ACUM.TV

IMPORTANŢA ISTORIEI CONCEPTUALE PENTRU ŞTIINŢELE UMANISTE ŞI SOCIAL-POLITICE DIN ROMÂNIA

(Prelegere cu ocazia celei dintîi Conferinţe Internaţionale de Istorie Conceptuală Românească, Timişoara, 23-26 septembrie 2009)

Ce fel de schimbări poate aduce istoria conceptuală în orizontul istoriografiei române contemporane? La ce serveşte deconstrucţia limbajelor social-politice? Există o relaţie între conceptele fundamentale ale unei limbi şi variantele de interpretare social-politică? Ce anume vom lua în considerare din teoria rezultată din istoria conceptuală? Este istoria conceptuală capabilă să dezvăluie mai exact realităţile social-politice şi culturale ale României moderne şi contemporane? Care sînt conceptele-cheie la care ar trebui să ne oprim într-o primă fază a cercetărilor de istorie conceptuală românească?

Înnoirea discursului istoric este un lucru firesc şi el se întîmplă periodic, în felul acesta istoriografia asumînd o diversitate de orientări. Perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial a necesitat regîndirea fenomenelor sociale şi politice, a ideologiilor şi a limbajelor din marile state europene. Germania, Franţa şi Anglia au fost preocupate decenii la rînd de metodele de abordare ale istoriei. Fără a neglija rezultatele predecesorilor, istoricii occidentali au căutat alternative la mai vechile cercetări. Una dintre acestea, care face o strălucită carieră, poartă numele de istoria conceptuală, în germană, Begriffsgeschichte, iar în engleză, History of Concepts. Termenii au fost traduşi ori adaptaţi în mai multe limbi şi culturi europene, ceea ce a făcut ca studiile de istorie conceptuală să se extindă şi să aducă rezultate remarcabile în istoriografie, dar şi în ştiinţele sociale şi politice. Conceptele sînt esenţiale în efortul depus pentru cunoaştere, adică, în pretenţia de formula o judecată de valoare şi a ajunge, astfel, la adevăr. Ele au rolul de a contribui la rescrierea istoriei în funcţie de timpul şi progresul cercetărilor, în funcţie de cerinţele sociale şi de nivelul limbajelor culturale şi politice.

Reinhart Koselleck susţinea că istoria conceptelor este o condiţie minimă pentru “redefinirea lumii istorice”, pentru reflectarea lingvistică a evoluţiei sociale . “Ceea ce este virtual în limbă devine actual prin înfăptuire. Nici o activitate socială, nici un gest politic şi nici un schimb economic nu sînt posibile în afara limbajului, fără emiţător şi receptor, fără şedinţe de planificare, fără dezbateri publice sau consfătuiri secrete, fără ordine şi supunere, fără consensul participanţilor sau dezacordul enunţat de părţile aflate în conflict. Orice istorie cotidiană, în desfăşurare repetitivă, este dependentă de limbajul în acţiune, de vorbire, aşa cum orice poveste de dragoste este inimaginabilă fără cel păuţin trei cuvinte: eu, tu, noi“ . Motivul reevaluărilor istoriei în temeiul unei metodologii mai flexibile, una interdisciplinară prin excelenţă, a fost înţelegerea trecutului, respectiv, formarea reperelor intelectuale critic-raţionale asupra prezentului şi construirea proiectelor pentru viitor.

Ştiinţa istoriei şi a culturii politice din România va fi cîştigată prin promovarea istoriei conceptuale. În felul acesta va fi stimulat procesul integrării europene a României prin formarea unei conştiinţe sociale convergente cu Europa actuală. Tradiţia istoriei literare şi a istoriei limbii române e una apreciabilă. La fel de adevărat este că îmbogăţirea cercetării şi înţelegerii trecutului prin metoda „istoriei conceptuale” vine în întîmpinarea aspiraţiilor timpului prezent. Prin deconstrucţia conceptelor, noua abordare caută să contribuie la „demitizarea trecutului”, la reformarea limbajelor şi la aflarea soluţiilor pentru viitor. Într-un asemenea caz, analiza ar urma să acorde interes puterii reflexive şi formatoare a limbii. În România, aidoma Germaniei de după 1945, importantă este crearea premiselor pentru o cultură politică pluralistă prin conştiinţa limbii.

Obiectul unei asemenea cercetări îl constituie cîmpurile lexicale care descriu „lumi” plurivalente în care se reflectă ideologii. România este o ţară a influenţelor culturale diverse, fapt ce se reflectă pe de-o parte în materialul lexical, iar pe de altă parte în consecinţele istorico-sociale. În limba română pot fi descoperite suprapunerile conceptuale din care rezultă inegalităţile temporale ale diverselor regimuri politice sau incompleta modernizare. Din acest motiv, diagnosticarea trecutului şi formularea proiectelor pentru viitor poate beneficia enorm prin mijlocirea studiilor de istorie conceptuală.

