ACUM.TV

Maia Morgenstern în recital la JCC Oradea

Preambul: Duminica, în 13 septembrie, Comunitatea Evreiască din Oradea sărbătorea cea de a doua aniversare a Centrului Comunitar Evreiesc (JCC). Acum doi ani am fost de faţă la inaugurarea acestei instituţii menită să coaguleze viaţa comunitară şi culturală a evreilor orădeni şi să creeze o punte cu concitadinii neevrei. La Oradea, în perioada interbelică, trăiau circa 30.000 de evrei, o comunitate numeroasă şi prosperă care a contribuit substanţial la dezvoltarea industrială, comercială şi culturală a urbei. Şi profilul arhitectonic definitoriu al oraşului, dominat de clădirile Sécession ridicate la cumpăna veacurilor XIX şi XX, se datorează, în mare măsură, arhitecţilor evrei. În primăvara anului 1944 evreii orădeni au fost înghesuiţi în ghetoul amplasat într-un cartier nevoiaş, în condiţii de o mizerie cumplită, iar apoi deportaţi la Auschwitz. Majoritatea covârşitoare a evreilor orădeni şi-a găsit moartea în lagărele de concentrare, iar supravieţuitorii au emigrat masiv, în anii postbelici. Astăzi comunitatea evreiască din Oradea numără în jur de 800 de suflete (fiind una din comunităţile mari din România) străduindu-se să păstreze şi să continue spiritualitatea iudaică.
Bănuiam că festivitatea va fi foarte frumoasă, cu un program bogat, întrucât comunitatea din Oradea are un cor excelent, o formaţie de dansuri şi un klezmer-band care a concertat şi peste hotare. Aşteptările mele au fost depăşite de realitate în momentul în care am văzut-o apărând în curtea comunităţii orădene, la 10.00 dimineaţa (spectacolul începea la 11.00) pe Maia Morgenstern, invitată să susţină un recital de muzică idiş, împreună cu Radu Captari, o voce din ce în ce mai cunoscută în capitală. Tânărul muzician basarabean a reuşit să încânte publicul bucureştean nu numai cu muzică idiş ci şi cu muzică rusească. Am asistat la un recital de o oră în care Maia Morgenstern a cântat, a dansat, a plâns, a râs, s-a jucat cu copiii, a animat publicul, cu o naturaleţe şi o nobleţe pe care numai marii artişti, inimoşi şi dedicaţi o pot face. După spectacol actriţa a fost asaltată de lume, a discutat şi s-a pozat cu toţi cei care doreau să fie alături de ea În final, deşi frântă de oboseală, mi-a oferit cu generozitate un interviu.

Andrea Ghiţă: Îmi povesteaţi mai demult, într-un interviu acordat în cabina de machiaj, de la Teatrul Naţional din Cluj, că v-aţi început cariera actoricească la vârsta de 18 ani, la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, cântând cuplete în limba idiş. Iată că susţineţi un recital de cântece idiş. Ce v-a atras spre această muzică ?

Maia Morgenstern: Eu acum descopăr muzica idiş ascultând un cântec după altul, o interpretare după alta. Pentru că klezmerii şi cântăreţii din diferite ţări, primesc tradiţia şi o interpretează prin prisma propriei personalităţii, în funcţie de talentul de şi orientarea fiecăruia. Această comoară, folclorul idiş, spune ceva fiecărui artist. Nu ascund faptul că am învăţat foarte mult ascultând înregistrări foarte, foarte vechi, din anii 1920, şi am impresia că aceste cântece vin din memorie, din străfundul sufletului, al conştiinţei mele… Nici nu ştiu de unde apar, pentru că dacă m-aţi întreba pot să vă jur că nu le cunoşteam. Le auzeam pentru prima oară şi totuşi, parcă veneau de undeva din profunzimi şi îmi vorbeau, iar eu încerca să preiau, să înţeleg. Încerc să redau emoţia, energia, bucuria pe care o transmit aceste cântece. Încerc să transmit încărcătura emoţională, dar şi înţelepciunea, farmecul şi umorul cântecului idiş. Putem vorbi, de asemenea şi despre influenţele pe care folclorul idiş le primeşte din diferite zone şi această interferenţă, acest schimb cultural la nivelul muzicii, este absolut senzaţional. Mi le asum; sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce a primit folclorul idiş şi sunt mândră, motivată pentru ceea ce putem dărui prin muzica klezmer.

