Chiar cu alt presedinte la Chisinau, sentimentul unionist ramane o problema greu de solutionat in Republica Moldova. Pe de alta parte, numai sentimentul unionist nu poate rezolva problema, in opinia mea: el nu va fi niciodata atat de puternic, cat cere indirect, dar cu buna stiinta, actuala formulare din Constitutia Republicii Moldova, conceputa special parca pentru a contracara o astfel de eventualitate:
„Articolul 142
(1) Dispozitiile privind caracterul suveran, independent si unitar al statului, precum si cele referitoare la neutralitatea permanenta a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale.”
In schimb, o mica modificare poate folosi:
Articolul 142
(1) Dispozitiile privind caracterul suveran, independent si unitar al statului, precum si cele referitoare la neutralitatea permanenta a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale prezenti la scrutin.
Potentialul toxic al unei astfel de modificari e, tot indirect, in perspectiva, foarte mare. Un constitutionalist ar imagina alte modificari analoge ce pot fi aduse, pe acelasi model, inainte sau dupa o ipotetica unire a Basarabiei cu Romania, insa ducand la subminarea statului cu capitala la Chisinau (inainte de unire) sau la cea a unitatii statului roman (dupa unire).
Sa ne gandim acum si ca, pentru ca electorii sa vina la referendum si sa voteze in cunostinta de cauza, trebuie indeplinite conditii ce ne fac sa revenim, in chip straniu, la rationamente de tipul celor pe care le faceam la inceputul anilor ‘90, cand ceream in Romania independenta televiziunii publice, pentru ca electorul roman sa fie informat corect, nu dezinformat si, astfel, manipulat.
Republica Moldova oricum are nevoie de o televiziune publica independenta, care sa informeze corect. Sansele ca un referendum sa duca la rezultate mai pro-unioniste ar putea creste. Nu e insa si o conditie suficienta, in opinia mea, pentru ca Republica Moldova are o populatie rusofona consistenta, imuna la ideile unioniste proromanesti.
Trebuie sa intelegem clar mai apoi ca exista o diferenta enorma intre Basarabia din capetele noastre si Republica Moldova de azi, un stat neviabil, creat cu buna-stiinta de URSS langa Romania, in care etniile au fost mixate cinic, ca si in cazul Osetiei de Nord si Abhaziei in coasta Georgiei, intr-un scop analog: zapacirea evolutiilor romanesti din zona. Si republica nistreana e tot un stat artificial, creat pentru a zapaci evolutiile din Republica Moldova. O anvelopa de siguranta toxica mai mica la o alta anvelopa de siguranta toxica mai mare.
Ca abordare a relatiei cu Romania, Republica Moldova e un stat contradictoriu. La granitele cu Romania, de exemplu, poti intalni graniceri ostili, care de-abia deschid gura ca sa spuna cateva cuvinte in romaneste si te intreaba tot felul de bazaconii, iar in momentele de destindere politica interstate sunt inlocuiti cu „romanofoni” prietenosi. La fel in Chisinau: cand nu comunici decat in rusa, cand dai brusc peste oameni ce stiu perfect romaneste, extrem de prietenosi. Procentul pro-unionistilor din mediul urban creste la insii cu studii superioare si in primul rand in mediul universitar.
Cel mai mare soc il ai insa in mediul rural, in localitati unde se vorbeste romaneste ca la Targu-Frumos, in grai moldovenesc, iar cand deschizi gura si vorbesti limba literara romaneasca se face liniste si lumea te asculta, ca si cum ai fi o icoana vie. La fel in sudul Basarabiei, apartinatoare de Ucraina – aceleasi contradictii. Ca si in Bucovina sau in Tinutul Hertzei.
Presupunand ca unirea ipotetica a Romaniei cu Republica Moldova se va realiza vreodata, trebuie sa intelegem ca in acel moment vom importa in Romania probleme extrem de grave si greu de solutionat. Pentru ca subiectul e extrem de darnic, la provocarile complexe puse pe tapet de catre Petru Clej ma voi limita la o expunere bref.
O problema e aparitia, in ipoteza unirii, a noi minoritati semnificative in Romania. Cea mai importanta e cea rusofona. I se adauga cea ucraineana, dar si cea gagauza. Suntem pregatiti noi, romanii, azi, pentru a accepta aceste noi minoritati nationale? Eu cred ca da. Avem aversiune la ceea ce ne-a facut in decursul istoriei Rusia/URSS, nu la rusi. Nu cred insa ca suntem pregatiti sa si gestionam consecintele acestei acceptari. Capacitatea administrativa scazuta romaneasca, bazata pe forme fara fond, ar duce la amplificarea problemelor pe care le avem acum.
