De ce-l votez peste cateva zile pe Crin Antonescu? De ce sper ca voi putea vota cu el si in turul doi? Pentru ca nu mai vreau sa introduc in urna un vot negativ. Si nu mai vreau sa stau sa cantaresc pentru a alege, intre Basescu si Geoana, raul cel mic. Pentru ca Antonescu a dovedit ca poate aduna in jurul sau, extrem de repede, sustinatori entuziasti si solidari.
Prima data a facut-o la Congresul PNL, in martie. A doua oara, cu ajutorul lui Emil Constantinescu, cooptand in echipa de campanie o serie de intelectuali remarcabili. A treia oara atunci cand, propunand solutia Johannis, a format o majoritate parlamentara.
Avem nevoie la Cotroceni, pe timp de criza, de un lider de echipa, nu de un spirit autoritar, conflictual. Iar Crin a dovedit mai bine ca oricine altcineva, in aceste opt luni, ca stie sa joace in echipa. Si ca e omul dialogului. Nu stiu daca el va reusi sa ne aduca repede la liman, dar stiu ca are cele mai multe calitati sa o faca. Iar societatea romaneasca puternic dezbinata are nevoie acum, mai mult ca niciodata, de un liant, un mediator.
Il mai votez pe Crin pentru decenta campaniei electorale a liberalilor. Pentru faptul ca nu incearca sa ma cumpere cu declaratii demagogice, cu autocare pline de falsi sustinatori, sau cu faina si zahar de la UE, pe care sa-si imprime sigla partidului. Daca as putea sa descriu in cateva cuvinte campania PNL as spune ca e vorba despre « Simplitate, modestie, eleganta ».
Il votez pe Crin pentru ca e mai tanar. Pentru ca a reusit sa cucereasca site-urile de socializare si blogosfera. Pentru ca, pe internet, sursa cea mai bogata de informatie, se poate spune ca a castigat deja batalia, asa cum Traian Basescu o castigase inainte de turul doi, in 2004. Iar sa castigi o felie de electorat cu o varsta medie de 30 de ani e ca si cum ai castiga plamanii Romaniei.
Poate ca nu e atat de important, dar eu il mai votez pentru ca asculta muzica rock si nu manele. Si asta inseamna, dincolo de o optiune legata de gust, o filosofie de viata. Avem sansa, pentru prima data, sa alegem un reprezentant al generatiei in blugi la Cotroceni. Generatia care a daramat si condamnat, la propriu, comunismul. Pe Crin, si pe multi altii, spiritul rock ne-a mai invatat ca uneori, doar cand e cazul, e bine sa spunem ferm « NU ».
In sensul asta, acum ceva vreme, candidatul PNL declara : « Rock-ul este un gen muzical si un spirit care ii da individului sentimentul ca poate sa infrunte aproape orice. De asemenea este sursa unui tip de solidaritate care poate fi intr-adevar puternic, care poate dinamita, pentru ca individul conectat la acest spirit poate sa spuna la un moment dat “nu” sau “asta nu vreau” »
Il votez pentru ca stiu ca nu ne va aduce in prim-planul politicii un Vanghelie, un Mazare, un Hrebenciuc, o Udrea, o Ridzi, un Videanu, un Prigoana. Ca nu astfel de personaje ne vor conduce tara. Ca nu vom mai vedea un circ continuu, cu ei, la TV. Si ca, poate, mass-media va invata sa caute, incetul cu incetul, figuri mai luminoase pentru disputele de zi cu zi.
Sunt sigura ca, atunci cand scriu pentru revista ACUM, ma adresez unor persoane cu o educatie aleasa si foarte informati. Stiu sigur ca multi dintre dumneavoastra ati vazut ultimele dezbateri TV. In ultima vreme, Realitatea, TVR si Antenele au fost nevoite sa invite un Mircea Diaconu, un Cristian Topescu, o Zoe Petre, un Emil Hossu, o Lucia Hossu Longin… Ca sa numesc doar cativa dintre cei care l-au reprezentat pe Crin Antonescu in aparitiile publice. Probabil ca toti va doriti ca nivelul dezbaterilor sa ramana la acest standard.
De ce il mai votez pe Crin ? Pentru ca e reprezentantul partidelor istorice. Pentru ca Neagu Djuvara, Ion Diaconescu sau Doina Cornea il sustin. Pentru ca ii respect si le respect optiunea. Pentru ca nu a fost comunist, nici securist si, in general, nu a fost un privilegiat al niciunui regim.
