Alegerile Preşedintelui Republicii Moldova urmau să aibă loc pe 23 octombrie. Evenimentul a fost amânat, iar argumentele inconsistente provoacă dubii serioase asupra determinării clasei politice de a duce lucrurile la bun sfârşit. De ce este tărăgănată alegerea Preşedintelui Republicii Moldova? Să punctăm ipotezele.
Nici una dintre cele două fracţiuni din Parlament nu-l doreşte pe Marian Lupu în această funcţie. Motivele sunt de ordin personal şi strategic. Comuniştii îl resping ca pe un trădător care şi-a făcut imagine „pe spatele” lor. Cel puţin Voronin ( ranchiunos ca orice dictator care a pierdut demult contactul cu realitatea) asta insinuează de câte ori are ocazia. Tentativa deputatului comunist Vladimir Ţurcan (adică a Moscovei) de a-l convinge să fie mai puţin irascibil deocamdată nu are efect şi chiar riscă să scindeze fracţiunea. Asta pe fundalul zvonurilor tot mai insistente că în teritoriu şefii de toate nivelurile părăsesc nava roşie ca şobolanii – corabia piraţilor din Caraibe. E clar că dacă Lupu devine Preşedinte, va fi succesorul lui Voronin nu numai în calitate de Preşedinte al ţării, dar şi de Preşedinte al fostului PCRM.
Tocmai de asta le e frică şi colegilor din Alianţă. Dacă Lupu preia pe cale „paşnică” PCRM, cine le mai garantează că va rămâne în timp partenerul liberalilor? Este binecunoscută şi concurenţa (ca să nu zic antipatia) dintre Vlad Filat şi Marian Lupu (secundat de Dumitru Diacov, Partidul Democrat al căruia a fost trădat de Filat). Ghimpu s-a pomenit în funcţia de şef al Legislativului (şi implicit de Preşedinte interimar al statului) tocmai pentru că cei doi nu au dorit să cedeze unul altuia această funcţie importantă într-o republică parlamentară.
Nu există nici o certitudine că vor fi identificate cele 61 de voturi necesare pentru ca Preşedintele să fie ales de Parlamentul Republicii Moldova. Să zicem că, deşi există motive de ordin personal şi de partid de a nu-l agrea tocmai pe Marian Lupu la funcţia de Preşedinte de stat, AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană) este decisă să-l voteze. Însă cele 8 voturi necesare pentru ca acest vot să fie valabil, tot de la comunişti trebuie „pescuite”. Chiar dacă există deputaţi comunişti care ar vota pentru Lupu, nu există şi certitudinea că aceştea o vor face.
Promisiunile pot fi ignorate chiar în ultima clipă. Din simplul motiv că Voronin şi Tcaciuc vor întreprinde toate măsurile necesare (decente şi indecente) pentru ca deputaţii comunişti să nu poată participa la vot sau să voteze împotriva candidatului propus de AIE. Tcaciuc, eminenţa cenuşie a lui Voronin, a declarat clar că accederea lui Lupu la Preşedinţie va consemna prăbuşirea PCRM, ceea ce conducerea partidului nu va admite.
Dacă procedura de alegere a Preşedintelui ţării va eşua, persistă riscul anticipatelor. Deşi democraţii bravează în ideea că la un eventual scrutin PCRM ar lua un procent mult mai mic din voturile alegătorilor, acest lucru nu este confirmat prin studii sociologice şi sondaje. Electoratul comuniştilor este de natură să reacţioneze la orice fluctuaţii menite să le afecteze coşul de consum.
Majorarea tarifelor la apă şi canalizare, pentru călătoria în transportul public, mărirea taxelor pentru rezervarea locurilor de veci şi a înhumării sunt doar câteva acţiuni „nepopulare” efectuate de autorităţile de la Chişinău. Deşi sunt explicabile (dar nu şi explicate suficient), acestea au stârnit proteste vehemente din partea pensionarilor. Există o dilemă aici. Noua guvernare pierde în faţa comuniştilor în aspectul comunicării cu populaţia. Nebuloasele gen „integrare europeană”, „acord de asociere”, „micul trafic la frontieră” etc. sunt combătute prin limbajul simplu, simplist chiar, dar inteligibil, al comuniştilor. Gen:”Ioane, dacă îţi moare bunica, ai să plăteşti pentru locul din cimitir nu 960 de lei, dar 2500! Mai votezi cu Chirtoacă?”