A.G. Aţi interpretat cu mare emoţie cântecul Oifn Pripecek.
Care e povestea lui ?

Maia Morgenstern:Acest cântec l-am învăţat de la o profesoară, dar nu de muzică, ci de matematică, exigentă şi blândă totodată: mama mea. L-am învăţat de la ea, după absolvirea liceului, când am picat la admitere la facultatea de teatru şi am dat concurs pe un post de actriţă la teatrul evreiesc. Niciodată nu am să fiu în stare să-l cant atât de profund, de plin de semnificaţii, cum îl cânta mama. De fapt, acest cântec e un apel, o chemare la cultură, la învăţătură, la păstrarea, regăsirea, a transmiterea tradiţiei. Povesteşte despre un Rabbi care învaţă copiii să citească, zicându-le: repetaţi Alef-Beth. Oifn Pripecek scoate in evidenţă semnificaţia învăţăturii pentru poporul nostru, pentru spiritualitatea noastră.

A.G. : Cum v-aţi decis să includeţi în recital Marşul Partizanilor din Ghetoul din Varşovia ?

Maia Morgenstern: În prezent suntem stânjeniţi de marşuri, de cântecele mobilizatoare. Am vrea s-o lăsăm mai moale. Dar lăsând-o mai moale riscăm să uităm ce a însemnat acest marş, care e semnificaţia lui… E cântecul care încuraja şi dădea speranţă unor oameni aflaţi pe o treaptă a dezumanizării ce nu poate fi descrisă prin cuvinte. Atrocitatea acelor vremuri e aproape imposibil de a redat, deşi există cărţi şi filme valoroase cu acest subiect. Marşul Partizanilor din Ghetoul de la Varşovia, te încurajează, te îndeamnă să nu te laşi copleşit, să nu te laşi doborât. Ce ne spun versurile sale ? “Curajul se naşte de acolo unde a căzut o picătură de sânge”. E ca o promisiune, un angajament de supravieţuire.

A.G. : Acest program constituie nucleul unui recital ? Cum a început colaborarea cu muzicianul Radu Captari ?

Maia Morgenstern: Ne cunoaştem de zece ani şi tot de zece ani ne tot spunem unul altuia: “Trebuie să facem ceva împreună ! “Da, domnul Radu ! “Neapărat, doamnă Maia ! Acest dialog se repeta la fiecare întâlnire, dar nu am făcut nimic timp de zece ani. Însă vara acesta, la tabăra FCER la Cristian, domnul Radu Captari a venit să susţină un recital. Are un repertoriu foarte bogat, într-o mulţime de limbi. Puţin după ce a început să cânte s-a luat curentul şi nu-i mai mergea chitara. Ca să depăşim sincopa produsă de pana de curent, am luat-o pe scurtătură; ne-am luminat la lumânare şi am cântat amândoi.

Ne-am dat seama că putem cânta împreună. Acesta a fost momentul de început. Apoi am încercat să cântăm la JCC Bucureşti câteva cântece, mai întâi două, apoi trei; la început cu timiditate şi greşeli, apoi mai curajos şi mai bine. Şi uite-aşa am alcătuit nucleul unui recital Apoi ne-am autoinvitat la Sighişoara, la Festivalul ProEtnica. Organizatorii habar nu avuseseră de existenţa noastră. Iarăşi am avut parte de peripeţii. Pe drum s-a petrecut un accident de cale ferată şi am întârziat şase ore, dar în final ne-am prezentat la Sighişoara şi am cântat. Şi continuăm, pentru că avem un material foarte bogat.

A.G. :Drumul până la Oradea a fost obositor. Ce v-a motivat să fiţi în mijlocul comunităţii orădene la acest moment aniversar ?

Maia Morgenstern: Faptul că am fost chemată; certitudinea, încrederea totală că oamenii de aici mă aşteaptă ca o familie, doresc să fim alături, să fim împreună, să fim noi. Ce mai contează că sunt obosită, oasele mi-s frânte şi am vocea puţin răguşită, după o noapte de călătorie cu maşina !

A.G. :Aţi energizat o sală întreagă. Ce aţi primit în schimb ?

Maia Morgenstern: Şi eu am primit energie, bucurie, atenţie. S-a deschis, o dată în plus, fereastra comunicării.

Acest articol a fost publicat duminică, 20 septembrie 2009 la rubrica Relativităţi Culturale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.