Il mai sustin pentru ca are o prezenta publica decenta. Pentru ca nu mi-e rusine sa ma reprezinte intr-o intalnire la cel mai inalt nivel. Pentru copiii nostri! Cei care trebuie sa vada intr-un politician un om care merita respect. Si de la care pot invata notiunea de bun-simt. Dupa 20 de ani de libertate. Pentru ca atunci cand va declara ca isi doreste reforma, declaratia nu il va surprinde, ca pe Traian Basescu, pe el insusi nereformat.
De ce votez cu Crin Antonescu? Argumente ar mai fi multe. Dar cel mai important ar fi ca acum avem nevoie, repede, sa stopam Romania dintr-un declin abrupt. Va doriti inca o jumatate de an, cel putin, in care Traian Basescu sa se incapataneze sa propuna un premier obedient? Va doriti o alta campanie electorala pentru alegeri parlamentare? Intarzierea asta ar fi pe timpul si pe banii nostri. Si s-ar reflecta in puternice miscari de strada. Ne permitem?
N.Red. Revista ACUM nu susține niciun candidat în alegerile prezidențiale din 22 noiembrie.
Excelentă argumentare!
Excelente, intr-adevar, argumentele dumneavoastra, doamna Lorena Topcsov! Imi permit sa adaug inca unul: dl. Crin Antonescu este singurul politician roman de top care, in momente decisive, a dovedit ca e capabil sa se plaseze deasupra intereselor inguste de partid. Reamintesc doar doua asemenea situatii: cand a detinut portofoliul Tineretul si Sportului, in guvernarea CDR, Crin Antonescu a refuzat sa-l destituie dintr-o functie de director pe campionului mondial la caiac-canoe Ivan Pataichin, care fusese promovat in acea functie de PSD, un partid care pierduse guvernarea la sfarsitul lui 1996. Zece ani mai tarziu, dl. Crin Antonescu a dezavuat public declaratia ministrului liberal al Apararii Teodor Atanasiu privind retragerea imediata a trupelor romanesti din Irak. In fine, in octombrie 2009, dl Crin Antonescu, desi presedintele unui partid plasat pe locul trei la ultimele parlamentare, a reusit performanta de-a coagula o majoritate parlamentara in jurul candidatului la functia de prim ministru propus de domnia sa, Klaus Iohannis.
Unii ar putea spune ca e prea putin. Daca, insa, ne gandim la faptul ca nici Ion Iliescu, nici Traian Basescu, odata mutati la Cotroceni, nu au reusit sa iasa din pielea de lideri ai partidelor din care au provenit – pentru a deveni reprezentanti ai tuturor romanilor -, cred ca disponibilitatea naturala a d-lui Antonescu de a vedea dincolo de interesul de partid este exact ceea ce ii trebuie Romaniei in moemntul de fata. Stim cat ne-au costat imobilismul lui Iliescu si al lui Basescu in rolul de lider de partid transferat temporar la Cotroceni. Stim cat ne-au costat si populismul si voluntarismul celor doi politicieni – trasaturi cert mai accentuate la domnul Basescu: isterie, blocaje, clivaj social, ineficienta, degringolada, izolare pe plan extern.
Avem sansa unui nou inceput. Sper sa nu o ratam.
daca primul nu a trecut poate trece asta 🙂
Crin, omul bunului simt nu se sfieste sa loveasca sub centura cu ajutorul copiilor( in numele bunului simt):
http://www.youtube.com/watch?v=zEHahur5KAA
culmea dezgustului e ca dupa ce o sa iasa Basescu presedinte va trebui sa il bage in guvern pe Crinisorul asta simtit de nu mai poate.
Conu’ Basescu declara intr-un tabloid de azi ca nu poate sa dea mina cu Dinescu dupa ce Dinescu l-a facut betiv si toate cele. Cu un Crin o sa dea, in curind. 🙂
Bunul simt la putere??????????
r u kidding me? politicienii sint simtiti??? 🙂 …poate cu buzunarele lor, simt bine ce trebuie sa se adune acolo.
Nu pot decât să zâmbesc la acest ecoului al domnului „PRO-DOC” care nu face altceva decât să repete aici argumentele pe care le postează cu asiduitate pe un blog cunoscut pentru incitarea permanentă la ură împotriva a tot ceea ce este legat de Băsescu. Cred că știți la ce mă refer domnule care din cauza funcției importante nu puteți semna cu nume adevărat pentru că s-ar întâmpla un dezastru la fel ca și în cazul în care s-ar realege Băsescu, nu-i așa?
Domnule Petru Clej,
Ma bucura sincer faptul ca reusesc sa va smulg un zambet printre atatea frisoane electorale.:) Ma surprinde doar faptul ca, stiindu-va un etalon al obiectivitatii jurnalistice, nu vad sa va amuze in acelasi fel, ori in vreun fel oarecare si postarile patetice in favoarea votarii lui lui Traian Basescu.
