Săptămâna aceasta Parlamentul din Republica Moldova va stabili data alegerii şefului statului. Este evident că încă nu există certitudinea ca cele 61 de voturi necesare pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova să fie solidare în desemnarea lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte. Chiar dacă şi Rusia se arată interesată de succesul acestuia.
Totuşi, dacă procedura va pune capăt crizei politice din Republica Moldova şi actuala majoritate este interesată de o guvernare pe termen lung, parlamentarii vor trebui să reflecteze inevitabil asupra perfecţionării legislaţiei privind alegerea şefului statului. Nu în zadar una dintre recomandările rezoluţiei recente a APCE privind funcţionarea instituţiilor democratice din Republica Moldova se referă la amendarea Constituţiei în aşa fel încât să fie evitate pe viitor blocaje de genul celui survenit în urma alegerilor din 5 aprilie. Una din soluţii (nu neapărat cea mai bună) ar fi alegerea Preşedintelui prin vot direct.
În cadrul campaniei electorale au enunţat-o mai multe partide din actuala Alianţă pentru Integrare Europeană., opţiunea respectivă fiind unul dintre cele mai „anticomuniste” argumente, însemnând indirect blamarea ex-preşedintelui Voronin.
Oportunitatea unei asemenea decizii în vederea schimbării modului de alegere a preşedintelui ţării (în perspectiva evitării instaurării unui alt Preşedinte comunist) este discutabilă. Să nu uităm că democraţia în ţările cu o educaţie politică aproximativă ca Republica Moldova are şi reversul său – scrutine parţial libere în urma cărora se instaurează dictatura majorităţii nostalgice. În cadrul celor două scrutine recente, orice s-ar spune, cele patru partide constituite ulterior în Alianţa pentru Integrare Europeană– Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră – nu au câştigat detaşat. Dacă Marian Lupu nu făcea rocada, Partidul Democrat nu ar fi intrat în Parlament, comuniştii obţinând din nou majotitatea mandatelor. Fac abstracţie de fraudele electorale, care ar fi fost greu de probat sau/şi nu ar fi fost luate în consideraţie de Comisia Electorală Centrală şi Curtea Constituţională.
De fapt, electoratul lui Marian Lupu s-a desprins în mare parte şi din cel comunist, rusofil (aripa mai puţin ideologizată, axată pe carieră şi afaceri) şi există întotdeauna probabilitatea să revină „la matcă”. Nici electoratul Patridului Liberal şi al Partidului Liberal Democrat nu este încă coagulat definitiv. Aceste partide au fost susţinute şi de votanţii fideli altă dată Partidului Popular Creştin Democrat care şi-au redirecţionat voturile nu neapărat pentru că au avut mare încredere în Mihai Ghimpu sau Vlad Filat, ci pentru că au fost dezamăgiţi de prestaţia lui Iurie Roşca după 2007, au prevăzut prăbuşirea creştin-democraţilor şi nu au dorit să-şi irosească votul. Mulţi dintre cei care au optat pentru aceste partide sunt conştienţi de faptul că dominaţia Rusiei nu a slăbit odată cu venirea democraţilor la putere, dar le-au preferat pentru că sunt o alternativă mai civilizată, mai tânără, mai şcolită ( „vorbesc frumos româneşte”) guvernării comuniste.
Dacă AIE va continua să comită greşeli (deocamdată reparabile şi unele reconsiderate pe ultima sută de metri) de genul numirii fraţilor şi cumetrilor în funcţii-cheie, comportamentului grobian în Parlament, vânătorii de vrăjitoare „colaboraţioniste”, lipsei de comunicare cu cetăţenii (care nu trebuie divizaţi în ai noştri şi ai voştri for ever) etc. raitingul ei se va menţine cu greu. Mai ales că e de presupus şi dificultatea de comunicare în interiorul alianţei care transpare periodic în pofida declaraţiilor încurajatoare şi protectoare făcute de liderii partidelor din AIE.
Indiferent de interpretările şi motivaţia deciziilor, cei din actuala opoziţie vor fi mereu de veghe şi vor taxa cu deosebit zel toate inadvertenţele survenite în activitatea cotidiană a AIE. Pensionarii deja au fost îndemnaţi să bată cu lingura în cratiţă în faţa Primăriei municipiului Chişinău, ştergându-i zâmbetul victorios de pe buzele tânărului primar. Iar faptul că delegaţia pentru lucrările APCE a fost constituită inadecvat din cauza grabei şi a radicalismului cu care Mihai Ghimpu gestionează lucrurile în Parlament (ceea ce a condus la invalidarea ei de îndată ce a ajuns la Strasbourg) trezeşte nedumerire. Pe de altă parte popularitatea PCRM şi a liderului acestuia, Vladimir Voronin (versus fiecare lider democrat în parte) rămâne a fi destul de mare şi e de aşteptat să crească în cazul în care vor surveni întârzieri în achitarea pensiilor sau vor fi micşorate salariile bugetarilor.
Din cele expuse reiese că opţiunea în favoarea alegerii şefului statului prin vot direct nu este tocmai soluţia cea mai bună pentru actuala majoritate de titulatură democrată. Din păcate, ieşirea din CSI (Comunitatea Statelor Independente – un mod de a reitera uniunea republicilor sovietice), apropierea de NATO şi renunţarea la statutul de stat neutru sunt alte câteva promisiuni electorale sacrificate în numele compromisurilor pe care se ţine AIE. Nu e clară nici insistenţa cu care României i se cere semnarea Tratatului de bază cu Republica Moldova. Cine are nevoie de un asemenea document – Republica Moldova sau Rusia? Care va fi soarta Mitropoliei Basarabiei, dacă cel mai „român” lider politic (dintre cei patru aflaţi la guvernare) se afişează senin alături de Mitropolitul Vladimir declarându-şi prietenia cu acesta?
AIE rămâne viabilă atât timp cât în politică cea mai sigură prietenie e cea care se înfiripă „împotriva” cuiva. Cu toate regretele cauzate de compromisurile enunţate mai sus, partidele din AIE vor fi constrânse să fie solidare atât timp cât PCRM este o forţă pe care n-o putem neglija. De aceea multe dintre promisiunile electorale făcute separat de cele patru partide democratice vor fi date uitării.
P.S. Acestea sunt reflecţii asupra unui viitor care se va configura după ce Preşedintele Republicii Moldova va fi ales. Până în acel moment singura certitudine râmâne a fi incertitudinea.
Bravo, Angela! Sincer să spun nu m-am aşteptat la o analiză atât de lucidă. Nota ZECE!
bravo D.Arama.Esti cea mai tare.