Motto: „Pentru românul basarabean, cunoaşterea limbii române corecte nu este un dat, ci o muncă neîntreruptă, o luptă aprigă şi o rezistenţă dîrză în faţa anumitor comodităţi şi compromisuri.”
Ion Ţurcanu, revista “Sud-Est” 2005
Epopeea revenirii fireşti la matricea identitară a românilor din Republica Moldova este departe de a se fi încheiat. Conştientizarea adevăratei dimensiuni a impactului dezastruos provocat de maşinăria ideologiei sovietice s-a produs în anii de renaştere naţională. Dar repercusiunile deznaţionalizării masive sunt încă destul de sesizabile şi revenirea la normalitate necesită nu numai un efort susţinut din partea cetăţenilor , ci şi o politică lingvistică definită, realistă, asumată de autorităţile Republicii Moldova.
De ce este atât de important acest aspect al politicilor publice în Republica Moldova? Corectitudinea vorbirii în limba română, statutul acestei limbi la nivel de comunicare, nu este doar un moft al intelectualilor, nu este doar un măr al discordiei aruncat la întâmplare (sau cu rea intenţie) din turnul de fildeş al diverselor elite moldovene. Este barometrul, indicatorul de suprafaţă al transformării unei societăţi profund alterate de mentalitatea sovietică în una de structură şi aspiraţie europeană. Argumentul este cât se poate de simplu.
Filosofia ideologiei URSS era de a aduna sub auspiciile limbii ruse (limbă care nu poartă nici o vină!) “un popor” de homo sovieticuşi fericiţi nevoie mare. Limbii ruse i-a revenit rolul ingrat de a căsăpi culturi şi istorii seculare, de a “băga în capul”(vorba Chiriţei) reprezentanţilor etniilor din republicile sovietice aspiraţii “măreţe”, leniniste, marxiste, imperialiste. Şi aşa lumea a vorbit şi a gândit ruseşte. Azi, mâine, zece, şaptezeci de ani. Generaţii întregi. Şi chiar dacă, după revenirea statistică la normalitate în 1989, cetăţenii Republicii Moldova au făcut un efort enorm pentru a se debarasa de rusisme şi a învăţa limba maternă literară (la cursuri, cu dicţionare şi din operele marilor autori români re-descoperiţi), cuvintele româneşti încă mult timp au rămas înşirate ca mărgăritarele… pe sfoara (topica) rusească. Încă mult timp oamenii au gândit ruseşte, traducând de fapt concomitent ideile în limba română. Întâmplător sau nu, pentru partidele de titulatură democrată votează cei care au reuşit nu numai să se exprime, dar şi să gândească româneşte. Cei care încă mai aleg comuniştii din convingere sau comoditate (mă refer doar la populaţia care se identifică drept moldoveni) în marea lor majoritate vorbesc o română aproximativă, continuând să recurgă la rusisme şi să construiască frazele după modelul rusesc.
Şi dacă vocabularul activ a crescut în timp, traducerea ad-literam din limba rusă ne mai dă mari bătăi de cap. Calcurile din limba rusă sunt încă un handicap major al exprimării noastre în limba română. De exemplu în publicitatea stradală sau cea audio-vizuală persistă slogane de genul “Dacă ferestre, atunci – Veco”. Cuvintele parcă sunt româneşti, dar sensul frazei e greu de asimilat pentru că e o traducere mot-a-mot din limba rusă. Sărbătorile de iarnă probabil vor aduce în casele noastre o avalanşă de reclame care ne for felicita “Cu Anul Nou!” în loc să ne ureze “La mulţi ani!”, iar prognozele meteo ne vor informa asupra faptului că timpul se răceşte, anunţându-se doar “2 grade căldură”. Din păcate, majoritatea sloganelor publicitare sunt create iniţial în limba rusă, ca apoi (nu neapărat, pentru că legea nu prevede obligativitatea de a realiza reclame în limba de stat) să fie traduse în limba română. Şi atunci ne pomenim cu “Haine pentru copii din piele” la un colţ de stradă, “Autospălătorie” la altul şi pe mijloc cu îndemnul de “a cadona” iubitei ceva cosmetice. De exemplu “tonac” (adică fond de ten) sau “umbre” (adică fard de pleoape).
În general, datorită programelor de studii în instituţile de învăţământ şi a schimbării (relativ eficiente) a politicilor în domeniul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, corectitudinea exprimării în limba română a fost în mare parte asanată. Dar una din problemele majore rămâne a fi o altă sursă de informaţie – televiziunea.