Cred ca, all in all, ne amuzam unul pe altul aproape simetric.
Dar, daca tot ne-am amuzat, dumneavoastra cu vesnicul argumentum ad hominem, eu pur si simplu cu niste argumemnte, v-as fi recunoscator daca mi-ati spune cu ce anume din postarea mea nu sunteti de acord. Am comis vreo inexactitate? Sunt gata sa o repar, daca mi-o semnalati.
Cat despre „functia” si anonimatul meu, nu stiu cati „postaci” care au drept sef un securist trimis pe post de Traiana Basescu si-ar permite nechibzuinta de a-si semna comentariile cu numele real.
Va doresc toate cele bune.
Foarte corect. In plus, Crin este un DEMOCRAT convins, lucru care ar putea parea banal intr-o lume normala dar care devine esential dupa 5 ani de basescu (cum era porumbelul ala care i-a iesi pe gura zilele trecute lui basescu: ”in Romania este prea multa democratie…aaaaa….asta….birocratie”).
Ce argumente domnule care vă ascundeți sub anonimat? Că se oprește România din loc așa cum pretindeți în fiecare mesaj dacă Traian Băsescu este reales?
Și pe cine să cred, pe dumneavoastră care-mi fluturați șeful securist sau pe aplaudacii lui Băsescu care spun că e singurul care luptă împotriva fostei Securități? Nu vedeți cât puteți fi și unii și alții de absurzi?
Domnule Clej,
As vrea de la domnia voastra sa-mi spuneti cum justificati atacul odios al presedintelui Basescu la adresa lui Antonescu, mentionind intr-un mod mincinos, oribil, acel moment dramatic din viata candidatului liberal. Banuiesc ca stiti despre ce este vorba. As vrea sa-mi spuneti nu doar ca si dvs il dezavuati pe presedinte, dar cine dintre toti candidatii s-au pretat la un astfel de atac murdar? Si daca in opinia dvs un astfel de om ar trebui sa reprezinte Romania?
Eu nu justific nici atacul lui Traian Băsescu, care are o propensiune către mitocănie, nici obsesia de doi ani încoace a lui Crin Antonescu cu președintele actual, care îi monopolizează atât de tare campania, încât a ajuns să-l compare cu Iliescu din 1990 și să mai și concluzioneze prin comparație: „Bogdaproste că n-a tras în noi atunci”. Greu mai găsești o nărozie mai mare. Dar deh, are nevoie în turul doi de voturile lui Geoană, nu-i așa, așa cum PNL a avut nevoie de voturile PSD în parlament în 2007 – 2008, nu-i așa?
Cât despre Geoană, cred că nici nu mai merită să comentez oportunismul său.
Domnule Clej,
Nu mi-ati raspuns la intrebari. Ma intreb oare cine este mare maestru la U-turn, eu sau dvs?
Nu pot sa schimb omenirea (probabil ca nici n-ar fi bine), dar mi-as dori ca lumea in care traiesc sa devina ceva mai normala, macar de acum incolo.
De aceea ma uit la pleiada de candidati de care acum avem parte si ma gandesc: e vreunul capabil sa coaguleze o noua viziune? E posibil ca vreunul dintre ei sa contribuie, in vreun fel, la o regenerare morala a societatii noastre? Atunci, pe acela il votez.
Asta e ceea ce vreau, deci astea sunt intrebarile pe care eu mi le pun.
Poate ca altii au alte intrebari care se potrivesc sau nu cu ale mele. Foarte bine, sa aleaga in concordanta cu ele. Nu e nicio suparare atata vreme cat avem niste criterii.
Insa daca incepem sa ne „faultam” unii pe altii, nu cred ca e un lucru bun. Jignirile de orice fel – fie ele intre candidati sau intre sustinatori ai lor – nu mi se par o temelie pe care sa se poata construi altceva decat o lume bolnava si macinata de ura.
Cred ca ne-ar fi mai bine si mai usor daca ne-am respecta unul altuia opiniile, indiferent cu ce nume semnam pentru ele. Vorba lui Shakespeare: „a rose, by any name, would smell as sweet”.
Cu alte cuvinte, cred ca lumea e destul de mare ca sa ne rabde pe toti, indiferent cu cine votam si de ce. Cu conditia sa ne respectam intre noi. Cu totii.
Si, oricum, e o vorba veche: „schimbarea regilor, bucuria nebunilor”.
Cine a fost mareşalul Antonescu?
