ACUM.TV

Despre Serge Moscovici nu se știe prea mult nici acum, în România, țara sa de origine. Când comisarul UE , Pierre Moscovici a întocmit raportul care facilita intrarea României în acest organism, s-a amintit și de tatăl său. In „Revista 22”, din 5 aprilie 2005, Adrian Neculau, profesor la Universitatea „Al.I.Cuza”din Iași a evocat personalitatea savantului Serge Moscovici, cartea sa „Cronica anilor risipiți” ( Polirom – 1999), ca și propria carte despre întâlnirile cu acesta, „Urmele timpului. Iluzii românești, confirmări europene” ( Polirom -2002).

!poza129! Persecutat înainte de 1944, ca evreu, Serge Moscovici devine militant comunist, dar în anii următori, după instaurarea dictaturii comuniste, constată că a făcut o greșeală și se refugiază în Occident. El compară acest tip de dictatură cu „o armată, o Biserică”. Prieten cu Gherasim Luca, la Paris, a suferit în urma sinuciderii acestuia. De la Paris el a lansat chemarea „viitorul științelor se joacă în Est”.
Prestigiul în lume al lui Serge Moscovici în domeniul psiho-sociologiei este imens, conferințele sale fiind programate cu multe luni înainte. Are numeroși discipoli.

Srul Herș Moscovici s-a născut în anul 1925, la Brăila, tatăl său ocupându-se cu comercializarea grânelor. A locuit la Cahul, Galați, București. In 1938 este eliminat din școală pe baza legii rasiale. In timpul războiului, studiază singur franceza și citește în original pe Descartes, în traducere franceză pe Spinoza. După război a încercat să fondeze revista „DA”, împreună cu Isidore Isou, dar primul număr a fost interzis de cenzură. A vizitat Germania, Austria, Palestina, iar la București s-a angajat la Uzinele Malaxa (care vor căpăta denumirea de „23 August), refuzând oferte politice din partea PCR. In anii ocupației sovietice a ajutat sioniști să emigreze ilegal în Palestina. Implicat într-un proces politic, in 1947, la Timișoara, trece ilegal granița în Ungaria, apoi în Austria și, în fine, în Franța, după o ședere într-un lagăr de refugiați în Italia. A studiat la Sorbona, s-a implicat în viața literară pariziană, era prieten cu Paul Celan, Isac Chiva, ș.a. Cu timpul, specializat în pshologie, sociologie, psihanaliză, predă la universități din SUA (Princeton, Yale, Stanford, New York), din Europa (Geneva , Louvain, Cambridge), este recunoscut ca DOctor Honoris Causa de către universități de prestigiu din lume , publică o seamă de studii, cărți, bazate pe experiențe și cercetări proprii. S-a preocupat de relația minoritar-majoritar, de psiho-sociologia Chinei, o țară dominată de factorul demografic ascendent, ș.a. Dintre lucrările sale amintim – Psihanaliza, imaginea ei publică”, „Reconversia industrială și modificările sociale”, „ Societatea contra naturii”,„Eseu asupra naturii umane a naturii”„Omul domestic și sălbatic”, „Psihologia minorităților active”, alte lucrări despre psihologia maselor, etc. Teoria lui Serge Moscovici despre Reprezentările Sociale a intrat în circuitul mondial al cercetării sociologice. Anual au loc Conferințe Internaționale pe această temă, Moscovici fiind considerat cel mai prestigios savant în psiho-sociologie. Academia Română, din păcate nu l-a onorat cu o invitație, până acum. La Moscova el a fost numit membru de drept al Academiei Ruse, la Budapeste i s-a conferit titlul onorific de membru al Academiei Ungare, iar în 2003 a fost distins cu Premiul Balzan, cel mai important premiu în domeniu. Intr-un dialog cu Lavinia Betea, publicat în revista „Cultura”, din 2008, Serge Moscovici a delarat că „numărul băncilor îl depășește pe cel al librăriilor și al muzeelor”. Absolut adevărat și deloc lăudabil pentru actuala civilizație. In alt interviu, cu aceeași scriitoare, Moscovici vorbește despre „păcatul originar”, rolul femeii ca „obiect”, în istorie, despre incest, pedofilie, teme considerate tabu, cel puțin la noi, timp de decenii. O altă temă incitantă de care s-a ocupat Moscovici este cea a „mentalităților conspiraționiste”, care se explică prin tendința fiecărui aparat de stat să păstreze anumite secrete, care poate produce în timp un lanț întreg de falsuri, interpretări deformate, cu efecte negative asurpa relațiilor interumane. „Cronica anilor risipiți” (a apărut în 1999) este un jurnal ce cuprinde perioada 1978-1995, începe la Ierusalim și se încheie la Paris. Cartea a fost comparată cu trilogia lui Canetti, cu memorialistica lui Zweig, talentul autorului concurand cu cel al cercetătorului. Un om luminat, o personalitate, ce merită să stea alături de Brâncuși, Enescu, Cioran, Eliade, Ionescu, oameni care au părăsit meleagurile natale, dar nu le-au uitat, deși unii dintre noi, aici, îi mai uităm uneori.

Acest articol a fost publicat duminică, 29 noiembrie 2009 la rubrica Relativităţi Culturale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.