ACUM.TV

nunta indiana intr-o zona rurala. Octombrie 2009

În New Delhi respiră în fiecare zi aproximativ douăzeci de milioane de oameni (rezidenţi şi nu numai). E ca şi cum într-un singur oraş ar locui o întreagă Românie. În zilele şi la orele cele mai aglomerate, autobuzele sunt pline, călătorii, în marea lor parte copii, circulă agăţaţi de uşi sau pur şi simplu pe autobuz, în metrou te trezeşti adesea imobilizat în mijlocul mării de oameni care se grăbeşte într-o parte sau alta şi nu rare sunt cazurile în care nu poţi coborî la staţia dorită decât daca faci uz de ceva forţă fizică. Sediu administrativ şi politic al ţării cât un continent, New Delhi adăposteşte indieni din toate castele şi religiile.

Sunt practic două oraşe distincte: Old Delhi, cu străzi prăfuite şi drumuri proaste, cu ricşe peste tot şi un trafic infernal şi New Delhi, acolo unde arhitectura e ceva mai aerisită, străzile mai curate iar ricşele lipsesc cu desăvârşire, fiind înlocuite de auto-ricşe, vehicule de puterea unei motociclete, cu trei roţi, acoperite şi suficient de suple încât să se strecoare, de cele mai multe ori în deplină siguranţă, către destinaţie. Capitala Indiei reproduce, într-un fel, miniatural şi evaziv, întreaga ţară.

Indienii spun adesea despre propria lor ţară că este cea mai democratică din lume. Exagerează, desigur, aşa cum exagerează în toate atunci când în discuţie intră subiecte sensibile. Cei mai mulţi dintre ei nu au ajuns vreodată în Europa, regimul de vize şi sumele de bani care li se cer fiind descurajante. Iar când în materie de democraţie te compari doar cu Nepalul, Pakistanul sau China, e uşor să deţii primul loc. Însă dincolo de exagerări, te surprinde în India coexistenţa stranie a maximei toleranţe cu intransigenţa şi obtuzitatea. Hindu, religia majoritară, nu e doar o religie ca oricare alta, ci un întreg sistem filosofic (şi nu numai) care îndeamnă la acceptarea tuturor religiilor şi la toleranţă maximă faţă de ele. În New Delhi, în ultimii ani nu au mai avut loc confruntări religioase violente, e adevărat asta şi datorită poliţiei: de fiecare dată când se organizează manifestaţii care pot degenera, străzile se umplu de poliţişti înarmaţi până în dinţi. Pe de altă parte, în multe dintre zonele rurale persistă încă practicile vechii Indii: mai există sate unde soţia este arsă odată cu moartea soţului ei, mai există zone unde se practică aşa-zisele “crime de onoare”… desigur, toate sunt ilegale, dar câteodată, departe de capitală, legile scrise sunt înlocuite de altele, cu mult mai puternice. Inamicii dezvoltării Indiei sunt astăzi cel puţin doi: corupţia generalizată din marile oraşe, unde aproape totul se poate cumpăra şi aproape totul ţi se poate ierta pentru suma corectă şi tradiţiile încă violente prezente în multe zone rurale.

Instituţia căsătoriei e unul dintre cele mai tradiţionaliste fapte de viaţă din India modernă. Chiar şi în marile oraşe, tinerii căsătoriţi fac parte din aceeaşi castă, nunta fiind aranjată de familii. După nuntă, mireasa va locui cu familia soţului şi va avea grijă de aceasta. Acum este sezonul nunţilor în India. Discutând cu unul dintre prietenii indieni despre o asemenea nuntă am aflat că, după ceremonie, mireasa nu îşi va urma soţul, care lucrează la câteva sute de kilometri depărtare de New Delhi, ci va rămâne în familia acestuia, o familie numeroasă care are nevoie de ceva ajutor suplimentar. Cei doi se vor vedea doar la sfârşit de săptămână. E adevărat, în secolul XXI, nici măcar indienii tradiţionalişti nu mai sunt atât de stricţi; spre deosebire de timpurile de altădată, acum li se permite tinerilor să se cunoască înainte de căsătorie. Dacă nu sunt mulţumiţi unul cu celălalt, îşi pot refuza partenerul, în deplin acord cu familia. Cazurile de genul acesta sunt, însă, destul de rare. Ceea ce e aproape de neacceptat în India sunt căsătoriile interreligioase sau între caste diferite. Desigur, despre căsătoriile între indieni şi străini abia dacă poate fi vorba. Noua familie va putea cu greu supravieţui în India, unde va fi supusă unui ostracism social greu de imaginat.

În universităţile indiene, sunt frecvente cazurile în care studentele abandonează studiile imediat după ce se mărită, obligate fiind să rămână în casa socrilor. Câteodată, nu li se permite să părăsească satul în care s-au căsătorit. Ceremonia în sine, însă, e un spectacol aproape imposibil de descris. Cei mai bogaţi dintre indieni închiriază enorme spaţii în aer liber (în India plouă foarte rar), cu decoruri somptuoase şi mâncare (în cele mai multe cazuri, vegetariană) aranjată pe tipicul bufetului suedez. De regulă, nu se serveşte alcool şi nu se fumează. Când am participat la prima mea nuntă indiană, însă, am putut face şi una şi alta. În spatele maşinilor, mai mereu o rudă apropiată sau îndepărtată a mirilor are la dispoziţie o sticlă de whiskey (sau orice altceva) din care se bea în mare taină, într-o atmosferă de semiclandestinitate care te amuză.

Fiind o ţară cât un continent, India îşi permite să nu fie deloc omogenă. Parte din ea se află încă în secolul XIX. Există, însă, şi o Indie a secolului XXI. Asemenea gigaticei ei capitale, ţara aceasta pare câteodată alăturarea a două spaţii care în mod normal sunt ireconciliabile: violenţa tradiţiilor, corupţia sistemului politic pe de o parte, iar pe de alta parte uluitoarea viteză cu care se înalţă clădirile şi disponibilitatea indienilor de a arde etape în drumul lor către modernizare.

India, însă, este o ţară tânără. Şi-a câştigat independenţa abia în 1947. Şi a avut decenţa ca, de atunci încoace, să evite “-ismele” care au nenorocit mult mai bătrâna şi educata Europă în secolul XX. Ceea ce, din punctul meu de vedere, e o uriaşă realizare.

Acest articol a fost publicat marți, 17 noiembrie 2009 la rubrica Impresii de calatorie.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.