spume albe de linişte deasupra izvoarelor
frunze de tăceri
copacul
atârnă de ceruri

un drum în liniştea serii
spre steaua din vârful bisericii

iar vor veni dimineţi cu nechezat de mânji
spice vor tăinui chipuri de sfinţi în seminţe
rugăciuni
valuri vor îngâna în poala apusului

un zâmbet dulce de toamnă în iarba încă verde
o iubire neveştejită pe-o insulă pustie
hortenzii
visul color al nemarginirii
îl destăinuie zăpezilor

în apele limpezi ale lacului
un munte de gânduri
spală temerile

tăvălugi
liniştesc spiritele
maci depărtează coşmarurile

limpezite cuvintele
par cascade
la picioarele podului

traversări fără teamă de rătăciri
castele de gheţă
se furişează în poveşti cu zâne
mirări stau gata să plangă
stafiile nu mai bântuie sufletele

o pală de brumă pe-o frunză
secera lunii
a retezat suspinul nopţii