Abordarea unor subiecte de istorie locala poate parea o abatere de la directia generala de restituire a trecutului, care a privilegiat in ultimele doua decenii si in spatiul publicistic romanesc analiza fenomenelor de profunzime, a duratei lungi in dauna expunerii mecanice si uneori subiective a faptelor si centrarea investigatiei asupra stabilirii unor similitudini intre faptele istoriei noastre si realitatile europene contemporane. Intentia onesta de a restitui trecutul in spirit critic si recuperarea unor teme prohibite de cenzura ideologica, dar si efectele indirecte ale globalizarii au determinat trecerea in plan secund a unor aspecte prezumate ca avand o importanta minora sau epuizate de uzul si abuzul de istorie practicat de oficialitate.
La dispozitia consumatorului de istorie se afla azi mai multe lucrari dedicate Frantei sau a Statelor Unite, decat, sa zicem, istorii ale Ungariei sau Cehiei, iar istoria regionala tinde abia in ultimii anis a-si recastige un loc in preocuparile specialistilor. Analiza mentalitatilor colective si propria experienta a fiecaruia este de natura sa sublinieze atasamentul uman fata de arealul si comunitatea de provenienta, solidaritatile de tot felul care-i unesc pe membri acestor microgrupuri si forta lor de sugestie, cu efecte recognoscibile in comportamentul privat si in atitudini publice. Vitalitatea acestor solidaritati a contribuit la mentinerea interesului pentru trecutul si prezentul local, iar rezerva prudent a mediilor academice a plasat aceste preocupari in siajul unor demersuri administrative sau, acolo unde era cazul, in captivitatea unor controverse de natura nationala. Macedonia, Transilvania si Silezia sunt cazuri paradigmatice in acest sens, iar emotia care calibreaza interesul public pentru trecut si semnificatiile sale in conturarea statutului lor actual echivaleaza cu preocuparile similare pentru specificul unor zone precum Kornwald, Catalonia sau Tara Bascilor.
Din punctul de vedere al conceptiei si metodei, istoricul tentat de trecutul local trebuie sa-si asume riscul lipsei de originalitate, rezultat al utilizarii unui suport documentar si evenimential in general cunoscut de cei interesati. Este dificil sa te referi la istoria bimilenara a Clujului, fara sa subliniezi o serie de caracteristici ale urbei, asumate cu entuziasm aproape ostentativ de intelectualitatea de provenienta locala, precum traditia oraseneasca multiseculara, propensiunea spre multicultural, universitatea si spiritul civic.
Un apparent paradox a determinat ca aceasta imagine sa serveasca mai curand drept brand al comunitatii, decat sa fie acceptata de majoritatea membrilor sai, mai ales in contexte situate inafara ratiunilor de oportunitate. In plus, o cercetare onesta nu poate ignora premisa unei subiectivitati asumate, a impactului presupus de propriile afinitati, optiuni etice sau afilieri academice. Identificarea cu subiectul genereaza tendinta spre o pledoarie pro domo, in spiritul autorilor antichitatii Greco-latine, incercarea de a conecta evenimentele de importanta locala cu cele generale. Monografiile unor mici sate transilvane au servit in ultimii ani drept pretext pentru eseuri mai mult sau mai putin documentate asupra istoriei romanilor sau chiar a celei central-europene. In cazul Clujului, astfel de conexiuni au fost déja demonstrate stiintific, iar ignorarea semnificatiei lor nu poate fi cenzurata de suspiciunea patriotismului local sau a persistentei unor stereotipii interpretative.
Daca am aplica celor doua milenii de istorie oficiala a Clujului dialectica propusa de Tolstoi pentru epoca napoleoniana, putem considera ca succesiunea perioadelor de dezvoltare si regres ale actualei capital economice a Transilvaniei au corespuns expansiunii si respectiv reculului civilizatiei occidentale. Primele urme de locuire certa in regiune descoperite pana acum dateaza din neolitic, iar cercetarile arheologice au probat continuitatea unor asezari sedentare si la inceputul epocii bronzului. Inceputul istoriei oficiale a orasului este legat de cucerirea Daciei de catre romani si edificarile administrative care au urmat. Asezarea romana construita probabil pe temeliile unei locatii dacice mai vechi a dobandit statutul de municipium la mai putin de doua decenii de la intemeiere, dupa cum atesta celebra borna descoperita pe drumul militar de la Aiton.
Desi autorii antici au subliniat reticentele pe care imparatul Hadrian le-a avut in legatura cu achizitiile teritoriale ale predecesorului sau si a intentiei sale de a evacua Dacia, mentinerea administratiei romane la nordul Dunarii a fost justificata de marele numar de colonisti instalati aici. Aceste aprecieri sunt probabil intemeiate, daca tinem cont de faptul ca Republica si ulterior Imperiul Roman s-a circumscris arealului climatic si civilizational mediteranean. Chiar daca legiunile romane au obtinut succese notabile in regiunile septentrionale, prezenta romana nu s-a permanentizat decat cu mici exceptii in zonele prea diferite de conditiile de viata din peninsula. Napoca reprezinta o notabila exceptie de la regula, alaturi de unele centre urbane din Renania precum Koln sau unele asezari din Britania, similitudini evidentiate cu ocazia sesiunilor si schimburilor de informatii intre istoricii de specialitate.
