de multe ori trec pe langa tabloul cu peisaj Bomarzo
norii de ploaie il acopera vesnic chiar daca soarele arde peste dealurile din jur.
Abandonase candva o femeie la intrarea in peisaj. Rupta, fara bani, trecuse ani de uzura sufleteasca. Intr-o valiza mica cara atat de putine lucruri ca nu intelegeam cum va trece iarna.
Se numea Salai, poate Yanle, noaptea deveneam nebuni, ne disipam in melancolie ca in graul toamnei, intr-o tzara despletita, intram in casa lui Didier mutul, darapanata si plina de furnici ce umblau pe noi nebunele, ne puteam arunca pe covorul ros de molii de parca nu mai exista maine de parca nu vazusem femeie in cei 237 de ani de calatorii pe atlas.
priveam disperarea cu care muscai din mine ca dintr-o nuca de cocos, paseam prin ganduri transparente, eram canibali de suspine, sunau telefoane,
le inchideam, veneau curieri cu gelozii absurde ascunse in palma,ii dadeam afara
doar ca sa fim singuri, ca sa ascultam cordul cum bate tare cat sa debordeze din corabia cu care navigam natangi de neiubire, de neatingere
ca doua statui coplesite de verde in parcul Bomarzo..Yanle te strigam, ecou dupa ecou, tipat dupa tipat, si tu te ascundeai in elefanti, in vasele bizantine pline cu cenusa Orsinilor, ne tineam de mana ca sa ne dam branci in baltoace de soare, ce dadea sclipire fulgilor albi de plop ca margelele risipite pe masa de biliard, sapam tunele in labirintul fara ieshire, in noi sapam, ma vezi? ma cauti? ma diseci?
doream sa ajung mai repede acasa, sa ma asez
la ecranul fluorescent cu licar de strada mare, sa caut zgribulit adresa ta codata, canalul
ce duce vorbele impachetate in protocol, megabitii de prostii si fleacuri prin care comunicam, framantand 16-paispe biti digitali, zero-unu obsesie, ca o ocara,
si undeva te gasesc in final obosita, ai acum un modem jerpleit cu fire de cupru meschin care trec prin pereti ,fire prin care iubim traim sau murim, si nimeni nu se mira, am uitat de Bomarzo, de fanasticul din real, habar nu mai am cum arati ..cine sunt eu..doar parcul vechi zace in lapsus plin de fantome..
Adrian, enigmatic poet si similar unui motor turbo DIESEL de mare eficacitate ce transforma materia in aur poetic, randament estetic.
Am un mare sfat fratesc:
Uneori isi risipeste talentul. Il rog sa scrie, sa se concentreze si pe memorii de calatorie si sa reuneasca in carti creatia sa, intr-o sistematizare temeinica.
Este un mare talent, repet si manuieste magna cum laude limbajul poetic romanesc.
Poate un serial partajat si iterat in numerele viitoare ale revistei nosatre ne va ajuta sa cunoastem opera Domnia Sale.
Inca o data felicitari !
Stimate prieten Adrian GRAUENFELS proza ta simbolistica are harul creatorului de geniu al prozei scurte … numai la un creator ca Dino Buzzati poti intalni o astfel de proza , de pilda :”Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri ” …E un mare privilegiu sa fim abonati la robinetul deschis al spiritului tau mediternian ,grazie ,signore Adriano cavaler al prozei scurte !