Astăzi, în ţările care au cunoscut dictaturi lucrurile par a se limpezi, despre Hitler sau despre dictatura comunistă în Germania, despre Stalin şi despre Gulag , în Rusia, puţini autori se încumetă să scrie cu elogii nemăsurate, deşi neo-nazişti, neo- comunişti există. O eroare voită de unii, din diverse motive, deci nu o eroare, o dezinformare, face ca Holocaustul şi Gulagul să fie puse într-o falsă ecuaţie, între ele punându-se semnul egalităţii. Dar poţi să spui despre două crime făptuite în locuri şi sub motivaţii diferite să spui că sunt identice? O tragedie istorică nu se echivalează , nici matematic ( ca număr de victime), nici logic( sub aspect umanist) cu o tragedie , la fel de profundă. Sunt două fenumene fără legătură directă între ele. Ceva este, totuşi , comun – sistemele care le-au generat erau totalitare , de unde şi bucuria celor care au văzut democraţia reinstalându-se în Germania, România, Rusia ( acolo, nu se ştie cum vor evolua lucrurile), în alte ţări. In România, după executarea sumară a lui Ceauşescu, care nici politic, dar în special juridic nu se justifică, deşi dictatorul trebuia de mult timp îndepărtat, cultul mareşalului Antonescu a revenit în forţă, ca să nu mai vorbim de cultul aproape mistic al prea puţin cunoscutului, sub adevărata faţă, al Căpitanului CZ Codreanu. Timp de un an, pe site-ul unui post, 9AM, s-au perindat diverşi comentatori, în mare parte neavizaţi, care au exprimat cele mai diverse opinii despre „mareşalul patriot adevărat”. Dacă se amintea de deportarea şi uciderea evreilor, cineva cita imediat cartea , devenită o referinţă „istorică”, a lui Goma, anume „Săptămâna roşie”, unde autorul afirmă că evreii din Basarabia au batjocorit , ucis, persecutat pe militarii şi civilii, de etnie română, în momentul ocupării acestei provincii, indiscutabil, româneşti, pe acea vreme, de către trupele sovietice, în 1940. Rezultă astfel că Holocaustul , care este şi azi negat cu vehemenţă de unii şi de alţii, care a avut loc în România, sub autoritatea mareşalului, are o motivaţie clară – „răsplata” pentru trădătorii de ţară. Nu avem date despre amploarea unor acţiuni antiromâneşti produse de unii evrei , în Basarabia şi Bucovina de Nord. Dar , indiferent de reacţia, explicabilă, de bucurie, a evreilor care au suferit rigorile legislaţiei rasiste, încă din 1938, nimic nu poate justifica moartea a zeci de mii de copii, bătrâni, femei, bărbaţi care nu au dus nici un fel de luptă, nu au umilit nici un singur militar sau civil român. În plină şedinţă a Consiliului de Miniştri ( v.volumul cu stenograme ale CM, din anii 1941-1944, apărut la Ed. Hasefer, sub coordonarea Centrului de Istorie, autor- dr. Lya Benjamin),Ion Antonescu a declarat – „ Evreul este Satana … Noi nu luptăm cu slavii, ci cu iudeo-bolşevicii”. Rezultă limpede caracterul deschis antisemit al acţiunilor mareşalului, ceea ce îl apropie foarte mult de concepţia aliatului mai mare, Germania nazistă şi a Fuehrerului, Evreul trebuie nimicit pentru că este bolşevic. Hitler mai spunea că evreul este plutocrat, adică aducător de capitalism, dar fostul caporal nu a mai repetat această formulă, pentru că sistemul nazist se baza pe sprijinul magnaţilor, deci al capitaliştilor germani.
Să vedem cine a fost „cel mai mare patriot al României”, mareşalul Ion Antonescu, fără prejudecăţi, judecând doar ceea ce este atestat. Desigur, procesul din 1946 a fost controlat de sovietici şi de PCR, dar
mareşalul trebuia , oricum , judecat, drept criminal de război, fiind implicat în războiul contra URSS, ca şi conducătorii Reichului nazist, în care milioane de civili au fost ucişi, contrar normelor internaţionale.