Impactul televiziunii asupra consumatorului este determinant în comparaţie cu alte genuri de presă. Dacă ziarele sunt citite de7% din populaţia ţării, la televizor se uită toţi. Iar audiovizualul din Republica Moldova, spre regret, rămâne în continuare dominat de canalele ruseşti. Frecvenţele (care sunt patrimoniu naţional!) au fost repartizate iniţial fără a se ţine cont de interesul populaţiei majoritare sau, dimpotrivă, pentru a menţine influenţa Moscovei asupra acesteia. Spaţiul informaţional al Republicii Moldova este încă o zonă de interferenţă rusească. Toată lumea urmăreşte filme, emisiuni de divertisment, ştiri etc. în limba rusă. De aici şi marea lentoare cu care ne debarasăm de calcuri. Seară de seară familii întregi urmăresc serialul preferat, iar ziua îşi împărtăşesc impresiile utilizând expresii “de compromis” cum ar fi: “Aseară am văzut pe televizor seria asta, dar n-am dovedit de la început”, “Ei, acolo a mers vorba despre război”, “Eu undeva de la mijloc am aprins televizorul”, “Daţi să ne suim în rutieră şi am să ma stărui să vă povestesc ce-a fost”.
Evident, după o presiune enormă de dezrădăcinare exercitată metodic (ani şi ani) asupra zonelor anexate de URSS, este imposibil să redresezi situaţia peste noapte. Dar este evidentă necesitatea imperioasă de a oferi cât mai multe surse de informare fără a impune milităreşte studierea limbii române. Acest lucru se poate face prin intermediul televiziunii.
Iată de ce reforma în audiovizual trebuie să continue în special în baza prevederilor articolului 11din Codul Audiovizualului al Republicii Moldova. CCA (Consiliul Coordonator al Audiovizualului) va trebui să se asigure că de la 1 ianuarie 2010 cel puţin 70 la sută din numărul de frecvenţe sunt oferite serviciilor de programe în limba română, iar producţia proprie şi autohtonă cu caracter informativ şi analitic difuzată la radio şi televiziune este realizată în limba română în proporţie de 80 la sută. Nu în zadar Codul Audiovizualului prevede că “filmele artistice şi cele documentare vor fi prezentate cu dublaj sau subtitrare, păstrîndu-se coloana sonoră originară, iar filmele pentru copii vor fi dublate sau sonorizate în limba de stat”. Atunci când filmele sunt dublate în limba rusă (o practică uzuală în Moldova), titrele româneşti nu mai sunt citite de nimeni.
Reforma în domeniul politicii lingvistice în audiovizual trebuie să ducă la eliminarea treptată, dar exhaustivă, a retransmisiunilor canalelor ruseşti. Conţinutul actual al articolului 11 a fost “negociat la sânge” cu fosta majoritate parlamentară comunistă, care nu a acceptat ca procentul stabilit pentru emisiunile realizate în limba română să fie extins şi asupra emisiunilor de alt gen, nu numai asupra celor cu caracter informaţional şi analitic. Dar cred că nu e târziu să ne scoatem “macaroanele de pe urechi” şi să continuăm reforma.
excelent articol, doamna Arama! Va multumesc ca ne aratati un aspect putin cunoscut noua, celor de dincoace de Prut.
„Spre regret” si „macaroane pe urechi” e tot romaneste? Hotul striga hotul…
Ghilimelele printre altele închid între ele citate şi texte cărora li se dă un sens special. Am folosit calculul cu „macaroane” evident intenţionat şi cu sens ironic. „Spre regret” este o expresie atestată de dicţionar şi utilizată în texte literare.
Cât priveşte hoţul, cred că nu-l căutaţi unde trebuie. Mai încercaţi. Cine caută, găseşte.
Aceste aspecte exista si sunt chiar suparatoare. Unele sunt si mai si: pe un site basarabean vad de multe ori expresii ca „am ghindit” (poate vine de la ghinda?!)sau altele, cu ortografii extrem de fanteziste. Nici nu vorbesc de expresiile folosite sau de intercalarea „nitam-nisam” a unor expresii rusesti in fraze, care in acest caz sunt intelese numai de basarabeni (in Romania).
Bineinteles ca multe din acestea se datoreaza in primul rand anilor petrecuti de basarabeni ca „sovietici”. Dar au trecut deja doua decenii de atunci.