Identificarea conceptelor fundamentale ale culturii române

Discursul cultural şi politic din România este marcat pînă în zilele noastre de o comunicare defectuoasă a elitelor, mai exact, el este tributar culturii monologului. Conceptele au o funcţie de semnalizare pentru cei din imediata apropiere ori pentru cei de aceeaşi orientare, însă nu vizează o comunicare de la elite spre publicul larg. De aceea, istoria conceptuală va tinde să lămurească rolul comunicării în cultura română, susţinînd ideea recuperării trecutului prin descifrarea încărcăturii istorice, politice şi sociale a noţiunilor fundamentale, iar istoriografia, ştiinţele social-politice şi filozofia au foarte mult de cîştigat prin profesarea ei. Deconstrucţia conceptelor vizează conştientizarea mesajelor lor şi permite căutarea de noi reprezentări ale identităţii şi ordinii sociale potrivite din punct de vedere lingvistic. Istoria conceptuală va permite o relaţie mai prudentă în ceea ce priveşte limbajul, vizînd îmbogăţirea culturii şi schimbarea reflexelor mentale. Ea este necesară mai cu seamă spre a face posibilă Europei occidentale o mai bună înţelegere a realităţilor culturale şi politice din România. Tocmai translarea experienţelor în noţiuni comprehensive lumii occidentale este una dintre marile provocări ale culturii române. Iată de ce istoricii români – dar şi politologii, scriitorii, jurnaliştii, filozofii – sînt invitaţi să se apropie mai mult de structura lingvistică a textelor şi a mesajelor conţinute de ele în trecut şi astăzi, aspirînd la ameliorarea comunicării dintre diferitele grupuri sociale şi culturi din interiorul şi din exteriorul României.

Dacă Reinhart Koselleck a fost interesat mai ales de transformarea lingvistică din perioada de tranziţie a lumii germane cuprinsă între anii 1750 şi 1850, atent fiind la conceptele ce reflectă o gîndire modernă precum Aufklärung sau iluminism (ca teorie culturală), reformă, progres, revoluţie, romantism, idealism, privilegiu, libertate, viitor, etc. , abordarea pe care eu o consider utilă istoriografiei române, culturii române în ansamblul său, trimite la conceptele care descriu „identităţi” sau reprezentări ale „societăţii civile”. România e o ţară în care procesul modernizării nu s-a încheiat, în care contradicţiile sociale merg mînă în mînă cu asimetria regimurilor politice şi cu modul în care acestea se oglindesc în formele lingvistice. Suprapunerile conceptuale indică modernizarea incompletă. Iată de ce cred că studiile de acest fel vor aduce contribuţii notabile, respectiv, o înnoire a perspectivelor asupra istoriei României şi a timpului modernităţii la români. Ele vor reuşi în măsura în care vor fi preocupate mai cu seamă de transformările conceptuale petrecute în faza de afirmare a conştiinţei naţionale şi de formare a statului-naţiune, dar şi de acelea petrecute pe parcursul secolului al XX-lea.

Ceea ce poate fi un pas important pentru ştiinţele socio-umane, dar şi pentru formarea culturii politice din România este analiza unora dintre conceptele istorice fundamentale din spaţiul cultural românesc şi compararea lor cu conceptele corespunzătoare din spaţiul lingvistic german. Este vorba de studiul vieţii unor concepte ce au o mare însemnătate în istoria modernă şi contemporană a României şi care se regăsesc în limbajele profesate astăzi. Demersul este unul interdisciplinar şi intercultural şi el se potriveşte unei asemenea evaluări pentru că:

a). România face parte din ţările europene care au început mai tîrziu procesul modernizării şi aici se poate urmări mai bine decît în alte ţări transferul noţiunilor, adoptarea unora şi respingerea altora;

b). substratul lingvistic românesc a admis şi acceptat atît forme conceptuale de provenienţă latină şi greacă, cît şi forme conceptuale de origine slavă, germană, maghiară şi turcă;

c). prin cercetarea genezei şi evoluţiei unui număr de noţiuni ale limbii române devenite concepte fundamentale este posibilă identificarea dintr-o perspectivă europeană a contextului istorico-politic în care au avut loc transferurile de noţiuni .

Pentru că influenţa culturii germane în spaţiul românesc a fost mai puţin studiată decît aceea franceză, concentrarea asupra ei va ajuta o dată în plus la dezvăluirea originilor unor noţiuni fundamentale privind identitatea culturală şi social-politică românească. Argumentele în sprijinul acestei observaţii sînt următoarele:

a). dacă prin cultura franceză au fost receptate modelele cultural-ideologice şi formele administrativ-politice, atunci, prin receptarea culturii germane a fost influenţată perspectiva românească asupra conştiinţei de grup, respectiv, asupra ideii de naţiune culturală ce se revendică de la aceeaşi limbă, aceleaşi origini şi de la continuitate istorică pe acelaşi pămînt;

b). receptarea Aufklärung-ului germano-austriac şi a „Sturm und Drang”-ului s-a petrecut în mediile intelectuale din Transilvania;