S-a născut la 2 iunie 1882, la Piteşti, într-o familie de militari , a făcut studii militare, a urcat pe toate treptele ierarhiei militare, iar după izbucnirea războiului cu URSS, şi-a acordat, în calitate de Conducător al României, titlul de mareşal, gest tipic pentru dictatori ( v. Stalin). S-a dovedit, în timpul răscoalei din 1907, al Războiului de Intregire a Neamului, în anii interbelici, un militar destoinic, valoros şef de stat major, a fost ataşat militar şi a urmat cursuri militare în Franţa, apoi , în Anglia. Era de aştepta , după o asemenea carieră să fie un apropiat al puterilor occidentale, dar adversitatea faţă de regele Carol II, simpatia pentru mişcarea legionară l-au dus repede spre o altă viziune . Este adevărat că, în 1940, România se afla într-un cleşte, riscând pierderea independenţei de stat- Germania nazistă era aliată cu URSS şi amândouă puterile se uitau cu jind la România, fiecare având un obiectiv. Hitler, mai practic, dorea petrolul şi grâul românesc, Stalin dorea o Românie comunizată, începând cu Basarabia, care în 1918 fusese readusă în graniţele României. Carol II nu se bucura de simpatie la Berlin, deşi încercase o apropiere, iar Mişcarea Legionară îi dorea capul pentru uciderea Căpitanului Codreanu. Antonescu devenise omul … necesar. Avea autoritate în armată, care era frustrată de pierderea unor teritorii importante, în 1940, era acceptat de Legiune, pentru atitudinea sa binevoitoare ( Antonescu a fost şi ministru de Război, în guvernul profascis al lui Goga-Cuza) , se vădea un potenţial aliat al Germaniei, spera să recucerească sau să recapete teritoriile pierdute în 1940. A fi aliatul lui Hitler nu era o chestiune doar de strategie, era şi de moralitate politică. Hitler se dovedise un mincinos notoriu, el care a promis că va păstra pacea, că nu va ocupa nici un teritoriu, a trecut peste toate promisiunile, a ocupat Austria, apoi Cehia, a satelizat Slovacia, apoi a atacat Polonia, sub un pretext mincinos, că nişte grăniceri polonezi ar fi atacat grăniceri germani, ceea ce s-a dovedit o farsă. Mai mult– ideologia Reichului era totalmente şovină şi rasistă, cartea lui Hitler, „Mein Kampf”, apoi propaganda lui Rosenberg, Goebbels era axată pe superioritatea rasei ariene. Românii nu erau arieni. Nici italienii, poate de aceea participarea Italiei, ca şi a Spaniei, a fost minoră, la care se adaugă şi slaba participare a Ungariei, care, deşi primise Nordul Ardealului nu se grăbea să năvălească în URSS cu tot potenţialul militar. Finlanda a refuzat categoric, deşi avusese un război cu URSS, luptând cu succes contra colosului din est. Japonia nu a avut de gând să sară în tandem cu Germania, la război cu URSS, preferând ţările mai slabe, militar, China, Indochina, insulele din Pacific. România, sub Antonescu s-a angajat într-o aventură care a pus în pericol încă o dată existenţa ca stat a acestei ţări. O armată slab pregătită, din vina , desigur, nu a lui Antonescu, a fost dusă nu numai până la Nistru, ci până la Volga. Hitler nu a cerut niciodată, în mod explicit participarea milită a României la război, el dorea petrol şi grâne, pe care le-a cumpărat din România. Antonescu dorea refacerea României Mari. NU ştia că Reichul nu este un partener egal, de tratative? A riscat şi a riscat până când a fost îndepărtat, la 23 august 1944, deşi a avut şanse şi înainte, să încheie un armistiţiu. Dar setea de glorie l-a orbit. Aceasta a fost prima eroare fatală. A doua nu a fost o eroare, a fost crimă şi anume, ura sa, probabil, nutrită din tinereţe, faţă de evrei, s-a transformat într-o politică genocidară. Astăzi, unii îl prezintă ca pe un salvator a 400.000 de evrei, adică pe aceia care au rămas după război, în viaţă. Evident, Pogromul provocat de el, la Iaşi, imediat după trecerea Prutului , arderea de vii a numeroşi evrei , executarea lor la Odessa, unde sărise în aer comandamentul trupelor, evident, un act al NKVD, care nu era o agentură evreiască, deportarea a 150.000 de evrei în Transnistria, zonă distrusă de trecerea trupelor, numai sub pretextul izolării unui inamic potenţial, dar erau evrei de toate vârstele, toate aceste fapte îl poziţionează pe Antonescu în galeria marilor călăi ai evreilor, ca amploare depăşind efectele pogromurilor lui Bogdan Hmielniţki. Acesta este crudul adevăr pe care mulţi, în