Şi astăzi
Am pierdut trenul.
Mi-a scăpat în ultima clipă.
Am fugit după el disperat;
Dar m-a lăsat în mijlocul şinelor,
Singur,
Între peroane şi traverse,
Bagaje uitate
Şi ziare vechi, împrăştiate…
Oricât de devreme m-aş trezi,
Pierd trenul,
Care se scoală înaintea mea,
Parcă făcându-mi în ciudă.
Dar, întotdeauna,
Fug după tren,
Încercând să mă agăţ de ultimul vagon.
Capete scoase pe geam,
Mă încurajează zadarnic,
Ştiind bine că şi azi,
Ca în fiecare zi,
Voi pierde trenul.
– Ia trenul următor,
Mă sfătuieşte şeful de staţie,
Oricum, în trenul ăsta nu mai aveai loc.
Eu mă întorc dispreţuitor
Şi şoptesc între două lacrimi:
– Nu-i nimic.
De fapt, nici nu vreau să prind trenul,
Căci ajunge prea repede
La ultima staţie.
Apoi, făcându-i cu ochiul, complice,
Pornesc fluierând spre ieşire,
În pas de ştrengar.
Mă opresc
Întorc capul încet
Şi privesc în zare,
Spre un punct în care
Se-mpreunează şinele,
Cele două linii,
Paralelele
Ce nu se întâlnesc niciodată.
Voi veni mereu tot mai devreme
Şi voi fugi după ultimul vagon.
Poate că, odată,
Nu voi mai pierde trenul.
Şi, în încurajările călătorilor binevoitori,
Voi reuşi să mă agăţ de ultimul vagon.
Şi poate, cine ştie,
Se va găsi un loc liber
Şi pentru mine,
Undeva,
La ultima clasă
A trenului de dimineaţă.