caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Lina

de (29-11-2009)

Doamne, cât am iubit-o pe Lina!
Locuia departe, sus, la păşune.
Era ţigancă;
Mult mai bătrână decât mama.
Îmi spunea cele mai frumoase poveşti.
De vitejie, de dragoste, de sacrificiu, de onoare.
Făt Frumos era mereu un băiat cu ochi albaştri,
Cu numele meu.
– Da’ care ţi-e dragă, maică?
– Ei Lino, Lenuţa, parcă n-ai şti!
Îmi era atât de ruşine!
– Bine maică, bine!
Păi şi Niculaie; cât a iubit-o pe Lina!
Doar pe ea.
Chiar dacă „duşmance alunecoase ca şerpii
Voiau să mi-l ia puiule, să mi-l ia!”
Făt Frumos cu numele meu,
Nu se temea să umble noaptea prin pădure.
A trecut prin foc şi prin apă
Să-şi salveze mireasa din braţele împăratului „roş”.
– Lino, dar de ce avea zmeul ochii de foc?
– Păi cum de ce dragule?
Să-l pârlească, să-l ardă, pe Făt Frumos.
– Ei, fire-ar să fie de păcătos!
Când Lina s-a dus de tot,
Niculaie, cu pantalonii rupţi, m-a luat pe genunchi
Şi mi-a spus că am crescut, că acum sunt mare,
Că Lina mă vede de undeva de sus.
– Da’ ştiu.
Mi-a spus că într-o zi o să se urce la soare!
– Eu nu ştiu spune poveşti.
– Nici nu poţi, Niculaie!
Tu ai o voce răguşită,
Ca zmeul care domneşte în împărăţia de la soare răsare.

Dan David, Los Angeles, martie-31-2007.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.233.99