Dezvoltarea municipiului din nordul Daciei Superioare a fost una rapida, devreme ce la mai putin de jumatate de secol de la atestare a primit statutul de colonia, conferit de imparatul Marcus Aurelius. Diferenta fundamentala era una juridical, asezarea bucurandu-se de acum de ius italicus, fapt ce asigura cetatenilor sai o serie de imunitati si privilegii fiscale. Cei 150 de ani de istorie romana nu pare sa insemne prea mult in economia istoriei clujene, dar viabilitatea proiectului urbanistic roman este certificata de faptul ca intemeierile care au urmat corespund aceleiasi arii teritoriale. Conturul orasului roman corespund centrului Clujului modern, iar faptul impieteaza asupra unor cercetari arheologice exhaustive, care ar presupune nu doar evacuarea unor institutii esentiale pentru existenta actual a orasului dar si distrugerea unor vestigii ce apartin unui trecut mai recent. Evolutia Daciei romane si relativa uniformizare pe care civilizatia romana a diseminat-o in regiunile in care s-a impus ingaduie totusi reconstituirea unei imagini veridice a vietii locuitorilor din Napoca. Chiar daca nu a fost un centru militar, colonia s-a aflat in proximitatea frontierei nordice a provinciei si a castrului de la Potaissa, sediul principal al Legio V Macedonica. Militarii care-si incheiau serviciul se bucurau de prestigiu in randul comunitatii, iar cetatenia romana le facilita accesul la demnitati publice. O alta sursa a de crestere demografica si a bunastarii economice a fost data de amplasarea la interferenta unor drumuri spre Panonia si Dalmatia si de proximitatea exploatarilor miniere.
Aportul major la aparitia si ascensiunea pe care a cunoscut-o Napoca a fost dat de geniul politic si administrativ al Romei, acea urbs care a inspirit toate intemeierile civice din Europa primului mileniu. Viabilitatea lui orbis romanus in raport cu alte tentative imperiale pe care le-a cunoscut antichitatea a constat in gradul de implicare al indivizilor si comunitatilor locale in administrarea justitiei si gestiunea resurselor. Studii recente au pus in dezbatere eficienta si flexibilitatea sistemului administrativ si fiscal roman, caracterizat de implicarea minima a autoritatilor centrale, concesionarea serviciilor publice si relatia activa cu institutiile orasenesti. Acestea din urma erau magistraturi colective, alese de toti cetatenii cu drepturi depline. Cele patru drepturi fundamentale de care se bucurau cetatenii romani inca din timpurile intemeierii seamana frapant cu libertatile cetatenilor statelor member ale Uniunii Europene, iar unele politici agrare par sa fi anticipat aceleasi modele. Lumea romana a excelat prin disponibilitatea sa integratoare, tradusa in romanizarea unor zone si populatii aflate in diverse stadii de dezvoltare. In aceste conditii, colonisti din Orientul Apropiat sau mineri din randurile unor triburi trace din sud au actionat si in Dacia ca agenti ai romanizarii. Situatia acesteia din urma a fost in oarecare masura speciala, in conditiile in care provinciile organizate aici au fost administrate de autoritatile imperiale, prin intermediul unor legati si procuratori, fara ca acest fapt sa diminueze importanta magistraturilor urbane. Interesul de care s-au bucurat structurile administrative de aici au impus si institutiilor locale si comunitatilor participarea la cultul imperial, documentat arheologic, expresie a loialitatii fata de stat.
Circumstantele geografice si politice au pus in cauza procesul de dezvoltare a metropolei romane devenita la un moment dat sediul administrativ al provinciei Dacia Porolissensis. Un prim avertisment a fost dat de izbucnirea razboaielor marcomanice, cand o confederatie alcatuita ad-hoc de clanuri germanice si iraniene a atacat frontierele nordice ale Imperiului, amenintand Italia. Cei aproape 15 ani de lupte, care au provocat mari distrugeri in Dacia, au dat substanta unor dispute intre istoricii romani si cei maghiari, in legatura cu interminabila disputa legata de teoria continuitatii. Ultimii au incercat sa demonstreze depopularea quassitotala a Daciei si disparitia centrelor urbane, in vreme ce autorii romani au cautat argumente pentru refacerea economica rapida a dinamicelor provincii militare de la Dunare. Cercetarile arheologice demonstreaza restabilirea schimburilor economice si o relativa stabilitate a normelor de viata cotidiana in cele trei Dacii, iar prezenta militara impusa de presiunea Barbara de la frontiera a insemnat si siun syncretism al spiritual. Criza de sistem prin care a trecut lumea romana la incepand cu secolul al III-lea si-a pus amprenta si asupra evolutiei asezarilor urbane nord-dunarene, iar retragerea administratiei si trupelor dispusa de imparatul Aurelian le-au pus in cauza existenta. Chiar daca evacuarea in masa a locuitorilor Daciei este improbabila, fie si numai pentru ca limesul roman incetase sa mai garanteze securitatea cuiva, noile realitati sociale si economice lasau putine sanse de supravietuire oraselor prospere de altadata, iar noile valori spirituale nu privilegiau solidaritatile urbane. Barbaricum recupera terenul pierdut in fata descendentilor lupoaicei mitice, iar Napoca era una din victimele acestei revanse.