dorinţa de a vedea în Antonescu un al doilea Mihai Viteazu ( n.b. voievodul a avut şi militari evrei în armată, a avut şi sprijin din partea evreilor), nu vor să-l cunoască. In 1942, Eichmann urma să vină la Bucureşti să elaboreze un plan de deportare a tuturor evreilor, pe etape, în lagărele germane. Toamna lui 1942 nu mai era de buni auguri pentru Reich. Războiul era, deja, mai puţin controlat de „invincibilii” neo-teutoni. Astfel se explică reticenţa mareşalului şi apoi oprirea deportărilor evreilor din România. Astfel a „salvat” el evreimea. Ca şi Carol II, el ştia că evreii sunt, totuşi utili şi pentru economie. In plus, o anumită bunăvoinţă faţă de evrei, l-ar fi putut ajuta în cazul unor tratative cu puterile occidentale. Numai că Stalin ceruse în mai multe rânduri controlul asupra zonei din estul Europei. Soarta lui Antonescu era pecetluită din 1943. El nu a vrut să renunţe. Acestea sunt faptele, restul sunt deziderate neîmplinite, pe care istoria nu prea le ia în consideraţie. Este regretabil că generali de carieră, precum Victor Stănculescu, Mircea Chelariu ş.a. şi-au declarat simpatia, după 1989 , admiraţia chiar faţă de Antonescu, contribuind la cultul acestuia, ca să nu mai spunem de poeţii-tribuni Adrian Păunescu, cel cu o mie de cărţi şi C.V.Tudor, amic cu primul, propagator de cea mai joasă specie, de negaţionism, xenofobie ( antisemitism, antimaghiarism, anti-romi). Un rol deplorabil l-au jucat, din păcate şi Iuliu Maniu, alţi lideri politici, chiar unii reprezentanţi ai evreimii, care nu au înţeles pericolul pentru ţară şi pentru populaţie adus de asemenea Conducător. Antonescu a avut marele tupeu de a cere evreilor o sumă exorbitantă pentru a-l susţine financiar, un şantaj fără precedent în istoria ţării. Au fost lideri care ar fi dorit să-l „cumpere”. Este adevărat că zeci de vase, unele torpilate, precum „Struma „, Mefkure” , au fost lăsate, contra unor taxe, să preia refugiaţi evrei., să-i ducă în Palestina. Este alt capitol, numărul celor salvaţi fiind infim faţă de numărul jerfelor. Gafencu, în memoriile sale l-a criticat pe Antonescu.La fel, evident, regii Carol II şi Mihai I. Nici declaraţiile de după 1989, ale lui Al.Paleologu, Ion Raţiu nu sunt foarte obiective, încercând o justificare a rolului nefast jucat de mareşal. Aşa cum Antonescu se compara, în ultimele declaraţii cu Hanibal, din antichitate, Ceauşescu nutrea o admiraţie ascunsă, faţă de mareşal, admiraţie care i-a fost recomandată lui Marin Preda ca subiect al romanului „Delirul”, o carte aparent obiectiv scrisă, dar un rateu sub aspect istoric. Ambasadorul SUA în România,Alfred Moses, a spus,la Cluj, în ziua de 23 februarie1996-„ A-l glorifica, azi, pe Antonescu , înseamnă a recunoaşte că Germania nazistă avea dreptate”. Desigur, unii vor spune că ambasadorul a vorbit astfel pentru că este evreu, mai mult, că „America ar fi condusă de evrei”. Iată cum sloganurile naziste mai sunt în circulaţie. Este vorba de poziţia unei ţări democrate, unei puteri care a contribuit hotărâtor , alături de URSS, la învingerea unui adevărat balaur al istoriei. Cine nu crede, să citească atent „Mein Kampf”, care a fost difuzată în română, în anii 90. Dar cum se ne mirăm, când aflăm că la Moscova, Kiev, Lvov, în Cehia, în ţările baltice, în Germania, Franţa, Italia, Anglia, au fost, apar diverse grupuri neo-naziste? Europa nu învaţă din lecţiile istoriei. Din nefericire, evreii, cei care au avut cel mai mult de suferit, nefiind reprezentaţi de un stat propriu, nu vor uita niciodată ce a înseamnat Hitler, Mişcarea Legionară, Antonescu pentru existenţa lor în secolul XX. Cine visează la un nou genocid, Holocaust, la dictaturi de tip fascist, ca şi de tip stalinist, le dorim să nu-şi vadă visele niciodată împlinite.
BORIS MARIAN
am spus şi o repet, vorba lui Poantă, om de …viitor trist , eu optez pentru Băsescu, pentru republică prezidenţială şi pentru revenirea la impozitul progresiv, de asemenea o înăsprire a codului penal, o epurare a celor corupţi din jusiţie şi poliţie, refacerea intreprinderilo mici şi mijlocii, chiar a unor cooperative, reînfiinţarea clasei mijlocii, care nu există, altfel vom avea o nouă revoluţie a celor săraci, vorba lui lăpuşneanu, proşti, dar muzlţi, proşti nu-mi apaţine. am o compasiune pentru săraci, indiferent de motivele sărăcirii lor.
