In a doua zi de Roş haşana, în repetiţia sa a Musaf-ului [rugăciunea suplimentară de Şabat şi sărbători], cantorul spune: be’roş haşana icatevun, u’vyom ţom kipur ihatemun… Iata cum traduce Lucian-Zeev Herşcovici această vrajă poetică:
De Roş Haşana se înscrie
Şi de Yom Kipur se pecetluieşte
Ce o sa fie
Pentru oricine care vieţuieşte.
Cine va trăi
Şi cine va muri
Cine-şi va petrece viaţa
Bună, ziua, dimineaţa
Cine insă o va sfârşi
Cine, bietul, va pieri
Cine va muri înnecat
În flăcări sau înjunghiat
Cine va fi răpus de o fiară
Cine de foame o să moară
Cine va muri de sete
Sau în cutremur, sub perete
Cine va muri de ciumă
Fără tată, fără mumă,
Cine va fi strangulat
Cine va fi lapidat
Cine se va odihni
Şi cine se va grăbi
Cine se va linişti
Cine va innebuni
Cine se va îmbogăţi
Şi cine va sărăci
Cine se va înnălţa
Cine se va umili
Cine-o fi in pacea sa
Şi cine va suferi.
Şi pocăinţa, rugăciune, fapte bune
Gonesc ursita rea din lume.
Zece zile după ce D-zeu ne-a înscris în Cartea Vieţii, a venit momentul suprem, când Cartea este sigilată şi decizia Lui devine definitivă. Ziua de Yom Kipur e cea mai sfântă zi a evreilor. În această zi până şi evreii cei mai îndepartaţi de religie simt un fior şi un îndemn de a se apropia de semenii lor, de a fi împreună în momentul Judecăţii supreme.
Scrie în Tora (Numeri 29:7-11): „În a zecea zi a lunii a şaptea să aveţi o adunare solemnă. Să vă îndureraţi sufletele. Să nu faceţi nici un fel de muncă”. Pentru a ne „îndurera sufletele” ne privăm timp de 25 de ore, de la apusul soarelui din seara zilei de Yom Kipur şi până la apariţia stelelor în seara următoare, de orice fel de mâncare sau de băutură, nu folosim parfumuri, ne abţinem de la a face baie, ne abţinem de la relaţii conjugale, excludem obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte făcute din piele. Folosirea îmbrăcămintei sau a încălţămintei de piele, prin faptul că animalele a căror piele o folosim trebuie omorâte, sugerează supremaţia omului asupra regnului animal. Ne îmbrăcăm în alb, pentru a simboliza puritatea la care am ajuns după cele 10 zile de mântuire. Bărbaţii poartă un halat alb, numit kitel. În ajunul zilei de Yom Kipur, bărbaţii se duc la mikva [baia rituală]. Înainte de Yom Kipur ne salutăm cu urarea Gmar hatima tova [o bună pecetluire a semnăturii] sau cu Ţom kal [post uşor]. Întotdeauna m-am întrebat de ce ne urăm să avem un post uşor, când porunca din Biblie ne cere să ne amărîm sufletele…
În dupăamiaza de dinainte de Yom Kipur tradiţia ne spune să luăm parte la o masă festivă, să punem deoparte bani pentru caritate şi să ne cerem iertare de la semenii noştri. La mine în familie se obişnuieşte să terminăm masa cu două sau trei linguri de miere, în primul rând pentru că încă mai suntem la începutul anului, când mierea nu trebuie să lipsească de pe masă, şi în al doilea rând pentru că se pare că mierea face suportarea postului de a doua zi mai tolerabilă. Pentru caritate, se obişnuieşte a se face promisiunea de a dona bani pentru nevoiaşi, sau de a cumpăra bonduri Israel.
