În ultimele zile gradul de isterie din jurul campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidențialelor a atins un nivel îngrijorător. Am primit de pildă două e-mailuri legate de filmul care circulă pe internet și în care aparent președintele Traian Băsescu lovește un copil din mulțime.
Primul, de la un sprijinitor al actualului șef al statului, trage concluzia categorică: „filmul trucat, regia PSD și Dinu Patriciu”. Niciun fel de dovezi, dar o sentință categorică. Iar concluzia este de-a dreptul apocaliptică.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza precum Mihail Kogâlniceanu doreau reformarea noului stat România la vremea respectivă… Și ce s-a întâmplat cu Alexandru Ioan Cuza? Sper ca istoria să NU se repete.”
Pe lângă faptul că această comparație este de-a dreptul ridicolă, nu pot să nu remarc – pentru a câta oară? – efectul dezastruos al educației național-comuniste care perpetuează mitul „monstruoasei coaliții” care l-a răsturnat pe popularul domnitor, aducând pe tron un venetic.
N-a aflat propagandistul lui Traian Băsescu de prevederile Tratatului de la Paris din 1856 privind aducerea în România la domnie a unui reprezentant al unei dinastii europene și, poate mai important, faptul că Principele Carol de Hohenzollern, mai târziu Regele Carol I, a fost poate cel mai înțelept conducător din istoria de 150 de ani a României.
Dar nici adversarii lui Băsescu nu sunt mai prejos. „Băsescu lovește cu pumnul în față un copil (video)” sună titlul altui email primit de mine.
Un vagabond cu titlu de președinte al României. Pe 6 decembrie să-i spunem adio acestui infractor schiziofrenic (sic)!
Îmi cer scuze că reproduc un astfel de limbaj insultător care de obicei nu apare în revista ACUM, dar aici exemplificarea era absolut necesară.
Imaginați-vă cineva care nu știe nimic despre politica din România, ce-și imaginează? Care este de fapt adevărul, în care dintre cele două mesaje?
Eu înțeleg că astfel de pasiuni există peste tot în perioadă de alegeri, dar derizoriul vieții politice din România, mediocritatea celor doi candidați și lipsa aproape completă a unei mize ideologice în competiție face astfel de isterizări cu atât mai inutile.
Este comic că mulți dintre cei care acum cinci ani ne explicau de ce Traian Băsescu este salvatorul României împotriva hidrei neo-comuniste PSD, ne explică acum de ce doar candidatul PSD (acum cinci ani candidat la funcția de prim ministru în cazul unei victorii la președinție a lui Adrian Năstase) este salvarea de la „dictatura” lui Traian Băsescu.
La fel de comic este și partizanatul, uneori fanatic al unora, printre care și foști țărăniști înfocați, care acum 11 – 12 ani îl înjurau pe Băsescu și PD-ul pentru dărâmarea guvernului Ciorbea, aducerea la guvernare a catastrofalului guvern Radu Vasile și lovitura de grație dată PNȚCD, care acum ne explică de ce Băsescu este ultimul dig de apărare împotriva regimului oligarhic comunist-capitalist.
În acest pustiu de ură și fanatism, revista ACUM reprezintă o oază de imparțialitate și moderație. Pe lângă editorial, care propune votul nul, publicăm în această săptămână două articole care explică, civilizat și fără patimă, de ce este recomandabil un vot Băsescu, respectiv Geoană, iar mai acum câtva timp Liviu Antonesei explica elegant de ce nu va merge la vot. Se poate și așa, nu e nevoie să-ți iasă ochii din orbite și să-ți plesenească jugulara ca să explici de ce ai o anumită opțiune electorală.
Am constatat încă de pe vremea când lucram al BBC că imparțialitatea nu este acceptată cu ușurință de mulți români. De ce? Lipsa experienței exercițiului democratic și principiul totalitar „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” este probabil principala cauză a acestui partizanat păgubos.
Din punctul nostru de vedere, orice opțiune este legitimă pe data de 6 decembrie: votul pentru Băsescu, votul pentru Geoană, votul alb sau nul sau absența de la urne. Și nu va fi nicio nenorocire pentru nimeni dacă Băsescu va fi reales sau dacă Geoană va deveni noul președinte. România nu e buricul pământului, lumea nu începe și nu se termină la București și de aceea isterizarea în legătură cu acest scrutin este totalmente nejustificată și tratată ca atare de revista ACUM.
Am spus de mai multe ori: revista ACUM se adresează celor care înțeleg limba română oriunde s-ar afla ei. În rest, nu înțeleg sensul întrebării.
pentru cei care locuiesc în România, ca şi pentru unii care nu mai locuiesc, dar mai au interes faţă de ţara de unde au plecat, este important cine este ales ca preşedinte, cine conduce guvernul, cine este deputat, etc.De fapt nu se adresează revista ACUM tuturor cetăţenilor români, indiferent unde locuiesc?Mai mult, vorbitorilor de română, aşa este?