c). influenţa conceptelor germane cu privire la stat, naţiune şi societate au influenţat gîndirea social-politică românească în secolul al XIX-lea şi în acest sens pot fi invocate translările: „cărturar”, „disciplină/ordine”, „continuitate”, „cultură”, „etnie”, “etnocultură, “naţiune culturală”, „naţiune”;

d). deşi nu poate fi neglijată, istoriografia germană de secol al XIX-lea e depăşită, prin urmare, se cuvine să observăm înnoirile propuse de şcoala ei postbelică, îndeosebi contribuţiile majore ale cercului de la Bielefeld din jurul lui Koselleck, care – aidoma sugestiilor Şcolii de la Annales a lui Marc Bloch, Lucien Febvre şi Fernand Braudel sau ale Noii noi şcoli franceze -, contribuie enorm la îmbogăţirea şi reorientarea metodologiei de lucru;

d). în Europa de Est, România reprezintă unul dintre cele mai bune exemple ale asimilării orientărilor istoriografice vest-europene în secolele al XIX-lea şi al XX-lea; continuarea procesului de înnoire a limbajelor şi de comprehensiune a trecutului nu poate face abstracţie de transformările şi succesele disciplinei istorice şi ale ştiinţelor social-politice din statele europene; perspectivele deschise de studiile interdisciplinare germane merită o atenţie specială, ţinînd seama de reuşita denazificării limbajelor istorico-politice;

e). o istorie conceptuală referitoare la România este necesară statuării unui spaţiu cultural european în Estul continentului, formulării limbajelor social-politice pluralist-democratice; conştient de influenţele reciproce şi de labilitatea culturilor politice, un atare studiu va conferi un plus de înţelegere a codului civic, a reformelor necesare coabitării şi cooperării româneşti şi europene; fără a neglija valorile naţionale, respectiv, raportarea la trecutul propriu, istoria conceptuală va fi înţeleasă ca o relaţie „europeană” cu trecutul pe de-o parte şi cu viitorul pe de altă parte.

O înţelegere în context european a trecutului şi prezentului României, pretinde selectarea noţiunilor de bază, studiul cărora va dezvălui cum anume s-au format limbajele şi reflexele mentale. În contextul românesc, multe concepte fundamentale sînt controversate şi de aceea ele provoacă numeroase dispute pe teme politice. Cei neiniţiaţi au nevoie de o explicaţie elaborată pentru înţelegerea lor. Cîteva concepte-cheie pot deschide cercetarea în vederea cunoaşterii evoluţiei semnificaţiilor lor de-a lungul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Ele vor clarifica limbajele social-politice din trecut, dar vor motiva şi rostul înnoirii metodologice a istoriografiei române contemporane. De exemplu, sinonimele şi antonimele: Europa, europenitate – naţionalism, autohtonism, fundamentalism; centralism, unitate – regionalism, federalism; român, românesc – minoritar, străin; dreptate, libertate – despotism, arbitariu; cronică, istorie – ideologie, mitologie; societate, modernitate – tradiţie, organicitate; ţăran, rural – orăşan, urban; birocraţie, corupţie – corectitudine, responsabilitate, administraţie; cărturari, elite – mase –prostime; şef, căpitan, general, mareşal, conducător-republică, democraţie; revoluţie, revoltă, lovitură de stat-reformă, societate civilă, etc.

Cîteva concluzii

Istoria conceptuală se bazează pe examinarea şi evaluarea izvoarelor adecvate. Conţinutul textului trebuie să reflecte diferite puncte de vedere, însă analiza lui nu trebuie să fie prea complicată. Cele mai indicate surse pentru cercetările de istorie conceptuală s-au dovedit a fi: dicţionarele şi enciclopediile, pentru că ele explică uzul lexical şi transferul de concepte; traducerile de opere filozofice, politice şi sociologice, pentru că ele arată similitudinile ori diferenţele de sensuri, tranbsformările conceptelor; textele clasice ce indică perioadele de tranziţie din istoria României moderne şi contemporane; memoriile, eseurile, manualele şcolare, curricula universitară dorind să clarifice concepte precum istorie, emancipare socială şi modernizare, român, românitate, românism, republică şi monarhie; editoriale, discursuri, scrisori şi discuţii televizate, care reflectă viaţa de fiecare zi a cetăţeanului şi reproduc social şi politic uzul lexical actual.

O istorie a conceptelor fundamentale româneşti va fi o contribuţie de primă importanţă la înnoirea metodei de cercetare. În urma unor prime cercetări, sîntem încredinţaţi că o istorie conceptuală românească are drept scop înţelegerea limbajelor social-politice contemporane, precum şi formularea ipotezelor de lucru privind transformarea lingvistică. Proiectele de viitor ale României sînt strîns legate pe de-o parte de modul de interpretare al istoriei în sensul promovat de Reinhart Koselleck, adică, urmărind viitorul trecut (“Vergangene Zukunft”), pe de altă parte, de renegocierea conceptelor fundamentale astfel încît limbajele social-politice româneşti, cultura română în genere să dobânească şansa unei reale convergenţe cu aceea a Europei occidentale.

Acest articol a fost publicat duminică, 11 octombrie 2009 la rubrica Marja de eroare.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.