În paginile ziarului Cotidianul (varianta
Nistorescu), dl Adrian- Paul Iliescu îşi continuă răfuielile cu cei pe care, de ani buni, îi stigmatizeză drept corifei ai unei drepte radicale (fără urmă de argumente ideologice serioase şi recurgând la prestidigitaţii de un trist amatorism).
Discursul său se plasează, de fapt, în zona resentimentului. Un profesor de filosofie morală şi politică ştie diferenţa dintre conservatorism (neo sau tradiţional) şi orice formă de radicalism.
La fel, un om care i-a studiat pe Michael Oakeshott, pe Kenneth Minogue ori pe Roger Scruton nu poate ignora caracterul raţional al abordărilor ce se revendică din tradiţia lui Edmund Burke şi Benjamin Constant. Ori, mai nou, din aceea a lui Raymond Aron şi a lui Isaiah Berlin.
Dar, furat de patos polemic, profesorul Adrian-Paul Iliescu găseşte de cuviinţă să peroreze pedant şi bombastic împotriva intelectualilor care nu strâng rândurile sub flamura oligarhică şi care mai cred că există şanse de succes pentru un proiect
democratic întemeiat pe statul de drept, pe transparenţă şi pe respectul pentru cetăţean, nu pe manipularea sistematică a maselor printr-o brutală propagandă mediatică.
Proiectând probabil propria sa mentalitate, propriile anxietăţi şi frustrări, profesorul de filosofie politică încearcă să găsească cele mai josnice motivaţii în spatele atitudinilor publice ale unor Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky, Teodor Paleologu şi Traian Ungureanu.
Opţiunile acestora s-ar explica printr-o insaţiabilă poftă de putere, un vorace apetit pentru funcţii şi privilegii, pentru recompense financiare, trai luxos şi alte asemenea aranjamente.
Se reiau, de fapt, ponositele atacuri împotriva unor Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici. Sinceritatea este exclusă din capul locului. Principiile sunt eliminate din start: Cătălin Avramescu aleargă după funcţii, pe Teodor Baconsky îl „radem” cu „informaţii” din caniveau, Cristian Preda nu are, de fapt, valoare, Ioan Stanomir habar nu are drept constituţional (reiau din alte asemenea “capodopere” împotriva intelectualilor care nu înţeleg să devină detractorii lui Traian Băsescu).
Rămânem doar noi, cei puri şi duri, transformaţi în statui ale unei moralităţi dezlănţuite, anti-dictatoriale, anti-„dinastice”, anti-autoritare, anti-Băsescu, anti, anti, anti… În compania lui Emil Constantinescu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu, Petru Romoşan, Mugur Ciuvică, Victor Ciutacu, Crin Antonescu, Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Octav Cozmâncă, Ion Iliescu şi alţii din acelaşi aluat.
E păcat că şi persoane onorabile ajung să murmure aceste nefericite melodii. Nu-i trece nicio secundă prin minte că oamenii pot avea un număr de principii în care chiar cred. Că decomunizarea este un ideal pentru care merită să lupţi, fără niciun fel de avantaj material ori politic. Că minciunile şi injuriile presei aservite pot crea o firească stare de greaţă. În rest, o cascadă de cuvinte, idei puţine şi foarte multă rea-credinţă.
Într-o asemenea viziune distorsionantă, efectul acţiunii celor acuzaţi nu poate fi decât revigorarea „dictaturii lui Băsescu”. Chiar aşa? „Dictatura Băsescu”?
Să-şi fi pierdut dl A.P. Iliescu proprietatea termenilor? Ori în vremuri de campanie electorală se poate spune şi scrie orice, fără teamă că va trebui să-ţi susţii poziţia cu argumente logice şi bibliografice? Într-o dictatură, opoziţia este prigonită, umilită, înjosită. Există teroare şi cenzură.
Lipsesc spaţiile de expresie publică a dezacordului cu dictatorul. Pluralismul politic este prohibit. Cei care îndrăznesc să critice puterea plătesc scump pentru gestul lor: arestări, hărţuieli, exil ori chiar mai rău. Regimul Iliescu, mai ales în anii 1990-1991, a reprezentat o “democraţie totalitară”, spre a relua noţiunea propusă de gânditorul politic Jacob L. Talmon.
A pariat pe lozinci şi practici populiste de joasă speţă, inclusiv acel de tristă amintire slogan „Moarte intelectualilor!”. A încălcat flagrant principiile statului de drept prin aducerea detaşamentelor urii formate din mineri înşelati şi dirijaţi de securiştii şi agitatorii regimului.
Mă întreb, unde vede dl Iliescu metode similare în cazul acţiunii politice a lui Traian Băsescu? Călcăm deliberat în picioare înţelesul cuvintelor? Îl desfid pe dl Iliescu să-mi spună care sunt elementele comune dintre regimul dictatorului neo-castrist Hugo Chavez, din Venezuela, ori al „bonapartisului cu chip kolhoznic”, cum îl numea Adam Michnik pe Lukaşenko, şi Traian Băsescu.
