Dupa indelungate negocieri si asteptari prelungite mai ales din partea a trei state (Danemarca, Malta si…), presedintele Comisiei Europene (CE), organul executiv al Uniunii Europene, a anuntat compozitia noului sau cabinet. Regulile guverning alegerea Comisiei presupun ca fiecare stat membru al UE isi trimite un reprezentant la Bruxelles. In acelasi timp, membrii Comisiei au datoria de a reprezenta interesul general european si sa puna deoparte consideratii specifice doar unei tari din cele 27. In acest fel, CE combina elementul de cooperare interguvernamentala (suma intereselor nationale ale statelor member) cu cea supranationala (definirea unei politici comune pentru intreaga Uniune).
Membrii comisiei trebuie sa implineasca acele conditii dictate de algoritmul complex al combinatiei descrise mai sus, in plus tinind cont si de culoarea politica a fiecarui membru al Comisiei ca si de o reprezentare echitabila a fiecarui sex. De exemplu, Barroso a insistat pentru o prezenta sporita a elementului feminin in noua Comisie, in care o treime din posture este ocupata de femei.
Din punctul de vedere al distributiei ideologice, Comisia trebuie sa fie reprezentativa pentru inclinatiile politice ale fiecarui guvern european la momentul actual (ceea ce inseamna in cazul de fata o Comisie de centru-dreapta) si, in acelasi timp, sa includa si reprezentanti ale celorlalte pozitii ideologice. Barroso a rezolvat aceasta dificila ecuatie prin a oferi trei din cele sapte posturi de vice-presedinte unor social-democrati, inclusiv ministerul de externe (Ashton).
Liberalii obtin opt posturi (dintre care doi vice-presedinti), inclusiv cele strategice de economie si politici monetare, comert extern si afaceri interne, aceasta chiar in conditiile in care sunt mai putine guverne liberale in Europa de azi decit acum cinci ani. Incredintarea majoritatii pozitiilor economice unor liberali subliniaza viziunea de dreapta a presedintelui CE si convingerea sa ca liberalismul propune cele mai eficiente solutii pentru scoaterea Europei din criza economica si financiara.
Aceasta responsabilitate revine in principal lui Olli Rehn, liberal finlandez si fost responsabil al Directoratului General pentru extinderea UE, sef al Directoratului General pentru Afaceri Economice si Monetare. Uniunea Europeana este un gigant economic, iar responsabilitatile lui Rehn includ nu numai gestionarea economiei europene ci si dezvoltarea si implementarea noii strategii economice “EU 2020”, in conformitate cu Tratatul de la Lisabona. Noul plan de iesire din recesiune propune o economie europeana care sa se dezvolte mai ales de-a lungul a doua axe: tehnologie “verde”, care sa combine cresterea economica si reducerea efectului negativ asupra mediului inconjurator, si o economie bazata pe cunoastere, in care accentul sa cada pe educatie si cercetare.
Daca ne uitam acum la compozitia noii Comisii Barroso din perspectiva guvernelor nationale, se remarca aceeasi strategie de compromis si concesii ca si in cazul distributiei ideologice. A gasi numitorul comun intre numeroasele ambitii nationale si necesitatea unei echipe functionale nu este o misiune de invidiat, mai ales intr-o Europa intretaiata de-a lungul si de-a latul de numeroase linii simbolice de demarcatie: intre vechii si noii (post-2004) membri ai Uniunii, intre membrii cu economii prospere si cei mai putin dezvoltati, intre tarile mari si cele mici, intre nord si sud, vest si est.
In aceste conditii, combinatia preferata de Barroso reprezinta cea mai potrivita solutie rezultata din diferite permutari intre nominatiile statelor membre si nevoile unui cabinet eficient. In ultima instanta, presedintele Comisiei este cel care isi alege membrii echipei in functie si de preferintele sale personale. Portughezul Barroso are de exemplu in persoana lui Joaquin Almunia (Spania) nu numai un expert pe probleme economice, calificat sa detina portofoliul competitiei europene, ci si un colaborator de incredere, care, ca si Rehn (Finlanda), sunt dedicati interesului general European. Prin aceasta alegere a locotenentilor sai principali, Barroso nu numai ca a impacat nordul si sudul Europei, ci a si reusit sa extraga aceste ministere importante din sfera de influenta a celor trei Mari Puteri: Franta, Germania si Marea Britanie, care ar fi putut fi tentate de a sugera politici favorabile mai ales intereselor lor nationale.