Cauza principala a existentei unei multimi enorme de agramatisme in ziua de azi in RM este faptul ca…foarte putina lume citeste literatura in limba romana. Nici macar in „limba de stat” nu citesc! (ca gluma) Unii nu au timp, iar altii nu au de unde.
Din pacate nici romanii din Romania nu folosesc o limba corecta, de multe ori.
Am vazut ca in Romania exista literatura interesanta si traduceri (din toate limbile) de lucrari interesante. Numai ca pretul cartilor romanesti este de-a dreptul prohibitiv chiar si pentru romanii din Romania! Ce sa mai spunem de Basarabia!
Exista posibilitati de imbunatatire a lucrurilor. De exemplu se pot crea o serie intreaga de biblioteci centrale si locale, de cartier, cu un sortiment foarte variat de carti in limba romana, in Basarabia si de ce nu chiar si in Romania. Costul unei asemenea operatii ar fi ridicol de mic fatza de banii care se cheltuiesc acum „pentru romanii din strainatate”, bani de care nu da nimeni socoteala, din pacate.
Mi s-a povestit de curand (culmea este ca tocmai o fata basarabeanca mi-a povestit asta!) ca din fondurile alocate sa fie cheluite „pentru copiii si tinerii romani din afara granitelor Romaniei”, au mers la mare exclusiv copii maghiari din Harghita si Covasna!
Eu sunt total de acord ca acesti copii maghiari (si toti copiii in general) sa poate merge la mare. Dar deturnand in acest mod fondurile ne furam singuri caciula!
Sau poate oficialitatile romanesti fac „o pregatire” pentru timpul cand aceste judete vor fi „in afara granitelor Romaniei”?
Oricum e bine, numai sa stim si noi!
Perfect de acord cu Dvs. Lecturile sunt esenţiale pentru formarea vorbirii coerente şi corecte.
Referitor la cei douăzeci de ani „petrecuţi”, aş remarca, totuşi, că din păcate spaţiul informaţional a rămas în mare parte apanajul mass media ruse. Multă lume continuă să citească presa rusească şi să urmărească emisiuni şi filme în limba rusă.
Dar situaţia se schimbă. Generaţia nouă şcolită după 1989 este filonul pe care se ţese o altă elită interesată de tehnologii moderne şi implicit limbi moderne de circulaţie europeană, inclusiv limba maternă – româna.
Este important să existe şi politici susţinute în domeniul cultural, dar acestea trebuie să fie eficiente, nu doar bife la capitolul cheltuieli.
M-am referit la limba romana si am spus apoi „nici chiar in limba de stat nu citesc carti” ca o gluma. Evident ca limba romana e aceeasi cu „limba de stat”, care este o sintagma unica in lume. Nici la Moscova, nici la Washington sau Bucuresti nimeni nu vorbeste de „limba de stat”. Americanii care au scris o carte turistica despre RM si Romania au facut glume cam tari pe aceasta tema; pana si strainii rad de asta!
Cum de nimeni nu incearca macar sa sugereze ca a folosi termenul de „limba de stat” este injositor pentru moldoveni? Aceasta sintagma arata criza grava a identitatii ce se manifesta in RM!
Este ca si cum moldovenii s-ar scuza in fatza strainilor pentru limba pe care (din nefericire?) o vorbesc!
Este ca in bancul cu scuza „nu am mama, nu am tata, pe mine m-a facut o matusa cu un golan”.
Trebuie sa adaug ca nu cu multi ani in urma un prieten (doctorand vietnamez) care a calatorit in Ucraina s-a bucurat cand a auzit vorbindu-se romaneste intr-un grup si a intrat in vorba cu niste „maldavani” care l-au batut mar cand i-a intrebat daca sunt romani. Bietul om nu intelegea nimic din ce se intampla!
Observatie: cuvantul „asanare” inseamna evacuarea apei de pe un teren mlastinos. Cred ca ati vrut sa spuneti acolo cuvantul „asumare”.
Excelent articol, doamna Arama! Il voi recomanda studentilor mei, care nu prea inteleg cum e cu limba de stat in Republica Moldova 🙂
Felicitari pentru articol. Reda realitatea lingvistica din Republica Moldova 100%. Insa, marea majoritatea a populatie inca nu este constienta de ceea ce spun si mai ales de felul cum o spun, ma refer la topica frazei, corectitudinea cuvintelor, etc.Oricum, in timp speram sa ca astfel de scrieri sa aiba un efect asupra masei si nu doar asupra unor indivizi.Succes!