contemporary labyrinth… este intrebarea obsesiva care ma macina in aceste momente, cand, asa cum am anticipat de acum aproape un an, statusul de echilibru nefast se pastreaza in politica romaneasca. “Echilibru nefast”, da, asa l-am numit, pentru ca, evident, democratia presupune echilibru si ponderatie, dar un echilibru fast, benefic. Ceea ce nu e cazul azi la noi.
Cred ca o parte din defectiunile de sistem pornesc de la echilibrul constitutional dintre puterile statului roman. Constitutia nu defineste clar limitele de actiune ale puterilor in stat. Cu un presedinte relativ puternic, un legislativ divizat si un guvern multicolor, de tip CDR-PD-UDMR, din anii 1997-2000, Romania e republica semiprezidentiala.
Astfel, Emil Constantinescu si-a permis sa-l schimbe pe premierul Radu Vasile cu Mugur Isarescu in cateva ore. Nu ca Vasile n-ar fi meritat acest tratament, dupa performantele sale. In schimb, daca un partid are o majoritate parlamentara ca in anii 2000-2004 si presedintele provine din aceeasi formatiune politica, avem de-a face cu un regim autoritar de tip latino-american. Sa ne amintim cum dantuia cupla Iliescu-Nastase.
Azi, constitutional, tinta Coalitiei Anti-Basescu e, cred eu, o noua deplasare a centrului de putere: de la Cotroceni, spre Guvern si Parlament, cu o fantosa de tip Crin, Geoana sau Oprescu (si-a dovedit “competenta” in Bucuresti) la Cotroceni, care sa stea linistita langa Botanica, mestecandu-si sinecura de lux de la stat, in timp ce jocurile le fac grangurii cei mari, “seniorii razboiului”.
Azi avem un presedinte care afirma ca reprezinta interesele romanilor. Ce trebuia sa faca acesta la finalul anului trecut, dupa ce legislativele au confirmat echilibrul politic? Sa analizam alternativele:
1.Cabinet minoritar PD-L, PSD sau PNL. In aceste situatii, in anul de criza 2009, Romania avea un guvern minoritar slab, a carui actiune politica anticriza ar fi fost gripata de opozitia din Parlament, care si-ar fi ascutit sabiile electorale pentru alegerile prezidentiale, din opozitie.
2.Un cabinet PD-L–PSD, PD-L–PNL sau PSD–PNL, cu mari probleme si seisme interne, format din doua forte politice cu tendinte tot mai centrifuge, pe masura apropierii alegerilor.
Indiferent pentru ce opta Traian Basescu, ulterior era criticat vehement de aceiasi adversari politici ca acum. care ar fi spus, fara doar si poate, exact ce spun acum. Ca lumea moare de foame, iar el hahaie pe la sindrofii, in timp ce familia sa se capatuieste.
Ca e un factor de conflict, una peste alta. Cand si-ar fi manifestat autoritatea de sef al statului, ca vrea sa instaureze dictatura intr-un stat membru UE (ceea ce, evident, e o aberatie). Ar fi fost facut responsabil pentru toate relele (ceea ce iarasi e o eroare, in opinia mea) si, in primul rand, pentru criza (ceea ce din nou e o greseala, pentru ca criza aceasta nu e din cauza sefului statului roman).
Ajungem, incet-incet, la adevaratul subiect actual si important, in viziunea mea: ce trebuia sa facem in timpul crizei? Raspunsul, cum imi place mie sa spun, poate fi unul scurt, simplu sau lung si complex. Pe care il preferati? Sa le luam pe rand.
Raspunsul scurt: ar fi trebuit sa avem un presedinte puternic si un guvern puternic solidar cu seful statului, format de un singur partid, majoritar in parlament, care sa ne ajute sa rezistam in timpul crizei, pana trece, cu daune semnificative, insa cat se poate de mici. Raspunsul lung, in completare: Daca exista intr-adevar o clasa politica responsabila (Dumnezeule, ce perimate sunt aceste cuvinte, la cat de mult au fost folosite in vant…), aceasta intelegea ca trebuie sa scapam de criza.
Impreuna. Together. Insieme. Politicienii si-ar fi dat seama ca iesirea din criza ar putea dura si cinci ani (deocamdata aceasta inca nici nu a inceput) si ca important e sa nu cadem de tot, sa supravietuim. Provocarile si pericolele sunt majore. Daca ar fi inteles aceasta, ar fi sprijinit guvernul, in masurile sale anticriza. Nu e cazul.
Azi nici nu stim care sunt aceste masuri. Intre ce ne spunea Emil Boc la finele anului trecut si ce face acum e o diferenta dramatica. Nu stim care sunt vinovatii, PD-L sau PSD. Azi, cele doua partide canta, pe rand, partitura solista in game diferite, disonante, batandu-si joc efectiv de ceea ce face partenerul.
Mai trebuia sa asimilam si sa ne asumam ca nu avem azi in Romania strategi de sistem, care sa aiba simultan: expertiza; cunoastere; putere politica; autoritate manageriala, pentru a administra competent criza. Nu ma refer la ministri, ci la acei necunoscuti ce ar trebui sa fie intotdeauna in spatele demnitarilor.
Exista azi in lumea capitalista un numar restrans de astfel de meseriasi in administrarea crizelor si minimizarea efectelor acestora, cunoscuti si consacrati in cercurile macrofinantelor si economiei globale. Acesti meseriasi trebuiau angajati de catre orice cabinet. Nu s-a facut acest lucru. Ce e azi Romania? Un orb, ce bajbaie cu mainile-nainte, pipaind realitatea imediata, lovindu-se si cazand la fiecare obstacol intalnit.
Un stat greoi, birocrat, corupt, dominat de insi rapaci, pusi pe capatuiala. O mare masa de cetateni tot mai saraci si dezorientati, dupa relativa prosperitate din ultimi patru-cinci ani. Indiferent daca va iesi sau nu presedinte iar bietul Basescu, nu vad cu ochi buni viitorul nostru. Pe langa mine, prin noapte, prin Bucuresti, trec trei adolescenti de vreo 19-20 de ani, vorbind tare, cu urechile acoperite de casti in care asculta manele. In cale le iese un cos de gunoi: bum! Trebuie lovit cat mai tare, sa ne distram.
Deci: unde s-a gresit?