Toată viaţa şi-a dedicat-o muncii; a vindecat oameni, i-a instruit şi a întemeiat instituţii. Chiar şi fotografia – pasiunea vieţii sale – pretindea un volum mare de muncă, iar călătoriile menite să-l relaxeze erau precedate de o pregătire îndelungată pe parcursul unui an întreg. Era un polihistor: citea enorm de mult, cu temeinicie şi, graţie memoriei sale ieşite de comun, şi peste ani de zile îşi amintea în detaliu cele citite.
Fiind o personalitate indisolubil legată de Oradea, numele său jalonează dezvoltarea învăţământului sanitar mediu din acest oraş. A imortalizat în fotografii una dintre perioadele cele mai frământate ale Oradiei. De aici s-a inspirat şi titlul acestei rememorări care pune în oglindă două sintagme: „Carol Mózes doctorul Oradiei” şi „Oradea Doctorului Carol Mózes”, oraşul fiind reflectat de imensa colecţie de fotografii pe care doctorul a ne-a lăsat-o moştenire. Aceste imagini document reprezintă doar o parte din zestrea dăruită Oradiei de Doctorul Mózes, partea cea mai importantă fiind şcoala medie sanitară – supranumită de orădeni „Academia Mózes”- care funcţionează şi în prezent, asigurând un învăţământ sanitar de înaltă calitate.
Carol Mózes a văzut lumina zilei în 1917 la Oradea, oraşul căruia avea să i se dedice trup şi suflet. A fost un medic diagnostician de excepţiei şi un profesor cu simţ pedagogic înnăscut.
În 1941 şi-a luat licenţa la Facultatea de Medicină din Cluj, începându-şi activitatea la Spitalul evreiesc Brody Adél din Budapesta. Curând avea să primească ordinul de mobilizare în detaşamentul de muncă. Între anii 1942 – 1945 a servit ca medic în Detaşamentul de muncă 110/17 din Armata Maghiară. A fost alături de camarazii săi în Ucraina, Bielorusia, Polonia şi Slovacia unde, în ciuda echipamentului medical rudimentar şi condiţiilor precare, a reuşit să salveze viaţa multora dintre ei. Pe tot parcursul celor trei ani în care s-a confruntat cu cele mai cumplite feţe ale neomeniei, Doctorul Mózes a reuşit să rămână Om. Iată un fragment din mărturia sa acordată Fundaţiei Survivors of the Shoah, prezidată pe Steven Spielberg.:
„Cu honvezii se purtau îngrozitor de brutal, dar evreii din detaşamentele de muncă aveau de suferit şi mai mult.” Nu aveau de îndurat doar persecuţiilor prevăzute de legile anti-evreieşti ci „oricine putea să-i bată, să-i înjure, să-i umilească…Chiar dacă în viaţa civilă fuseseră medici şefi sau directori de uzină, aici nu erau decât evrei împuţiţi. Soldaţii beneficiau periodic de permisii, dar evreii nu aveau acest drept. Honvezii erau înlocuiţi din şase în şase luni, însă evreii au fost obligaţi să rămână până la sfârşitul războiului.”
În 1945 dr. Carol Mózes a revenit la Oradea unde avea să urce toate treptele ierarhiei medicale. În 1971 a fost numit şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase. Doctorul nu s-a retras din activitate medicală nici după pensionare, astfel încât a petrecut 60 de ani neîntrerupţi la patul bolnavilor săi, vindecând atât prin competenţă cât şi prin dragostea sa de oameni, fără a face vreo diferenţă între pacienţi, fie ei oamenii cei mai sărmani sau activiştii de partid cei mai temuţi. De aceea, la Oradea medicul Carol Mózes se bucura de dragostea bolnavilor şi respectul oraşului.
În 1948, la iniţiativa sa, la Oradea au fost înfiinţate cursurile de pregătire a surorilor medicale. În anul 1968, în Şcoala Tehnică Sanitară de Asistenţi Sanitari, instituţia pe care orădenii o pomeneau cu familiaritate drept Academia Mózes, funcţionau 15 specializări. Între anii 1948 – 1968 Doctorul Mózes a fost directorul şcolii, funcţie pe care o cumula pe lângă activitatea de la spital. Dat fiind că pregătirea cadrelor medii sanitare reprezenta o orientare nouă în România, Doctorul Carol Mózes a elaborat primele manuale pe care apoi le-a perfecţionat şi s-au bucurat de numeroase ediţii succesive. „Tehnica îngrijirii bolnavului” este lucrarea sa de căpătâi; a cunoscut zece ediţii, dintre care trei postume, servind ca manual pentru generaţii de cadre medicale.
În anul 2003, oraşul său natal i-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare. S-a stins din viaţă în anul 2005. În 2006, la şcoala întemeiată de el a fost dezvelită o placă memorială. Autorităţile locale şi-au exprimat intenţia ca în viitor instituţia să primească numele întemeietorului său: Dr. Carol Mózes. Ar fi un gest nobil, de recunoştinţă a Oradiei, pentru tot ce a primit de-a lungul deceniilor, graţie muncii pline de profesionalism şi dăruire a Doctorului Carol Mózes.
Este un articol bine venit care readuce in memorie figura unui om adevarat, care a sfintit locul in care a trait.
L-am cunoscut pe Doctorul Carol Mozes, in august 2005, cand am realizat filmul portret despre distinsa lui sotie, Tereza Mozes. Doctorul s-a dovedit un amfitrion amabil si atent. Avea o imensa biblioteca (cateva mii de carti din ea aveau sa fie donate ulterior institutiilor oradene) excelent sistematizata. Tin minte ca opreatorul imagine, Sandy Marius, l-a intrebat pe doctor in cat timp gaseste un avolum anume. Doctorul l-a intrebat ce volum doreste. Sandy a spus intr-o doara „Baronul Munnchausen”. Iar Doctorul l-a intrebat, amabil: „Care editie o doresti cea in limba romana, cea in maghiara sau cea in germana ?” Apoi s-a urcat pe scarita si a scos toate cele trei volumele. Era un sot si parinte grijuliu, care si-a sprijinit sotia in munca de etnograf, istoric si scriitor. Atunci, in august 2005, mi-a relatat pe scurt parcursul vietii. Familia Mozes urma sa se intoarca in Israel si ne-am inteles ca in vara lui 2006 sa realizam un film portret despre Doctorul Mozes. Din pacate, n-a mai fost sa fie…
Stima si respect celuilui care a fost un medic deosebit si… parintele „Academiei Mozes”
PS: as vrea sa particip la serbarea din acest an consacrata memoriei dr Carol Mozes
PS2: Telefonul meu: 0770 566 279
Cu stima si respect,
Nicolae Micle, fost elev al Scolii Sanitare Oradea intre 1966-1968