Stelian Tănase – istoric al PC din România
„Clienții lu” Tanti VARVARA” (Ed.Humanitas 2oo8) scriere politică a lui Stelian Tănase (5oo de pagini) alcătuită după o asiduă documentare, rezultată în numeroasele note de subsol, aduce în atenția cititorilor rolul de agentură a Moscovei a grupusculului comuniștilor din România și nu numai, a majorității comuniștilor implicați în procesul de subminare a „regimului burghezo-moșieresc” din România cu o largă participare etno-socială. Români, bulgari, evrei, maghiari, ș.a. au îmbrățișat ideea unei „revoluții proletare” pe plan european și , evident mondial. Spre deosebire de scrierile lui V.Tismăneanu, autorul, cu un an mai tânăr,nu recurge la digresiuni teoretice, rezumându-se la fapte. Rakovski, Stefanov, Kobles, Pauker ( ambii soți), Doncea, Chivu Soica, Dej, Ceaușescu , mulți alții, ( sute de nume) defilează ca într-opiesă mută, numai prin ceea ce au facut și mai puțin prin declarațiile lor, care adesea puteau induce în eroare. Atotstăpânitor era PC(b), apoi PCUS, care considera partidele comuniste din celelate țări, „secții” ale CC, respectiv Komintern, apoi Cominform, obligate să asculte și, în caz de „nesupunere”, inițiativă personală, se aplica execuția sumară sau trimiterea în Gulag. Mult timp , Stalin a dirijat acest proces, folosind lupta de combatere a adversarului său, Trotzki, drept paravan pentru răfuieli personale.In mare, faptele se cunosc, din diverse alte surse, aici intervine, amănuntul documentar și biografic. Nu se înțelege, totuși, clar rolul elementului românesc în toată această activitate ilegal, subversivă, se crează impresia că numai „alogenii” erau mai activi, iar dușmănia dintre Bela Kun, liderul revoluției sovietice din Ungaria și Cristian Rakovski, aventerurierul lider al diverselor formațiuni antiromânești devine greu de explicat, din moment ce fiecare dorea o dezmembrare a României Mari. Lenin, care apare aici, fără dubii, ca un agent german, împreună cu prietenii săi, nu a reușit să impună revoluția proletară și puterea sovietelor în Ungaria, Germania, România, ceea ce i-ar fi certificat guvernarea sovietică din Rusia ( apoi URSS). De aici o luptă inegală și ilegală, continuă, până la finele celui de al doilea război mondial, când „marele” Stalin îi îndeplinește visul. Ce se reține din acest stufos op? Că socialismul-comunismul din fostul lagăr socialist este opera Moscovei, că ideile socialiste de la Răsărit ne vin ( așa se spune și despre masoni), că orice tensiuni sociale au fost provocate și exploatate de agenți sovietici, teză care nu reflectă o realitate cu implicații mai adânci. Cu un talent de scriitor de talent, iubitor de intrigi „polițiste”, Stelian Tănase reușeșe să dea un tablou sumbru întregii mișcări comuniste din secolul XX. Cum a apărut comunismul în China, în țări mai depărtate de Moscova este greu de explicat și nici nu face obiectul cărții. Remarcabil este faptul că autorul elimină teza obtuzilor antisemiți despre o”conjurație iudeo-masonă”, mult iubită de propaganda nazistă, cuzistă, antonesciană. Dar autorul eludează esența marxistă, preluată de Lenin – internaționalizarea revoluției proletare. Dacă centrul mișcării nu era Moscova, ci Londra, Berlin, care ar fi fost evoluția politică în secolul XX? Desigur, acest „dacă” nu este un criteriu istoric. Se știe că România a avut mereu diferenduri teritoriale cu Rusia vecină. De aici și inaderența la orice vine din „Răsărit”. Este.,totuși limpede un lucru– puterea unui partid comunist, care adesea nici nu coincide cu dezideratele păturilor sărace, nu se poate baza decât pe colaborarea cu organisme supranaționale, ca și cu servicii secrete . Nu există ideea de revoluție proletară mondială, spontană, ea fiind puerilă, există o rețea de informații, servicii care se ocupă de mondializarea unor conflicte de clasă”. Această teză este valabilă și Stelian Tănase o ilustrează , am spune, strălucit.
Boris Marian
1 iunie 2009
Domnule Luca,
Eu unul am scris în 1991 în România liberă că alegerea președintelui prin vot direct în România nu este un lucru bun. Nu eu sunt cel care a făcut un U-turn.
Domnule Boris Marian,
Trăiți într-o mare confuzie. Cota unică de impozitare a veniturilor a avut meritul de a stimula economia românească și de a promova interesele clasei de mijloc. Dumneavoastră sunteți un adept al clasei muncitoare, pentru asta puteți vota pe Mircea Geoană, al cărui partid este adversarul cotei unice sau, dacă nu este suficient de stânga pentru dumneavoastră, pe Constantin Rotaru, candidatul Partidului Alianța Socialistă, fost deputat PSM între 1992 – 1996. În rest observ și la dumneavoastră complexul lui Vodă, necesitatea de a vă alege „tătucul”, în acest caz un mitocan notoriu.
