Mi-am turnat sufletul într-un borcan.
L-am îngropat lângă ai mei în deal.
Acolo unde va urca şi trupul meu, cândva,
Într-o zi încruntată ca faţa unui curcan.
Păcatele, eşecurile, regretele, erau mai multe decât amintirile.
Au învins.
Borcanul s-a spart.
Bunicul, ostaş căzut în tranşeele Moldovei,
Răpus de tifosul exantematic, nu de gloanţele lui Makenzen,
Fapt pentru care i-am regretat moartea si mai mult,
M-a certat părinteşte:
„Păi bine mai nepoate,
După ce că ai acumulat atâtea eşecuri, regrete, păcate,
Şi puţinele amintiri rămase le-ai uitat?
Întoarce-te şi le regăseşte!”
Dan David, Los Angeles, aprilie-19-2007.
…”o zi incruntata ca fata unui curcan”…
E MISTO RANDUL ASTA,MI- PLACUT FOARTE MULT.
IN TOTALUL CONCIS,CU DESTEPTACIUNE SI TALENT,
E O POEZIE INGENIOS GANDITA SI REALIZATA,DACA-MI DAI VOIE SA MA EXPRIM DUGRI, SINCER,
CU O DOZA BINECUVANTATA DE STRENGARIE POETICA.
ADICATELEA,BUNICUL -FIE-I BORCANUL DE-A PURURI BLAGOSLOVIT,-TE-A CONVINS SA RAMAI.BINE-A FACUT
SI D-TA.SI MAI BINE.
CU DRAG,ITZHAK BAREKET.