Liderii AIE au convenit de la bun început să nu demareze Procedura de alegere a Preşedintelui. Evident, nu mă refer aici şi la Marian Lupu, care, după cum merg lucrurile, va rămâne în calitatea sa de simplu deputat mai mult timp. Mult mai mult decât şi-a imaginat atunci când a părăsit PCRM. Amendamentele legislative circumstaţâiale operate în cea mai mare grabă de majoritatea parlamentară denotă că ei doresc să-şi consolideze poziţiile fără a lua în calcul un eventual eşec în scrutinul prezidenţial şi, ulterior, în cel anicipat. Acum PCRM deţine 48 de mandate din 101. Dacă în urma anticipatelor ei ar obţine încă 4 mandate (ceea ce teoretic nu e exclus), în Republica Moldova s-ar instaura un regim dictatorial demn de „geniul” lui Lucaşenco. Dacă pe timpul lui Voronin nu exista separarea puterilor în stat de facto, acum aceasta nu există nici de facto, nici de jure. Mihai Ghimpu e Preşedinte şi de ţară, şi de Parlament. Vlad Filat şi miniştrii AIE vor cumula cel puţin timp de 6 luni funcţiile de membri ai Guvernului şi de deputaţi. Nu se poate ca cei din AIE să nu înţeleagă că, într-o eventuală rocadă politică, ajustarea atât de evidentă a legislaţiei la propriile interese ar servi la consolidarea dictaturii comuniste. Singura modalitate de a nu admite aşa ceva, în condiţiile când legile au fost deja votate în două lecturi şi promulgate de Preşedintele interimar, este să nu rişte şi să întârzie cât mai mult alegerile unui alt Preşedinte.
Modificările legislative referitoare la cumularea funcţiilor de ministru şi deputat au fost efectuate, probabil, pentru a asigura posibilitatea de a reveni în Paralament a actualilor miniştri în cazul unor perturbări ireconciliabile în interiorul Alianţei. Sau pe motiv că actualii deputaţi nu prea au încredere în fidelitatea celor care îi succed pe listele electorale.
Alegerea lui Marian Lupu în calitate de Preşedinte al Republicii Moldova ar amplifica şi mai mult disensiunile din cadrul AIE, punând-o în pericol. Evident, dacă Marian Lupu ar deveni Preşedinte al ţării, poziţia lui s-ar consolida şi ar avea un cuvânt mult mai ferm de spus în ceea ce priveşte deciziile AIE. Ar putea chiar să ameninţe cu un parteneriat centru-stânga, ceea ce nu poate face acum. E binecunoscută şi „flexibilitatea” lui Diacov în acest sens. Dar pericolul destrămării AIE stă în altceva.
Elocvenţa raţunii expuse în subtitlu decurge din viziunile divergente asupra orientării externe enunţate printre rânduri de Marian Lupu şi respectiv de Vlad Filat. Acum atât Rusia, cât şi SUA transmit semnale de amiciţie spre Republica Moldova. Ambiguitatea vectorială şi manevrele de curtuazie între cele două puteri mondiale sunt tolerate de către acestea pentru că formarea structurilor statale în Republica Moldova încă nu este încheiată şi există o marjă de aşteptare plauzibilă. Dar odată Preşedintele ales, mega-puterile vor cere o strategie clară de orientare externă. Cel puţin Rusia nu o singură dată şi-a arătat iritarea în momentele de reorientare strategică spre Europa a Republicii Moldova.
Este greu de crezut că expresia de bravadă a lui Vladimir Voronin „viţelul deştept suge de la două vaci” cu referire la politica externă a statului pe care l-a condus, va putea fi luată în serios drept slogan tactic neoficial al AIE fără a-i afecta relaţiile cu factorii de decizie din afară. Deocamdată aceştia sunt în regim de „stand by”. Joseph Biden doreşte ca Moldova „să continue paşii spre democratizare şi reforme economice” şi să fie integrată în structurile euro-atlantice când va fi pregătită, Bruxelles-ul deşi recunoaşte aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, nu semnează un document politic care ar deschide calea spre integrare reală în UE, iar Medvedev face aluzii uşor ameninţătoare gen „nu văd motive de a prevedea un război ca în Osetia de Nord”. Deocamdată.
Fiecare dintre ipotezele de mai sus (sau toate într-o măsură mai mare sau mai mică) ar putea explica tărăgănarea alegerilor la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. S-ar putea să existe şi alte considerente.
un comentariu foarte pertinent si onest, cu adevarat echidistant jurnalistic si politic.
Personal as avea mari rezerve fata de M. Lupu cu limbajul sau virtual (nici romana, nici moldoveneasca), si mi se pare a fi un carierist feroce, ceea ce ne poate da mari batai de cap.
Oricum, jos palaria.
Mii de scuze pentru laude!
Fiecare dintre politicienii aflaţi astăzi în prim-planul evenimentelor din Republica Moldova poate fi susceptibil de unele metehne. Important este ca dincolo de dorinţa de a accede la putere să existe în fiecare dintre ei responsabulutatea asumată pentru soarta statului pe care doresc să-l conducă cu atâta râvnă. Important e să nu-şi creeze impresia că puterea e un „dat” ireversibil sau că e un paravan opac după care faci ce vrei, rolul de politician activ reducându-se la discursuri populistste în lumina reflectoarelor.Partidele din actuala AIE au fost votate de oameni inteligenţi, care nu se lasă uşor amăgiţi de aparenţe. Pretenţiile şi aşteptările electoratului celor din AIE sunt mult mai mari faţă de ei pentru că şi promisiunile electorale au fost de natură să aprindă speranţa unei schimbări.
Pai Marian Lupu e o fiinta rabdatoare, obisnuit sa astepte. A asteptat – o asteptare rusinoasa, descalificanta… – pana Voronin a facut implozie, va astepta si acum, pana Ghimpu Mihai va epuiza panseurile populare despre Europa, CSI, Dragobete si tizicul din vatra taraneasca.