Persistenţa variabilelor necunoscute în jocurilor politice de la Chişinău forţează actorii locali să se concentreze preponderent pe factorii exogeni. Liberalii înclină spre Vest, axându-se preponderent pe România şi structurile europene şi euroatlantice; democraţii oscilează între Est şi Vest, moderând retorica pentru a obţine în egală măsura atenţia Rusiei şi cea a UE (înţelegând foarte bine iminenţa procesului de consolidare a parteneriatului ruso-comunitar). În timp ce comuniştii se adresează actorilor locali de rang european, cum ar fi socialiştii europeni din cadrul instituţiilor europene, deoarece sau nu se află în vizorul factorilor reali de decizie din exterior (preocupaţi mai mult de confortul politic al membrilor Alianţei pentru Integrare Europeană, decât de comuniştii „extraşi” treptat din sistemul de guvernare), fie în mod deliberat se îndepărtează de aceştia (pregătindu-se de alegeri anticipate). Intensitatea mesajului european al comuniştilor este însă echivalent frecvenţei interacţiunilor dintre noua guvernare moldoveană şi oficialii europeni.
Or, spre exemplu, vizita Comisarului pentru Relaţii Externe şi Politica Europeană de Vecinătate, Benita Ferrero Waldner, coincide cu întrevederile deputaţilor comunişti (Iurie Munteanu şi Grigorie Petrenco) cu sociliaştii europeni. Transparenţa redusă a dialogului comuniştilor cu deputaţii europeni nu împiedică în niciun fel folosirea lui pentru a induce teze politice dubioase în opinia publică ataşată de PCRM, privind pretinsele poziţii critice ale socialiştilor faţă de dublele standarde aplicate de liberal-democraţi în procesul de guvernare/relaţionare cu opoziţia comunistă/tratarea presei non-liberale etc (spre nefericirea comuniştilor moldoveni, sursele electronice ale socialiştilor europeni nu reflectă sub nicio formă contactele cu PCRM). În acest context, aşa zisele declaraţii ale parlamentarilor europeni de stângă, difuzate publicului moldovenesc de către PCRM, nu pot fi tratate cu seriozitate, atât timp cât acestea nu sunt nici măcar făcute publice de către oficialii europeni. Cu scopul discreditării Alianţei pentru Integrare Europeană, comuniştii distorsionează, exagerează sau falsifică afirmaţiile captate în discuţiile cu socialiştii europeni, folosind pretinsele lor declaraţii pentru a dezaproba aspiraţiile europene ale liberal-democraţilor încercând compromiterea negocierile lor cu Bruxellul sau cel puţin percepţia opiniei publice faţă de Uniunea Europeană. Aceste acţiuni rezidă din câteva raţionamente/ipoteze:
Comuniştii vor să paraziteze pe discursul pro-european al Alianţei, pentru a invoca diverse abateri ale Alianţei de la principiile europene, alimentând şi mobilizând masa critică în cazul posibilului eşec al alegerii preşedintelui şi a desfăşurării alegerilor anticipate.
Atenţia acordată stângii europene, de fapt, vine să înlocuiască vacuumul drastic de asistenţă mediatică, publică sau chiar politică din Est (Rusia).
Comuniştii încearcă în acest fel să preia controlul aupra uzitării publice a subiectului european, în condiţiile ambiguităţii alegerilor preşedintelui.
Oricât de frecvent şi fervent nu ar fi „pelerinajul” la instituţiile europene, comuniştii sunt trecuţi cu vederea în mare parte, deoarece structurile europene colaborează şi comunică în timp real cu exponenţii guvernării, din care PCRM nu mai face parte. În linii mari, în rândul europenilor se observă o apatie faţă de PCRM, care este rezultată din abordarea non-conciliantă adoptată de această formaţiune după alegerile din 29 iulie.
În concluzie constatăm că, deşi PCRM relaţionează cu actorii europeni conform principiului low level power (dialogarea cu actori nesemnificativi din UE), acesta continuă să se opună vehement retoricii pro-europene optimiste generale a coaliţiei liberal-democrate, ceea ce conduce la conturarea tot mai mare a profilul lui de formaţiune politică lider în promovarea euroscepticismului în R. Moldova.