Evident ca cei trei “mari” europeni au trebuit sa fie compensati pentru indepartarea lor de centrul puterii economice. Dupa cum a fost deja mentionat, Marea Britanie a obtinut postul proeminent de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa. Francezul Michel Barnier este numit ca sef pentru Piata Interna, o pozitie care necesita colaborarea apropiata si cu Almunia si cu Rehn, iar Germania, in persoana lui Günther Oettinger, va controla politica europeana in domeniul energiei. In special aceasta ultima pozitie se va dovedi interesanta de urmarit in viitor, mai ales avind in vedere relatia intima, aproape de dependenta, pe care Germania o are cu Federatia Rusa. Germania si Rusia construiesc, de exemplu, o retea submarina de transportare a gazului natural in Marea Baltica care a fost numit de Polonia si cele trei tari baltice o varianta a pactului Ribbentrop-Molotov. In ce fel aceasta tensiune dintre noii membrii din est, in general critici ai Rusiei, si tarile europene care depin de resursele ruse (Germania, Italia) va avea implicatii pentru unitatea europeana ramine de vazut. De asemenea ramine de vazut in ce fel incredintarea pozitiei de sef al politicii de energie Germaniei, un stat dependent de combustibili fosili in proportie de 80%, va afecta directia “verde” de dezvoltare economica propusa in strategia EU2020.
Pentru statele din est, Comisia Barroso reprezinta o pozitie de compromis. Bulgaria si-a exprimat oficial dezamagirea ca Rumianei Jeleva i-a fost incredintata o pozitie secundara (cooperare internationala si ajutor umanitar), dar alte tari foste comuniste au tras o carte cistigatoare. Printre ele categoric si Romania, care in persoana lui Dacian Ciolos detine portofoliul agriculturii, unul dintre cele mai importante si mai bogate in resurse Directorate Generale. In functie de performanta prestata de Ciolos ca si de alti membrii ai Comisiei reprezentind Estul European (maghiarul Andor la DG Afaceri sociale, somaj si incluzie sociala, polonezul Lewandowski la buget, si cehul Füle la extindere), noile state membre vor putea dovedi ca aduc o contributie importanta la guvernarea europeana.
Membrii Comisiei Europene trebuie sa obtina individual aprobarea Parlamentului European care va vota oficial Comisia pe 26 ianuarie 2010. Daca totul va decurge normal, noua Comisie isi va intra in prerogative pe 1 februarie 2010.
Lista completa membrilor Comisiei Europene propusa de Barroso:
1. José Manuel Barroso (Portugal): President
2. Joaquin Almunia (Spain): Competition
3. Catherine Ashton (UK): Foreign Affairs High Representative
4. Michel Barnier (France): Internal Market and Services
5. Olli Rehn (Finland): Economic and Monetary Affairs
6. Dacian Ciolos (Romania): Agriculture
7. John Dalli (Malta): Health and Consumer Policy
8. Karel De Gucht (Belgium): Trade
9. Stefan Füle (Czech Republic): Enlargement
10. Connie Hedegaard (Denmark): Climate Action
11. Maire Geoghegan-Quinn (Ireland): Research and Innovation
12. Janusz Lewandowski (Poland): Budget/Financial Programming
13. Guenther Oettinger (Germany): Energy
14. Janez Potocnik (Slovenia): Environment
15. Neelie Kroes (Netherlands): Digital Agenda
16. László Andor (Hungary): Employment, Social Affairs and Inclusion
17. Maria Damanaki (Greece): Maritime Affairs and Fisheries
18. Johannes Hahn (Austria): Regional Policy
19. Rumiana Jeleva (Bulgaria): International Cooperation, Humanitarian Aid and Crisis Response
20. Siim Kallas (Estonia): Transport
21. Cecilia Malmström (Sweden): Home Affairs
22. Andris Piebalgs (Latvia): Development
23. Viviane Reding (Luxembourg): Justice, Fundamental Rights and Citizenship
24. Algirdas Šemeta (Lithuania): Taxation and Customs Union
25. Antonio Tajani (Italy): Industry and Entrepreneurship
26. Androulla Vassiliou (Cyprus): Education, Culture, Multilingualism and Youth
27. Maros Sefcovic (Slovakia): Interinstitutional Relations and Administration