Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, cu sediul în Cluj, a dat publicităţii Raportul privind monitorizarea implementării Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare. Documentul, adoptat la Strasbourg în 1992, a fost semnat de România în 1995 şi ratificat prin Legea 282, din 2007. Prevederile Cartei sunt organizate pe două nivele: primul care cuprinde principii generale de recunoaştere şi promovare a tuturor limbilor minoritare şi regionale folosite pe teritoriul statului (în cazul României limbile celor 18 minorităţi naţionale oficiale) şi al doilea, care implică prevederi clare – minimum 35 de articole din 7 domenii – pentru zece limbi minoritare (în cazul României: bulgară, cehă, croată, germană, maghiară, rusă, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană). Monitorizarea implementării Cartei vizează trei dimensiuni: educaţie, administraţie publică şi mass media. Proiectul CRDE este sprijinit de Uniunea Europeană, în cadrul proiectului PHARE 2007.
Primele concluzii, cele privind aplicarea Cartei în domeniul mass media, au fost comunicate publicului în 22 septembrie, la sediul CRDCE Cluj. La conferinţa de presă au vorbit Monica Căluşer, coordonatoarea proiectului, şi colaboratorii ei Rariţa Zbranca, director al Fundaţiei Altar, şi Kelemen Attila, redactor şef al publicaţiei electronice Transindex. Lucrarea care tratează pe larg toate segmentele presei scrise, audiovizuale şi online în limbile minorităţilor naţionale, este ilustrată cu tabele şi grafice şi se încheie cu un capitol de concluzii şi recomandări din care spicuiesc:
România respectă angajamentele asumate pentru protecţia limbilor minoritare şi regionale, prin mijloacele de comunicare în masă
Pentru aproape toate limbile incluse în Cartă există atât presă scrisă, cât şi producţie audiovizuală. Dacă în general tirajele publicaţiilor par a fi satisfăcătoare în raport cu cererea, timpii de emisie de 5 – 20 de minute lunar acordate minorităţilor mici nu au cum să asigure condiţiile de protecţie a limbii respective. Numai presa în limba maghiară acoperă toate genurile jurnalistice şi funcţionează după principiile pieţei (şi asta numai în zonele cu populaţie maghiară compactă). Presa scrisă în limbile altor minorităţi naţionale este sprijinită financiar de guvern (Departamentul pentru Relaţii Interetnice – prin intermediul organizaţiilor minorităţilor naţionale), de fonduri publice din ţările mamă sau de alte organizaţii şi fundaţii. Acest fapt se reflectă şi în agenda editorială, o anumită influenţă politică simţindu-se chiar şi în presa de limbă maghiară. Producţiile audiovizuale sunt realizate de serviciile publice de radio şi televiziune, această obligaţie fiind prevăzută în legile de funcţionare ale celor două instituţii. Şi aici presa în limba maghiară face excepţie, existând câteva posturi private de radio FM şi televiziune locală.
Conţinutul producţiilor de presă în limbile minorităţilor naţionale şi nivelul de corelare al acestuia cu realitatea socială a vorbitorilor lasă de dorit
Cauzele relevanţei scăzute rezidă, în primul rând, în calitatea slabă a producţiilor, generată de lipsa de calificare jurnalistică a celei mai mari părţi a echipelor redacţionale. Excepţie face presa în limba maghiară unde se poate vorbi fără rezerve de performanţă profesională. Agenda editorială, stabilită îndeobşte la nivel central, nu reflectă evenimentele de interes pentru comunităţile vorbitoare ale limbilor minorităţilor. Radioul şi televiziunea publice au corespondenţi în câteva oraşe din ţară, însă bugetele reduse nu permit o mobilitate corespunzătoare a echipelor de redacţie. În condiţiile unor timpi reduşi de emisie, cu o periodicitate săptămânală, bilunară sau lunară, se restrânge considerabil plaja genurilor jurnalistice care pot fi abordate – lipsesc buletinele de ştiri, emisiunile în direct, etc. Din cauza orelor de difuzare mai puţin avantajoase stabilite pe criteriul audienţei reduse – ele nu pot fi urmărite de populaţia activă. La acestea se mai adaugă bugetele de producţie reduse ale emisiunilor şi faptul că posturile nu au redactori buni cunoscători ai anumitor limbi, lucrând cu voluntari sau colaboratori care nu au studii de specialitate.
Recomandări şi discuţii
Raportul de monitorizare a implementării Cartei europene a limbilor regionale şi minoritare în mass media propune, printre altele:
– realizarea unui studiu de audienţă şi cercetări cu privire la nevoile vorbitorilor de limbi minoritare
– realizarea unei evaluări privind calitatea limbilor regionale şi minoritare folosite în presă
– acordarea mai multor licenţe de frecvenţe radio FM pentru posturi de radio locale şi regionale în limbile minorităţilor
– încurajarea posturilor publice care emit în limbile minorităţilor naţionale să arhiveze online emisiunile realizate
Din discuţiile purtate de participanţii la conferinţa de presă, a reieşit că şi în presa în limba minorităţilor naţionale audienţa se face cu subiectele de interes general şi nu cele care vizează comunitatea minoritară. Atenţia acesteia din urmă ar trebui captată prin înfiinţarea unor organe de presă cu rază mică de acţiune. S-a arătat că nu s-a găsit formula optimă de presă adresată minorităţii rome şi că, în mod interesant, limba romani nu figurează printre cele zece limbi asumate de România, în contextul prevederilor din Partea a III-a a Cartei. Raportul de monitorizare al Centrului de resurse pentru Diversitate Etnoculturală a fost realizat în aceeaşi perioadă cu primul raport de ţară în acest domeniu şi prezintă un punct de vedere al societăţii civile.