Alta problema e influenta Kremlinului intre Prut si Nistru, ca si in Romania. Pentru a o contracara, ne-ar trebui sprijinul contraopinentilor principali ai Rusiei: Uniunea Europeana si Statele Unite. Stim foarte bine ca nu avem acest sprijin, pentru asemenea scopuri, in prezent.
Pe de alta parte, istoria ne-a invatat ca am reusit sa ne atingem scopurile nationale, in pofida intereselor rusesti, cand vecinul nostru rasaritean era slabit. Aveam deci sanse mai mari sa reusim aceasta in deceniul noua al secolului trecut, cand problemele economice grave, haosul legislativ si lipsa de autoritate politica a Kremlinului au dus la timorarea ursului rusesc. Azi Rusia este insa in alonja, redevenind o putere globala.
Sa tinem cont si ca astfel de uniuni istorice se fac in perioade de detenta economica. Ori, mai trebuie sa asteptam cativa ani pana atunci. Germania de exemplu s-a reunit cand se deschideau noi piete economice, pe fondul dezghetarii Blocului Rasaritean si dezvoltarea regiunii fostei DDR era finantabila. Noi nu ne putem finanta acum pe noi si ne imprumutam de la FMI…
In al treilea rand, cum nu sunt de acord cu paradigma federalizarii statului national unitar roman, pentru ca zona Har-Cov-Mu sa devina un fel de republica separatista in mijlocul tarii, cred sincer si ca statul roman nu are capacitatea administrativa sa gestioneze optim intregul sau teritoriu, prin institutiile de tip prefectura si ca modelul german, cu landuri, guverne de land si parlamente locale, ar ajuta la o mai buna gestionare a afacerilor din teritoriu.
Sunt sigur insa ca imediat o asemenea initiativa ar fi speculata in propriul interes separatist de catre secui/maghiari. Un astfel de desen teritorial-administrativ prefigureaza o viitoare fosta Republica Moldova, ca regiune a Romaniei. Dar chiar aceasta organizare teritoriala poarta in sine germenii viitoarelor separatisme. Pilotate, evident, de la Moscova.
Suntem astfel prinsi in clestele a doua tendinte contradictorii: pe de o parte, tendinta legitima de a pastra sintagma „stat national unitar”, care previne separatismele; pe de alta parte, tendinta la fel de legitima de a organiza mai bine gestionarea afacerilor interne, care se poate suprapune insa toxic cu separatismele de tip maghiar sau cu cele pilotate de Kermlin.
Una peste alta, cred ca mai trebuie sa asteptam, pana cand conditiile istorice ne vor permite sa nu dam faliment cu tara dupa o ipotetica unire si, pe de alta parte, sa analizam foarte atenti ce presupune ceea ce vom avea, prin unirea cu Basarabia, ca si deopotriva ce noi probleme ne aducem pe cap astfel. Pragmatismul si luciditatea nu exclud patriotismul.
Florin,
Formula „stat național unitar” este complet desuetă în secolul XXI. Sintagma „național” este unică în Uniunea Europeană, iar într-o Europă a regiunilor termenul unitar devine din ce în ce mai puțin relevant.
D-n Budescu!
Ați zis-o foarte bine:Pragmatismul și luciditatea nu exclud patriotismul.Posibil acesta va fi titlul următorului d-ră articol referitor la teritoriile romanești din stînga Prutului.Vă aștept.
A.Marin
Stiu aceasta. Va trebui insa sa facem legatura din realitate, actualitate, mentalitatea noastra, spaimele noastre regonale (ma refer acum la istoria noastra incarcata, pe care o avem cu rusii) si propriul nostru context zonal. Eu cred ca deocamdata nu prea stim ce e cu noi si in ce fel de lume traim.
Stimate d-le Budescu!
In articolul d-tra scrieti ca admirati modelul organizarii administrative germane in landuri,dar nu puteti accepta federalizarea statului national,unitar roman.Lucrurile nu se bat cap in cap?
In alta ordine de idei,vad ca autonomia Gagauziei nu va deranjeaza,dar daca ea ar fi acordata Tinutului Secuiesc deja e altceva.Nu este indiferent daca o zona autonoma este la marginea ori in centrul tarii?Sau problema ar fi ca respectivul Tinut e locuit majoritar de unguri?
Nu prea înţeleg motivele unei ipotetice uniri sau ce tangenta ar avea cu patriotismul.
Patriotismul e perceput ca legătura ce tine de limba şi identitate, absolut nimic altceva.
Astăzi nu mai are nici o tangenta cu teritoriile, istoria s-a scris, este istorie.
