caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Pictorul Romeo Niram a fost decorat de Garda Reales Tercios din Spania

de (20-10-2009)

În data de 17 octombrie, reprezentanţii gărzii Reales Tercios au organizat cea de a IX-a Ediţie a „Reuniunii Oficiale Regele Juan Carlos I”. La evenimentul care se desfăşoară anual într-un cadru solemn, au participat membrii instituţiei din toate zonele Spaniei.

Artistul Romeo Niram a fost prezent la eveniment în calitate de invitat de onoare. În cadrul festivităţii, artistul a fost decorat de generalul Manuel Fuentes Cabrera, preşedintele gărzii Reales Tercios.

„Romeo Niram a primit decoraţie pentru merite deosebite. Am dorit să îi acordăm artistului această distincţie pentru tabloul realizat pentru Prinţii de Asturias şi pentru sprijinul altruist pe care ni l-a oferit”, a declarat generalul Manuel Fuentes Cabrera.

Romeo Niram este singurul străin din garda Reales Tercios şi unicul membru care a fost decorat la numai şase luni după ce a fost admis în instituţie.

La eveniment, a fost prezent Căpitanul General Onorific al gărzii Reales Tercios, Leandro Alfonso Luis de Bourbon Ruiz, unchiul regelui Juan Carlos I al Spaniei. Căpitanul general l-a felicitat personal pe artistul român pentru tabloul realizat şi pentru întreaga sa carieră. „Am aflat despre activitatea lui Romeo Niram şi mi-a făcut plăcere să îl întâlnesc. Este primul român pe care l-am cunoscut”, a declarat Leandro Alfonso Luis de Bourbon Ruiz.

La sfârşitul săptămânii trecute, prinţii de Asturias au trimis o scrisoare gărzii Reales Tercios, în care i-au transmis artistului Romeo Niram mulţumiri pentru tabloul oferit şi şi-au manifestat dorinţa de a-l întâlni, în cadrul unei reuniuni private. La această reuniune, vor participa generalul Manuel Fuentes Cabrera şi locotenent-colonelul Miguel Angel Galán Segovia. La sfârşitul ceremoniei de decernare a premiilor şi decoraţiilor, preşedintele gărzii Reales Tercios a citit publicului scrisoarea trimisă de prinţi artistului.

„Este o onoare pentru garda Reales Tercios faptul că prinţii ne-au anunţat oficial despre primirea tabloului realizat de Romeo Niram şi au mulţumit şi în scris pictorului. Peste 15 artişti din instituţia noastră, pictori şi sculptori, au dorit de-a lungul anilor să ofere moştenitorilor tronului opere de artă, dar din nefericire, Casa Regală i-a refuzat”, a declarat locotenent-colonelul Miguel Angel Galán Segovia. Acesta este de părere că tabloul lui Romeo Niram a fost acceptat deoarece artistul a făcut o conexiune originală între operele lui Leonardo da Vinci, Dali şi Brâncuşi. „Operele din colecţia regală pot fi admirate de vizitatori. Se găsesc opere de El Greco, Rubens, Caravaggio, Velázquez, Goya şi foarte puţine de artă contemporană. Este o mare responsabilitate primirea unei opere noi într-o colecţie ce va reprezenta Casa Regala şi peste generaţii.”

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Deocamdată băgăm limba…în gură. Nu în Constituţie.

Motto: În ce limbă comunică cetăţenii din Republica Moldova? O, moldovenii din stânga Prutului sunt poligloţi! Ei vorbesc mai multe...

Închide
3.128.168.219