Colonelul Hugo Chavez iubeşte Rusia lui Vladimir Putin.
A mers acolo recent pentru a opta oară, a ţinut înfocate discursuri anti-americane, a comparat Statele Unite cu un fioros şarpe boa care înghite fiinţe mici şi inocente. Sunt obsesii bine cunoscute, parte indestructibilă a unei structuri culturale întemeiată pe o mistuitoare manie a persecuţiei. Nu doar histrionicul dictator de la Caracas, dar şi scriitori celebri, de la Pablo Neruda şi Miguel Angel Asturias la Carlos Fuentes şi Gabriel Garcia Marquez, au pedalat pe aceste fixaţii născute din gelozie nedomolită şi narcisism resentimentar.
Tema relaţiei dintre America Latină şi Statele Unite a fost examinată cu impecabilă competenţă istorică de către regretatul gânditor conservator venezuelean Carlos Rangel. Pentru cei care nu obosesc să-mi rescrie biografia, amintesc că am fost extrem de apropiat de acest politolog şi jurnalist excepţional, un liberal-conservator de orientare aroniană, unul dintre principalii susţinători ai libertăţii pe un continent unde a fost şi rămâne de bonton să aplauzi dictatorii. Căsătorit cu vara primară a tatălui meu, Sofia Imber, directoarea Muzeului de Artă Contemporană din Caracas, Carlos Rangel a fost unul dintre puţinii intelectuali latino-americani care au îndrăznit să susţină politica anticomunistă a lui Ronald Reagan.
Sofia Imber şi Carlos Rangel m-au ajutat în prima perioadă
a şederii mele în Occident (lucru menţionat şi în dosarul meu de urmărire produs de către DIE, care, în mod ironic, este infinit mai exact decât basmele scornite acum de unii şi de alţii). Am locuit la ei în 1982, am lucrat la Muzeul de Artă Contemporană (Museo de Arte Contemporaneo „Sofia Imber”-MACSI), scriind un capitol din catalogul expoziţei dedicat marelui artist cinetic Jesus Soto. La ei în casă am ascultat prima oară discul cu cântecele deţinuţilor din GULAG în interpretarea Dinei Verny.
Dacă există o persoană pe care stânga venezueliană a urât-o cu patimă, numele său era Carlos Rangel. După moartea sa mult prea timpurie, Sofia a continuat lupta antitotalitară. Tocmai din acest motiv, colonelul Chavez a decis să elimine numele ei din titlul Muzeului pe care ea şi Carlos l-au fondat, una dintre instituţiile artistice de vârf ale întregului continent. Cine va dori, va putea găsi pe web protestele unor Mario Vargas Llosa şi Carlos Alberto Montaner legate de acest abuz.
Aş aminti totodată şi o carte de Carlos Rangel, “El tercermundismo”, o demistificare a ideologiei autovictimizante a intelighenţiilor radicale (am contribuit la traducerea în engleză aparută în 1986 la Editura Transaction, sub titlul “Third World Ideology and Western Reality: Manufacturing Political Myth”, cu prefaţă de Jean-Fran çois Revel). Iată ce scrie Revel în prefaţa sa la acest volum: “Carlos Rangel afirmă corect
că ideologia «lumii a treia» este o modalitate prin care marxism-leninismul a reuşit să profite de pe urma problemei subdezvoltării. Atât timp cât aceasta din urmă rămâne o armă propagandistică împotriva democraţiilor, nu există nicio speranţă de a rezolva parte din problemele cauzate de sărăcia endemică a ţărilor subdezvoltate”.
Aşadar, Chavez, cu al lui popu lism socialist, se înscrie exact pe direcţia analizei efectuate de Carlos Rangel. El este un demagog care apelează la un surogat ideologic al cărui fundament este un virulent anti-americanism. Idila dintre Chavez şi echipa Putin- Medvedev nu mă surprinde. Gândirea lui Chavez este îmbibată cu miturile unei frustrări seculare. I-a dăruit, sfidător, lui Barack Obama, o carte a stângistului uruguayan Eduardo Galeano. Ar fi fost superb dacă Obama ar fi replicat oferindu-i în schimb o copie a “Arhipelagului Gulag”. Tot ceea ce reproşează Chavez Statelor Unite ţine în realitate de comportamentul tradiţional al Kremlinului: expansionism, imperialism, călcarea în picioare a independenţei statelor mici. Ca şi Castro, însă, Chavez închide deliberat ochii în faţa agresiunilor ruseşti şi cântă osanale ţarismului renăscut.
În cartea sa “Du bon sauvage au bon révolutionnaire”, apărută la Editura Laffont cu prefaţa aceluiaşi Jean- François Revel, Carlos Rangel a propus o anatomie a iluziilor autodistructive ale stângii latino-americane. A demonstrat cu impresionantă precizie că originile anti-americanismului, dominant în rândul elitelor Americii de Sud şi Centrale, provin din incapacitatea de a recunoaşte falimentul colectivismului etatist care a sufocat timp de secole libera iniţiativă şi autonomia civică. În 1976, Rangel scria următoarele: “Istoria Americii Latine până în ziua de astăzi este una a eşecului. Nu spun aceasta pentru a şoca. Este pur şi simplu adevărul, iar noi, latino-americanii, suntem perfect conştienţi de acest lucru. Este un adevăr care doare şi pe care îl menţionam arareori, însă el ţâşneşte de fiecare dată când ne privim în faţă cu onestitate. Ne percepem propria istorie ca pe una a frustrării”. Nimic nu hrăneşte resentimentul mai puternic şi mai durabil decât un complex de inferioritate transfigurat în fulminant rechizitoriu, înrădăcinat în invidioasa interogaţie, recent comentată de filosoful Mihai Şora, „de ce el şi nu eu?”.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu http://tismaneanu.wordpress.com/