Rar mi-a fost să trăiesc sentimentul de déjà-vu precum în aceste ultime zile.
În aprilie 2007, s-a produs ceea ce, împreună cu Dragoş Paul Aligică, am numit, în articolul nostru apărut în „Wall Street Journal”, “puciul parlamentar din România”.
A urmat referendumul, Traian Băsescu a câştigat, cei “322” au tăcut mâlc, ocupându-se de problema cozii între picioare. Costuri imense doar pentru a satisface orgolii de două parale şi vendete infame. Se pare că acea lecţie nu a fost învăţată. Ei revin acum sub noua întruchipare a unei coaliţii intrate la apă (deocamdată la figurat).
Într-un articol recent publicat pe agenţia de ştiri HotNews, Dan Tăpălagă observă excelent că “avem, astazi, două tabere bine conturate încă din 2007, însă măştile au căzut definitiv pe 13 octombrie, când a picat şi guvernul. Ştim, astăzi, precis cine cu cine defilează. Au ieşit la lumină. De ce nu vor fi anticipate? Pentru că marea coaliţie se teme de popor. Exact aceleaşi trei partide au picat ruşinos testul referendumului, când s-au căznit acum doi ani să-l suspende pe Traian Băsescu”.
Într-adevăr, imaginea ţării îi lasă indiferenţi, importantă este dărâmarea guvernului Boc, subminarea lui Băsescu, torpilarea oricărei propuneri a acestuia. Fără jenă, zi de zi, ceas de ceas, metodic, perseverent, sistematic şi cu orice preţ. Scopul (înfrângerea lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale) justifică orice mijloace.
Aşa cum remarca foarte bine Cristian Preda, nu mai contează numărul membrilor acestei coaliţii, ci doar identitatea lor politică. Iar cei „254” sunt deja în campanie. Profesorul de ştiinţe politice precizează corect: “Traian Băsescu va avea de luptat nu doar cu candidaţii PSD, PNL şi UDMR, ci şi cu coaliţia lor”.
Un preşedinte de partid care refuză să meargă la Cotroceni pentru a-şi face datoria (participarea la consultările legate de formarea noului guvern), dar se întâlneşte cu aliaţii săi la firma Grivco, a lui Dan Voiculescu, acest atlet al “pur”-ităţii, dă măsura unei clase politice în derivă. Ori, mai bine spus, în cădere liberă.
Un partid (PNL) care acum vreo două săptămâni tuna şi fulgera împotriva „alianţei contra naturii” dintre PDL şi PSD, se logodeşte pe faţă cu cei pe care pretinde că i-ar abhora. Spectacol dezolant, exhibiţionism jalnic al unor oameni pentru care ideile sunt monedă calpă, valorile se confundă cu preşul de şters picioarele, iar statul de drept este o glumă grotescă.
Unii, chiar mulţi, înţeleg să aplaude acest exerciţiu de crasă iresponsabilitate drept expresia supremă a inteligenţei politice. Cuvinte întoarse pe dos, minciuni flagrante prezentate drept adevăruri revelate, hiperbole delirante azvârlite cu duiumul pentru a idiotiza un public buimăcit.
Într-o scrisoare
deschisă pe care mi-a adresat-o, Ioan Stanomir a diagnosticat pertinent situaţia trist-inedită în care se află, la ora actuală, România: “Suveranitatea mediatică este omnipotentă, ambiţia ei ultimă fiind aceea de a uzurpa rolul naţiunii înseşi. În acest context isteroid şi laş, generator de demisii morale, solidaritatea umană şi intelectuală este parte din gramatica moderaţiei. Simplul act de a refuza invitaţia la trivialitate şi sperjur devine o manifestare a curajului etic. Nobleţea este pusă la încercare în aceste vremuri, căci fiecare atac îndreptat împotriva unui prieten este şi o tentativă de a activa un vechi instinct al replierii şi retragerii. Ca şi cum spaţiul public ar fi contaminat în totalitate de acest morb al vulgarităţii agresive”.
Suntem, aşadar, martorii unei avalanşe a releicredinţe dusă la paroxism. Ce mai contează, de exemplu, că Partidul Popular European face declaraţii care apreciază activitatea guvernului Boc nu drept un eşec, ci dimpotrivă. Important rămâne doar delirul specialiştilor de mucava impuşi grotesc în agora de massmedia racordată la interesele mogulo-oligarhice.
H.-R. Patapievici are dreptate în articolul său din „Evenimentul zilei” (15 octombrie): este vorba despre un lanţ de acţiuni menit să împiedice reformele reale şi să-i protejeze pe aceiaşi vechi-noi profitori ai unei tranziţii mafiotice. Preşedintele Băsescu a rupt cu acest trecut, a sfidat şi sfidează un continuum al complicităţilor vinovate şi al imposturilor profitabile.
Se invocă mereu biografia sa (contrafacută propagandistic), uitându-se dreptul fiinţei umane la renaştere, la redefinire valorică. Devenit şef al statului, Traian Băsescu a tăiat cordonul ombilical cu un trecut al beznei morale. Aici se află, cum scria recent şi Andrei Cornea în „22”, secretul ostilităţii viscerale a celor care îi doresc înfrângerea, eşecul, anihilarea.
À propos de euforicele celebrări ale primarului Sibiului ca salvator magic, nu aş merge în timp până la Carol I. Mai aproape de noi, membrii aparatului de partid găsiseră, la rândul lor, un domn străin şi eficient, pe Ion Gheorghe Maurer. Îl aclamau drept juristul pragmatic, marxistul luminat sau diplomatul înnăscut. Toate trei s-au dovedit a fi mituri.
Fără Maurer, cinicul perfect, Ceauşescu nu ar fi venit la putere, iar dezastrul Epocii de Aur nu s-ar fi produs cu o asemenea monstruoasă intensitate.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla
mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com
Foarte corect. Singurul lucru pe care as mai vrea sa-l mai spun este ca il rog pe dl Tismaneanu sa-i atraga atentia in mod cat mai subtil dlui Basescu asupra faptului ca romanii sunt satui pana in gat de nepotism.
Il iubim, il dorim, dar fara cea mai iubita fiica a poporului si cel mai iubit frate presedential. Si dorim si o anumita auto-cenzura prezidentiala, aplicata la ceeace iese din gura presedintelui.
Tatal meu a fost elev al unei scoli militare in perioada inter-belica, unde profesorii voiau sa-l trimita la Saint-Cyr (drept recompensa pentru rezultate bune) nu pe cel mai bun din clasa ci pe fiul unui general, care era al doilea, din servilism.
La care tatal baiatului, generalul, s-a opus, spunand: stiti ce, il veti trimite voi pe seful clasei, care merita, si eu imi voi trimite fiul pe banii mei sa fie impreuna!
De caractere avem nevoie si de exemple de cinste, nu de tinere fara pregatire si talent trimise in organismele europene, pe motiv ca sunt „tari in tata”!