Imi pare rau ca Basescu este mitocan, ca multi marinari de altfel. Imi pare rau si de greselile facute de el, mai ales de propulsarea propriei fiice intr-un post politic, netinand cont de lipsa ei de talent si de educatie. El are si calitati, desigur, dar daca nimeni nu-i atrage atentia asupra greselilor, va ramane in istorie pentru nepotismul sau, iar nu pentru politica sa. Nu pot uita cum baiatul cel mai cunoscut al lui Ronald Reagan nu a ales meseria lui taticu, ci s-a facut…balerin (fara a fi homosexual, cum au sustinut unii). Si daca taticu l-ar fi facut ambasador sau asa ceva, America ar fi urlat: NEPOTISM!!
Dar sunt ingrijorat si de faptul ca s-ar putea sa avem la conducere inca odata un Antonescu! Al treilea din istorie, dupa ce primii doi au fost impuscati pe post de criminali de razboi! Chiar daca ei nu sunt inruditi intre ei, se va intraba lumea: „iar au venit Antonestii la putere?”.
Nu de alta, dar cand a fost ales Emil Constantinescu presedinte al Romaniei, am primit felicitari de la colegii americani, carora un prieten si coleg roman cam sugubatz le-a spus ca sunt „nepotul presedintelui”!
Nu inteleg si pace…
Nu inteleg ecoul dlui Boris Marian (ecou? eseu!) si al dlui Constantinescu, referitor la numele ‘Antonescu’, fara nici o legatura cu candidatul la presidentie Crin Antonescu.
Oare si numele de familie a devenit motiv de discriminare? Oare nu este de-ajuns rasa, etnia, genul, inclinatiile sexuale, culoarea pielei sau genul unei persoane pentru a trezi reactii de genul acesta, acum si numele a devenit un motiv? Incredibil.
Sunt foarte dezamagita de nivelul acestor ecouri, de la doua persoane pe care le citesc cu placere si apreciere in alte cazuri.
Si, apropo, daca as fi votat – pe Crin Antonescu l-as vota ca presedinte, fara nici o indoiala.
Anton, data viitoare când postezi un astfel de ecou să adaugi la sfârșit: asta a fost o glumă, pentru cei care nu dispun de un simț al umorului la fel de dezvoltat ca al tău.
„Petru CLEJ
Anton, data viitoare când postezi un astfel de ecou să adaugi la sfârșit: asta a fost o glumă, pentru cei care nu dispun de un simț al umorului la fel de dezvoltat ca al tău.”
Sau ca al dv, caruia, se pare, ecoul i-a placut. Umor negru.
Ce bine v-ar face doamnă Shmilovitch ca din când în când să vă mai și relaxați și să lăsați manierismele deoparte…
Dle Clej, chiar ca m-as relaxa, dar replicile dv care par a ma confunda cu propria dv persoana, dupa epitetele adresate, ma amuza prea mult…
Doamnă Shmilovitch, ecourile dumneavoastră, aproape toate, infirmă ceea ce spuneți aici, mai ales când pomeniți starea de amuzament, care contrastează flagrant cu starea dumneavoastră de permanentă iritare.
doamna shmilovici este invitată de boris mehr să discute pe internet, nu prea vă dau dreptate, doamnă, iar tonul nu este chiar potrivit
Doamna Gott-Shmilovitch,
Daca numele e singurul „pacat al lui Crin Antonescu, ma tem ca situatia nu e deloc roza pentru contracandidatii lui. :)))
Calde salutari, domnule Constantinescu!
Doamna Cleopatra Medvetchi, aveti dreptate.
Salutari, domnule Luca! Bune argumente.
Lucia Verona, Pro Doc, Atreides,
Va multumesc!
bună dimineaţa, acum vom vota pe geoană sau antonescu, eu, direct, vă spun, decât un geoană plus toate ciurucurile, un băsescu dar mai cu cap, că a făcut multe prostii la viaţa lui, trebuia să-l accepte pe Iohannis, lua caimacul şi era ales din prima, acum îşi roade unghiile.
Potrivit Biroului Electoral Central http://www.bec2009p.ro/Documente%20PDF/Rezultate/Rezultate%20finale%20turul%20I/P_BEC.pdf numărul de voturi necesare alegerii din primul tur al președintelui României era de 9146639 (majoritatea alegătorilor înscriși pe listele electorale, potrivit art. 81(2) al Constituției).
Dat fiind că Traian Băsescu a obținut 3153640 de voturi, iar totalul voturilor valabil exprimate a fost în turul întâi de 9718840, vă imaginați cam ce valoare are afirmația „era ales din prima” chiar dacă vine din partea unui suporter fanatic al actualului președinte.