Foarte practic modelul landurilor germane, cei din Ţinutul Secuiesc gândesc extrem de bine şi practic, sper să reuşească. Nu mi se pare normal impunerea de către altcineva din nu ştiu ce colţuri, condiţii despre ce, sau cum ar trebui sa se facă în acel loc. Am înţeles destul de târziu interesul de gloată, populaţie multă, taxe multe, cu câţi mai mulţi cu atât mai bine (pentru cei care câştigă) . Dar cât se returnează în localităţile respective ca investiţii sau servicii în schimbul acelor taxe? mai bine nu aducem aminte.
Ar fi fost probabil bine şi în situaţia actuală, dacă am fi avut o mentalitate de oameni corecţi, dar cum nu o avem, mai este pe deasupra şi întreţinută de modelul dacă face unul, de ce sa nu facem şi noi, cel mai indicat este permiterea autonomiilor locale, fiecare sa îşi realizeze singur ce vrea dacă crede ca e în stare. Sunt convins ca cei din ţinut vor ieşi mult mai bine decât romanii(deşi se afirma ca nu au, ca sunt săraci, etc.)
Stimate Dle. Mezei Géza,
In articolul meu, am explicat clar ca sunt constient de aceasta contradictie intre modelul organizarii administrative germane, de stat federal, de care eu cred ca avem nevoie, pe de o parte, si de provocarile de genul celei lansate chiar in aceste zile de tendintele separatiste ale asa-zisului Tinut Secuiesc, pe de alta parte.
Sunt contrarii intre care vom baleia in continuare. Aveti dreptate: lucrurile se bat cap in cap. Dar nu in capul meu, ci in realitatea romaneasca.
Incerc sa va raspund punct cu punct, pentru ca am senzatia ca nu ati inteles ceea ce am scris. Ma deranjeaza toate tendintele separatiste si nu ma deranjeaza nici o tendinta de autonomie administrativa.
Este indiferent daca o zona autonoma e situata la marginea sau in centrul tarii. Autonomie administrativa. Daca este autonomie teritoriala, atunci avem o problema.
Incerc sa va dau un exemplu comparativ, ca sa intelegeti. Ce-ati spune daca ati afla ca in regiunea din Ungaria cu capitala la Gyula (sau Jula, cum ii spunem noi, romanii) romanii din Magyarorszag vor sa-si faca parlament local, guvern, si-au facut steag, au imn si vor sa-si declare musai autonomia teritoriala?
Stiu, exact asa cum a observat Petru Clej, pun problema in termeni desueti in Europa Regiunilor, termen cu care sunt foarte familiarizat, pentru ca am scris multicel pe integrare europeana.
Problema este ca Europa Regiunilor din capetele celor care viseaza un hiperstat fara granite este una, iar separatismele la care ma refer sunt cu totul altceva si vin din cu totul alta cultura politica.
Si nu, nu am nici o problema cu ungurii. Ba chiar am o simpatie deosebita si foarte mult respect pentru ei. Sincer, consider ca sunt mult mai civilizati si relaxati decat noi.
Ca sa nu mai vorbesc ca mama era pe trei sferturi unguroaica…
Florin,
Prin dimensiunea ei nesemnificativă, comunitatea românilor din Ungaria nu se compară cu comunitatea ungurilor din România.
Mai mult, cramponarea românilor din România de modelul desuet al secolului XX generează probleme pentru românii din Ucraina, confruntați cu un șovinism ucrainian. Cum poți cere mai multe drepturi pentru românii din Ucraina, dacă tu reacționezi cu iritare la solicitările ungurilor din România. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Petru, pur si simplu rationez cu glas tare si nu-mi propun decat sa fiu de buna-credinta.
Am fost si sunt un adversar al discursurilor de tip Pamiat/Vatra Romaneasca si consider ca ele fac foarte-foarte mult rau.
Evident ca minoritatea romaneasca din Ungaria este mult mai restransa decat cea maghiara din Romania.
Imi doresc mai multe drepturi pentru romanii din Ucraina, ca si pentru cei din spatiul ex-iugoslav, asa cum am aplaudat drepturile dobandite de maghiarii din Romania.
Stimate domnule Budescu!
Daca romanii din Ungaria ar dori autonomie teritoriala pot sa o ceara,e treaba lor,iar daca o si obtin merita numai aplauze.Dar sa comparam numeric maghiarii din Romania cu romanii din Ungaria e, cel putin,inegal.De asemenea,faptul ca in terminologia romaneasca denumirea de Tinut Secuiesc nu este impamintenita ca si in maghiara cea de Székelyföld,sau in romana Tara Birsei,Tara Fagarasului,Tara Hategului,si mai departe nu mai continui,nu cred ca merita sa fie etichetat drept „asa-zis”,caci acel tinut oricum exista, si pare a avea un iz peiorativ.
Cu stima,Mezei Géza