Românii au învățat (sau reînvățat) după decembrie 1989 să fie mai familiari în public unul cu celălalt. În atmosfera mai relaxată de după căderea regimului Ceaușescu au început să se tutuie mai ușor sau să-și spună pe numele mic, obicei preluat, ca multe altele de la americani.
N-ar fi nimic rău în asta dacă astfel de adresări nu ar fi însoțite adesea și de excese care adeseori debușează în mitocănie. Există aproape un specific cultural românesc în care nu poate fi păstrat echilibrul în relații în care pupăturile și luatul în brațe este urmat după doar cinci minute de scandal, insulte și uneori chiar violență.
Proliferarea internetului a generat o și mai mare diminuare a inhibițiilor, ceea ce face ca „trasul de șireturi” în lumea virtuală să devină o obișnuință. Poate ați observat că la revista ACUM nu încurajăm astfel de comportament.
Nu spun că trebuie să domine formalismul și scorțoșenia, dar nici acest familiarism împins până la extremă care de cele mai multe ori degenerează în mitocănie.
“Familiarity breeds contempt” – “familiaritatea dă naștere la dispreț”spune un proverb englez. Și cât de aplicabil este acesta relațiilor dintre mulți români…
În țara în care trăiesc, Marea Britanie, există o rezervă naturală în relațiile dintre oamenii care nu se cunosc sau care nu au relații apropiate. Acest lucru asigură însă o anume civilitate a raporturilor interumane în public, dar și permite relațiilor de prietenie și afecțiune veritabilă să fie așezate pe o bază mult mai trainică.
Am să închei cu o poveste despre fostul președinte al Franței, Francois Mitterrand, cunoscut pentru atitudinea sa distantă, chiar față de unii colaboratori apropiați. Pe vremea când nu devenise încă președinte și era doar prim secretar al Partidului Socialist Francez, Mitterrand a făcut o vizită într-o filială teritorială, unde a fost întâmpinat de liderul local al PSF.
“Ne tutuim sau ne spunem dumneavoastră” l-a întrebat fruntașul local pe liderul Socialist. “Cum doriți dumneavoastră” a venit răspunsul lui Mitterrand.
Ce actuală și relevantă este această replică, nu vi se pare?
Multa dreptate aveti domnule Clej. Si fenomenul prolifereaza din ce ince. Inclusiv in lozinci politice de genul „Tu nu stiu ce” sau „Voi nu stiu ce” (nu vreau sa fac reclama politica) Cum pot eu vota pe unul care nu-mi acorda minimul repect? Si ce credeti dumneavoastra ca trebuie facut? Am incercat si eu metoda raposatului presedinte francez dar nu am obtinut nimic, probabil ca subtilitatea era prea adanca pentru interlocutor.
unde se înscrie fiecare insultă emisă de mister Clej, british gentleman?