Este presa strangulată în România precum în Venezuela şi în Belarus? Suntem martorii resurecţiei religiei politice a unei neo-nomenklaturi gata să recurgă la orice mijloace pentru a-şi neutraliza diabolizatul adversar.
La două decenii după prăbuşirea regimului Ceauşescu, ar fi fost de sperat că vom şti să nu ne jucăm cu asemenea noţiuni. Iar din partea unui specialist în filosofia politică, ar fi fost de aşteptat o analiză riguroasă a noţiunii de intelectual public, a mizelor actualelor polemici culturale, un dialog cu cei care nu gândesc ca el, iar nu un pamflet meschin, saturat de pică şi ranchiună.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla
mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com
Sunt de acord cu dl Constantinescu.
Obiceiul unor indivizi lasi de a acorda in tacere punctaje de „1” fara comentariu explicativ si identificare este execrabil, nedemn.
Si aici nu ma refer, in general, la acordul sau dezacordul cititorului cu autorul unui articol.
Interesant ca in ACUM notele anonime de „1” apar, in perceptia mea, adeseori cand valul minciunii romanesti interne produs de mass-media securitatii continuate este ridicat; ca in cazul acestui articol, in opinia mea.
S-a instituit pe portalul nostru un obicei foarte „toxic”: atribuirea de calificative proaste fara a da nici o explicatie asupra cauzei care le determina.
Aceasta practica lasha pare a fi determinata de insusirea nefasta a lozincii „loveste si fugi”.
Cu totul altfel ar fi daca am impune regula ca fiecare din cei care atribuie o notare a articolelor ar fi obligat si sa scrie si o explicatie a opiniei personale, sa vedem si noi ce gandeste cel care este sau nu este de acord cu continutul fiecarui articol.
Exemplu de justificare: „i-am dat notarea minima pentru ca dl Tismaneanu este evreu”. Sau alte bazaconii si afirmatii geniale.
„Tradare-tradare, dar sa stim si noi”.
Nu am nimic impotriva domnului Tismaneanu, dar ma supara atitudinea de sluga pe care o adopta fata de Basescu. Numai daca ai un interes foarte puternic il poti sustine pe Basescu a carui activitate toxica in fruntea statului roman a devenit evidenta pana si in strainatate. Ce sa ne mai racim gura…
Mă întreb de unde atâta mârlănie ca să fie calificat Vladimir Tismăneanu drept „slugă” a lui Băsescu? Nu se poate accepta că un profesor universitar american poate avea o opțiune politică în favoarea lui Traian Băsescu? Ce e rău în asta?
Nu cred ca nota, mare sau mica, trebuie neaparat justificata. Poate sa-ti placa foarte mult un articol, sa-l notezi cu 5 puncte, fara sa simti nevoia sa adaugi, sa explici nota. Cum e posibil sa te enerveze altul si sa-i dai 1 punct automat, iarasi fara sa-ti vina sa pui la punct autorul. Cred insa ca interventiile ca atare trebuie scrise intr-un limbaj civilizat, care sa dovedeasca respectul nu doar fata de interolcutor, ci si fata de propria persoana. Etichetarile nu nu servesc cunoasterii, nici nu servesc nimanui. De pilda, nici mie nu-mi place o anume versatilitate a d-lui Vladimir Tismananeanu – de la cartea-interviu cu Iliescu la propensiunea fata de Basescu e, totusi, o distanta parcursa cam repede! -, dar mi se pare lipsit de civilitate sa folosim cuvinte suburbane. Prezentarea faptelor e o de folos decit aplicarea etichetelor jignitoare.
Domnule Precup sunt absolut de acord cu dumneavoastră că folosirea unor termeni precum „slugă” este absolut inacceptabil, așa cum spuneam un comportament mârlănesc.
În legătură cu folosirea termenului suburban, pe care eu îl consider complet desuet în acest context, vă recomand următorul articol:
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=10210
intelectualii trebuie sa manince sa bea sa se destinda la munte la mare si in orice alta imprejurare dar mai exista exceptii care considera ca nu au timp pentru cele de mentionate inainte.
acesti reactionari tradatori ai poporului si claselor conducatoare vehiculeaza prin internet texte de genul:
De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna … PROSTII.
Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
Mai bine urla-n gura mare:
„Iubite Doamne, fa-ma … PROST!”
De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost,
De vrei sa faci o cariera
Ajunge numai sa fii … PROST.
In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de … PROST.
Avem impozite cu carul
Dar inotam in saracie
Si ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe … PROSTIE.
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste graul
Cum cresc recoltele de … PROSTI.
Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti.
Periodic punem totusi pe „lista neagra” persoane care noteaza cu 1 in mod insistent si repetat, fara a da o motivare. Aceste persoane nu mai pot vota. Am explicat in trecut de ce aceasta masura.
Observatiile sunt corecte, subscriu in totalitate.
consideratiile nu trebuie limitate la patura intelectualilor si asa dificil de a fi demarcata.
eu nu ma consider intelectual.cei care au terminat o universitate in domeniu umanist ar avea motiv sa o faca.
importanta este impresia pe care o are societatea, de la opinca in sus.
care este scopul discutiei ?
sa mai fim umiliti odata cei care nu suntem niciodata cu puterea.