Pe 9 noiembrie ac se împlinesc două decenii de la caderea zidului Berlinului.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, iniţiază un proiect de celebrare a evenimentului prin regăsirea celor ce au reuşit să evadeze din lagărul estic riscându-şi viaţa.
Victimele împuşcate în tentativele de a trece zidul ori chiar după ce l-au trecut la câţiva paşi de Styxul sovietic semnifică eroismul refuzului vieţii sub o dictatură ale cărei sechele se resimt şi astăzi.
In acel an mă aflam în Freiburg, Republica Federală Germania. Nu uit emisiunile redând avalanşele de estici germani trecând zidul, sau ale celor ce se fotografiau deasupra zidului.
A fost semnul că întregul concern diavolesc cu sediu la Moscova avea să se prăbuşească. A fost începutul reîntregirii familiilor, ale regăsirii colegilor, ale iubirilor anulate.
În anii copilăriei revista comunistă Cutezătorii avea o rubrica dedicată doritorilor să corespondeze cu pionieri din alte ţări comuniste. Avantajul cunoaşterii limbii germane m-a îndemnat să-i scriu unei fete din Germania Democrată. Schimburi de ilustrate, de timbre şi de gânduri s-a materializat într-o corespondenţă, într-o prietenie de decenii.
Am ajuns înaintea ei în Germania occidentală şi am continuat să ne scriem.
Încerc să scriu un poem al timpului în care Gertrude îmi depăna visurile ei de libertate privind insemnul Mercedes-ului de dincolo de zidul ca o bestie de netrecut.
Adormea cu gândul la o posibilă evadare. Ne-am dorit să savurăm bucuria întalnirii în lumea reală.
Asociez mereu aceasta prietenie in stare pura cu tristetea cantecului Lili Marlene, a celui ce aude pasii iubitei in noapte, insa nu o vede, nu îi este permis să alerge în întâmpinarea ei.
Într-un noiembrie târziu, am primit un telefon în plină noapte. Gertrude îmi spune cu lacrimi în ochi că a ajuns pe strada din care insemnul Mercedes domina Berlinul. Era liberă.
Urma să ne întâlnim. Am plecat în scurt timp în Canada.
Am rămas mai departe in prietenia la distanţă.
Ne scriem, vorbim la telefon şi poate cândva ne întâlnim la o cafea în Unter den Linden de data aceasta putând privi nestânjeniţi constelaţia reîmplinirii visului berlinez.
nu multi pe net au sensibilitatea si stringenta scrisului cum o gasim la d-l F Predescu ..Chapeau !
Frumos si sensibil articol. Cred ca as citi cu placere si povestea evadarii autorului ei in lumea libera
Intr-adevar ,asa e..!cum au scris si antecititorii de aici,cel mai minunat dar pe care il are,domnul, F. PREDESCU. este acela de-a scrie cu pasiune,si naturalete.mi-ar placea, sa aiba si mostenitorii in aceasta directie… de-a scrie si de a fi apreciata pe intreg mapamondul…si bineinteles….iubit…de intreaga planeta.