corporala a delicventilor in caz de nevoie.
totusi, eu cred ca voi incurcati violenta in familie(care e intr-adevar o crima) cu pedepsirea comportamentului neadecvat.
va asigur ca o palma la fund sau peste maini cand un copil scuipa pe jos sau injura nu constituie violenta domestica.
oricum, prima declaratie a presedintelui ar fi trebuit sa fie intr-adevar cea de nonviolenta, deoarece un politician trebuie sa se conformeze legii „corectitudinii politice”,insa asta nu inseamna ca se reflecta in realitate.
abordarea subiectului in media depinde de interese politice, deci asteptati-va la multe pareri deviante din partea presei.
oricum, cazul este o abureala politica ca sa impresioneze cateva procente de electorat sa nu-l voteze pe basescu, si nimic mai mult.
va asigur ca cei care-l acuza de comportament inadecvat au facut si ei cel putin odata asa ceva sau chiar ceva mai grav.
Doamnei Roth:
Aveti perfecta dreptate!
Trebuie facut ceva in aceasta privinta!
Am ascultat in aceasta seara juramantul domnului Basescu si ma bucur ca nu a lovit copilul cu pumnul. Dar nu a jurat – pentru mine era suficient sa spuna – ca nu l-a lovit cu palma, sau ca nu i-a dat una peste cap, sau – ce asteptam – ca nici prin cap nu i-a trecut sa raspunda prin vreun gest care ar putea fi interpretat ca violenta la vreun comportament, poate necuviincios al unui copil. Noi, adultii, remarcam comportamente necuviincioase unii la altii in numar foarte mare (ca de exemplu intreruperea dreptului la replica al unui candidat de catre celalalt candidat), dar nici nu ne putem imagina (ma adresez in primul rind persoanei care semneaza Maria) ca ar trebui sa raspundem la aceste gesturi prin lovituri. Daca imi pun intrebarea cine e de vina pentru astfel de comentarii ca ale Mariei, sau pentru juraminte de genul „nu l-am lovit cu pumnul nici in fata, nici in plex”, le pun cu usurinta pe seama acelei prea laudate educatii care permite violenta celui mai puternic impotriva aceluia care nu se poate apara. Ca urmare, votez (asa cum a facut parlamentul roman in 2004, cind a scos legea Copilului) pentru educatia copiilor fara violenta si pentru societatea fara nici un fel de violenta.