\”…. Si au trait fericiti pana la adanci batranete..\” Asta e ce mi s-a spus si mie ca si oricarei alte fetite care asculta vrajita basmele fermecatoare ale copilariei, povestite cu talent si daruire de bunici, la gura sobei, in serile lungi de iarna de pe plaiurile Bucovinei…
Si cam tot asta aveam in subconstient, gandeam si asteptam de la marea iubire, si-n adolescenta. Eram convinsa ca ma voi indragosti de un barbat, cu care va trebui sa rezolv cateva mici neintelegeri pana cand fiecare va sti exact ce-si doreste celalalt, dupa care, cu siguranta ne vom alege unul pe altul si vom trai fericiti …. pana la adanci batranete….
Imaginea mea despre iubire era dulce, siropoasa, calda, luminoasa, si se limita la imaginea celor doi, vrajiti, fascinati unul de altul, fericiti doar unul in prezenta celuilalt, gasindu-si linistea doar soptindu-si unul altuia nonstop cum nu pot trai unul fara altul, si tot asa…
Ani au trecut de atunci, iar acum, uitandu-ma adanc in suflet, gandindu-ma la iubirea ce ti-o port, dragul meu, stiu ca alte lucruri conteaza, au fost si sunt mult mai importante in relatia dintre un barbat si o femeie: respectul nelimitat pentru celalalt, acceptarea lui asa cum este el, fiecare cu personalitatea, calitatile, defectele, obiceiurile si gusturile personale.
Acceptarea libertatii fiecaruia. Traieste si lasa-l si pe cel de langa tine sa se bucure de viata, sa nu fie-n chingi si-n cusca…. asta e motto-ul meu.
Oricat de luxoasa ar fi colivia …. tot colivie este; nu poti pretinde ca-l iubesti pe celalalt atata timp cat incerci sa-ti impui cu brutalitate punctul propriu de vedere, opinia ta, ce vrei tu sa se intample, ce vrei sa auzi si cum vrei sa ti se raspunda, etc.
Si evident ca indiferent cat de mult ne iubim, indiferent cat de mult ne respectam unul pe altul, apar si discutii, confruntari, contraziceri…. Nimic departe de normalitate.
N-am fost niciodata femeia care sa ridice vocea, sa incerce sa acopere parerea partenerului prin decibeli…. Detest iesirile astea necontrolate care dovedesc o totala lipsa de educatie si respect de sine, ca sa nu spun prostie si comportament de piata, de taraba….
Dar asta nu inseamna ca nu ma supar si ca nu ma consum enorm…
Nu cu mult timp in urma m-am enervat ingrozitor; dupa o scurta convorbire plina de misoginism si o contrazicere absolut copilareasca, m-am simtit invadata si coplesita de un val urias de furie si pana sa ajung sa ma controlez, m-am razbunat pe primul obiect ce mi-a iesit in cale, dand un sut sanatos bietului cos de gunoi de langa biroul meu, insemnandu-l astfel pentru totdeauna cu amprenta revoltei si nemultumirii mele.
Dupa ce m-am linistit, am ajuns sa judec la rece si m-am rusinat de propria-mi reactie, m-am grabit spre magazin sa-mi cumpar un nou cos de gunoi. Nu mai vroiam sa vad adancitura aia pe cel vechi, sa-mi aduca aminte de faptul ca nu reusisem sa ma controlez si mai presus de toate, sa-mi aduca aminte de cuvintele copilaresti care au provocat discutia.
Am reusit sa gasesc la magazin unul identic si multumita, l-am pus cu grija in portbagaj.
Odata ajunsa inapoi, mi-am incarcat bratele cu tot ce cumparasem si ca un facut, impiedicandu-ma de o banala bordura, am reusit sa dau drumul tuturor pachetelor pe care le duceam. Nimic grav.
Doar cand am despachetat totul am observat ca noul meu cos de gunoi, avea o foarte mica adancitura si o zgarietura, exact …. exact in acelasi loc ca si cel pe care tocmai il inlocuisem. Mai mult ca sigur se intamplase cand am scapat cutia pe jos.