Înainte de apusul soarelui ne punem pantofii care nu sunt făcuţi din piele, femeile aprind lumânările ca de Şabat şi mergem la sinagogă. Cartea de rugăciuni folosită de Roş haşana şi de Yom Kipur e o carte specială, numită Mahzor. La sinagogă, cantorul începe serviciul cu intonarea rugăciunii Kol Nidrei [Toate Jurămintele], o rugăciune recitată în arameică. E o rugăciune veche de peste o mie de ani, prin care „renunţăm” la toate promisiunile şi jurămintele personale. În secolul XI, rabinul Meir ben Samuel (ginerele lui Raşi) a schimbat textul, pentru a preciza că e vorba de jurămintele pe care le vom face în anul care vine, nu de cele făcute în trecut. În perioada persecuţiilor evreilor în Spania, Kol Nidrei a căpătat o semnificaţie deosebită, când în jurul a o sută de mii de evrei au fost obligaţi să renunţe la religia lor şi să se convertească la creştinism. Mulţi din aceştia s-au dus la sinagogi în secret, punându-şi viaţa în pericol, ca să spună rugăciunea Kol Nidrei, pentru a renunţa la jurămintele impuse de Inchiziţie. La începutul secolului al XVI-lea, un hazan [cantor] din Germania a compus melodia clocotitoare care exprimă teama, rugăciunea înflăcărată şi speranţa pentru eliberarea supremă. Această melodie plângătoare a fost adoptată de aşkenazimi în toată lumea, dar nu e folosită şi de sfaradimi, care recită Kol Nidrei cu acelaşi ton ca rugăciunile obişnuite. Cantorul recită Kol Nidrei de trei ori, întâi cu o voce foarte moale, ca cineva care ezită să intre în palatul regelui, a doua oara ceva mai tare, si a treia oară foarte tare, ca cineva care s-a obişnuit să fie parte din suita regelui. Cântă de trei ori, ca să dea timp celor care ajung la sinagogă mai târziu, să audă şi ei rugăciunea. E totuşi de notat că rugăciunea de Kol Nidrei trebuie recitată înainte de apusul soarelui, deci înainte de începutul zilei de Yom Kipur, pentru că de Şabat şi de sărbători nu se pot ierta jurăminte sau promisiuni. Unele sinagogi pregătesc tăvi cu lumânări pe care femeile care vin cu maşina să le poată aprindă înainte de Yom Kipur. O femeie ne-evreică supravegheaza lumânarile ca să nu se întîmple vreun incendiu. Lumânările nu pot fi stinse, trebuie lăsate să se stingă singure.
Serviciul din dimineaţa de Yom Kipur este un serviciu lung, mult mai lung decât serviciul obişnuit de Şabat. Poate dura peste şase ore. Am avut cazuri când cineva din sinagogă a leşinat în timpul serviciului, şi a fost nevoie de intervenţia unui doctor. Din fericire, în multe sinagogi, de multe ori se poate găsi şi câte un doctor, care astfel îşi poate exercita meseria în ziua cea mai sfântă.
Copiii sunt scutiţi de post. De obicei, sinagoga sau comunitatea aranjeaza ca cineva să se ocupe de ei, să le dea câte un sandviş si ceva de băut. E de preferat să nu se dea bomboane, pentru că totuşi nu e o sărbătoare veselă.
Serviciul din dimineaţa de Yom Kipur include recitarea unei varietăţi de poeme liturgice şi citirea Torei. Se evocă serviciul divin ţinut de Cohen Gadol [Marele Preot]. De multe ori ne batem cu pumnul în piept, evocând toate păcatele pe care le-am făcut în timpul anului, listate in ordine alfabetică. Cu ocazia asta toată congregaţia ingenunchează şi se prostrează cu capul până la pământ. În tot servicul religios evreiesc, numai de două ori în tot anul se ingenunchează: de Roş haşana şi de Yom Kipur.
Se citeşte din Va’ikra [Leviticus] 16, partea Aharei mot [după moartea] unde sunt descrise serviciile religioase de Yom Kipur, cu alegerea a doi berbeci, unul de aruncat în prăpastie lui Azazel, al doilea de sacrificat pe Altar. Tora menţionează moartea fiilor lui Aaron în legătură cu Yom Kipur pentru a arăta că, la fel ca de Yom Kipur, moartea oamenilor drepţi afecteaza ispăşirea pentru Israel. Conform cu Zohar, oricine este afectat la lacrimi de moartea drepţilor îşi va câştiga iertarea. Aceasta explică de ce serviciul memorial se ţine de Yom Kipur.
În continuare, se ţine serviciul memorial, Izkor. Iniţial, acum peste o mie de ani, Izkor se ţinea numai de Yom Kipur, pentru a-i îndemna pe oameni să se căiască. Pentru a nu-i tulbura pe cei ai căror părinţi sunt în viaţă, numai orfanii rămân în sinagogă în timpul rugăciunii de Izkor. Astăzi, aşkenazimii îl ţin şi de cele trei sărbători, de Pesah [Paşte], de Şavuot [Pentecost] şi de Sukot [colibe, sărbătoarea pe care o s-o serbăm peste încă cinci zile].
Seviciul de după masă (vorba vine, pentru că de Yom Kipur nu mergem la masă) continuă cu cititul Torei, Va’ikra [Leviticus] 18. Ni se prezintă relaţiile interzise, incest etc. Oricine practică asemenea abominaţii trebuie exclus din rândurile poporului, zice Tora. Urmează Cartea lui Jonah şi Micah.
Serviciul de după masă continuă fără întrerupere până seara. Lumea e slăbită de nemâncare, nebăută, unii au dureri de cap. Se stă foarte mult în picioare, o adevărată „îndurerare sufletească”. În sfârşit, după apusul soarelui, serviciul de Yom Kipur se apropie de sfârşit. Începe Neila [încheierea] care se încheie cu un lung sunet de şofar şi cu urarea şi cântecul La Şana haba’a b’Iruşalayim [La Anul la Ierusalim!]. Cine mai are putere intră în dans în jurul bimei [platforma din centrul sinagogii] şi-i felicită pe cantorii care au condus congregaţia în rugăciuni.
Ne întoarcem acasă. La mine in familie avem obiceiul să „spargem” postul cu un păhărel de vişinată producţie proprie şi cu o felie sau două de chec cu miere, după care urmează o masă festivă.
La Şana haba’a b’Iruşalayim! [La Anul la Ierusalim!].
Adrian Boldan este evreu ortodox și locuiește la Toronto.
Un articol foarte interesant si complet, la care adaug un fragment din romanul mamei mele ( Sara Székely: Surica, fiica Evei – Ed. Hasefer 2008) in care apar cateva randuri despre Rosh Hashana si Yom Kipur, asa cum le-a tinut minte din copilarie. Mentionez ca in 1944 evreii din Gheorgheni, in jur de 900 la numar au fost deportati la Auschwitz si nu au supravietuit decat foarte putini. Familia mamei a fost exterminata, mama scapand cu viata, miraculos, la un orfelinat evreiesc din Budapesta, aflat sub protectia Crucii Rosii si a lui Wallenberg.
Iata fragmentul
De Roş Haşana sau Anul Nou Evreiesc, femeile şi copiii se duceau împreună cu bărbaţii, la sinagoga din centrul oraşului, care era destul de departe de colonia unde locuiam. Mama se îmbrăca frumos şi lua cu ea sidurul , în care tata pusese un semn la rugăciunile de Anul Nou. Sinagoga nu era prea arătoasă însă nouă ni se părea frumoasă, mai ales din cauza atmosferei familiale care domnea în ea. Bărbaţii se rugau la parter iar femeile la galerie, într-un loc despărţit cu un grilaj. Copiii, fetiţele şi băieţii care nu împliniseră 13 ani, alergau pe scări, mâncau mere şi prăjiturele şi se hârjoneau în curtea sinagogii. Când larma era prea mare, ieşea câte o mămică ca să ne astâmpere.
De Iom Kipur sau Ziua Pocăinţei, adulţii ţineau post negru, începând de la apusul soarelui şi până a doua zi, la apariţia primelor stele. Nu mâncau nimic, nu beau nici măcar apă şi se rugau în sinagogă cât era ziua de lungă. Celor care ameţeau de foame şi-i lua cu leşin, li se dădeau să miroasă mere împănate cu cuişoare, şi asta îi înviora. Şi eu voiam să postesc, mai ales că unii dintre copii se lăudau că nu mâncaseră nimic şi pentru a dovedi, îşi scoteau limba care devenise alburie. Mama îmi spunea că aveam toată viaţa înainte ca să postesc, dar cât sunt încă mică să mănânc, pentru că a gătit o mulţime de bunătăţi.
Seara, după încheierea slujbei religioase, plecam acasă în grupuri mari, cu veşti de la rudele despre care nu mai aflasem de multă vreme. Unele locuiau în satele învecinate şi veneau de sărbători, la sinagoga din Gheorgheni, în satele lor nefiind suficienţi bărbaţi (zece) pentru a se întruni un minian.
Dupa ce am scris articolul, in ziua de Yom Kipur m-am gndit de cel putin 10 ori: „uite, dom’le, am uitat sa scriu si despre asta…”. Dar cel mai mare pacat a fost ca am uitat sa spun ca la sfirsit, cind „spargem” postul, nevasta ma serveste cu doua lingurite din dulceata de visine din productia noastra proprie. Vai! Cum am putut sa uit asa ceva? Ashamnu, bagadnu… 🙂
2 lingurite de dulceata..un paharel de tarie si neaparat o felie generoasa de turta de miere!!!
si deabea dupa acea supa de pui cu taietei de casa!!
pastrez un saculet albastru de catifea cu salul de rugaciun al tatalui meu impregnat de mirosul specific al sinagogii…de nedescris in cuvinte..