Acum, dupa ceva timp de la incident, am inceput sa realizez ca zgarietura aia TREBUIE sa ramana acolo; vizibila.
Mica adancitura de pe cosul meu de gunoi o sa-mi aminteasca in permanenta ca ar fi cazul sa incetez sa incerc sa indeparteaz ceea ce mi se pare mie mai putin frumos in iubire.
Micile conflicte sunt ca micile zgarieturi, adancituri, ce fac ca iubirea noastra sa fie mai putin limpede, sa nu mai para asa …. perfecta.
Dar daca ele, micile zgarieturi, trebuie sa faca parte din iubirea noastra? Daca in loc de zgarieturi sau mici adancituri ar fi vorba de inelele unui trunchi de copac? Semne clare de evolutie, schimbare, timp, viata … ?
Daca marea iubire a vietii mele nu inseamna doar momentele de perfecta armonie, completare, sensibilitate, dar, si momentele de agonie, de disperare, de furie?
Adancitura din cosul meu de gunoi vrea sa-mi spuna ca exista si o latura mai putin frumoasa a iubirii, o latura mai putin frumoasa a mea, o parte copilareasca, mica si intunecata, care, nu trebuie data la o parte, ignorata, ci trebuie confruntata direct; ochi in ochi.
Pentru ca iubirea mea nu exista doar pentru a te ajuta, a te ingriji, a te sustine, a te adora, a te dezmierda la nesfarsit, dar si pentru a te confrunta, a te face sa recunosti greseala, a te face sa revii asupra unei pareri deplasate … si, ….. vice versa, ceea ce demonstreaza nu numai ca ne apartinem unul altuia, dar ca suntem de fapt … inseparabili …. pana la adanci batranete…
Ma regasesc, ma pierd, ma-ncanta…
Foarte frumos. Doar un barbat adevarat, de caracter, va admite in fata femeii iubite ca mai si greseste. Nu sunt multi. Acum am inteles „Fata-Morgana” …. fugi, Mira. De ce sunt convins ca te raneste si ca nu te merita? Inca nu s-a nascut barbatul care sa-ti patrunda mintea si sa-ti merite sufletul.
Un articol frumos, sincer si adevarat, ca de obicei. Felicitari.
Am privilegiul sa ma consider prieten. Da, nu te merita … nimeni. Multumesc.
Impresionant articol, o destainuire si o soapta de dragoste.
Nu stiu cine te merita si cine nu, intortocheate sint drumurile iubirii, nu m-as grabi sa dau sentinte, de pe tusa.
Intuitia insa imi spune ca tu insati stii ca exista o punte si ca depinde nu in mica masura de tine insati.
O stii mai bine decit oricine altcineva. Ce poate fi mai placut decit daruirea de sine, neconditionata?
Pentru Razvan, Ion si Vlad
Nu e vorba de cine si ce merita. Nu are nicio importanta.
Prietenia si iubirea se ofera cu totala daruire de sine, benevol, gratuit si neconditionat. Iar puntea va exista intotdeauna, dar, doar in conditii de reciprocitate absoluta. Altfel, nu are sens…
Multumesc pentru ecouri.
Mira,…aici ar trebui sa fie un echilibru perfect.
De pe tusa se vede si cine joaca in teren si cine doar se preface.
Pentru un barbat care iubeste cu adevarat o femeie, nu exista nici o scuza, nici un motiv si nici un obstacol. Altfel, nu e barbat. E doar … Fata Morgana.
Anca, iti multumesc mult pentru cuvintele calde si pentru apreciere. Sarbatori fericite!
Printre atatea cuvinte spuse si scrise, lipsite de insemnatate si deseori scaldate in submediocritate, regasesc in scrierile tale profunzimea mult dorita, intelepciunea varstei si caldura sufletului. Ma bucur ca pot gasi frumusete pe aceasta cale informationala si ca imi pot umple golul din orele de servici, parcurgand de fiecare data cu multa placere, tot ceea ce asterni aici. Cu drag, Anca