Pe bună dreptate, Compania publică Teleradio Moldova a ajuns în vizorul oliticienilor imediat ce s-a constituit noua majoritate parlamentară. Am vorbit despre asta în articolul publicat săptămâna trecută. Actualmente ea rămâne a fi, incontestabil, o instituţie controlată de comunişti, chiar dacă au existat excepţii frumoase precum dezbaterile electorale care au făcut concurenţă emisiunilor de gen difuzate la unele posturi private.
Întrebarea în ce măsură mai poate fi reformată Compania Teleradio Moldova, rămâne valabilă. Dacă există încă vreo şansă, atunci care e modalitatea? Am auzit vehiculându-se cel puţin două intenţii: demiterea actualului preşedinte al Companiei şi/sau abrogarea Codului Audiovizualului. În timp ce prima intenţie mi se pare firească, odată ce conducerea companiei s-a compromis făcând jocul partidului de guvernământ (deşi nu Parlamentul, ci Consiliul de Observatori poate propune demiterea preşedintelui companiei) cea de-a doua mi se pare absolut neserioasă.
Din două motive. Primul – legea actuală este una dintre cele mai bune din domeniu în Europa, al doilea – nici o lege nu are vigoare şi valoare dacă nu există voinţă politică în aspectul practicilor de implementare. Cei care denunţă actualul Cod al Audiovizualului ori nu sunt specialişti în domeniu, ori o fac doar în virtutea unei
retorici revanşarde Nu zic că acesta (Codul) nu poate fi eficientizat prin amendamente judicioase.
În favoarea celor expuse mai sus se pronunţă chiar şi o simplă analiză comparativă a Codului şi a legilor care acţionează în state unde nimeni nu se plânge de violarea dreptului la libera exprimare. Ca să nu mergem prea departe, e suficient să trecem Prutul şi să ne interesăm cum este ales acolo organul de conducere a unei instituţii publice de televiziune. Consiliul de Administraţie a Societăţii române de radiodifuziune este format din 13 persoane, dintre care una este preşedintele acesuia şi implicit directorul general al Societăţii. Candidaţii pentru suplinirea funcţiilor de membri ai CA sunt înaintaţi de către grupurile parlamentare – 8 locuri, Preşedintele României – 1 loc, guvern – 1 loc, personalul angajat al fiecărei Societăţi – 2 locuri, grup parlamentar al minorităţilor naţionale – 1 loc. Exemple de acest fel sunt multe. Faptul că membrii CA sunt înaintaţi de entităţi angajate politic nu înseamnă că aceştia sunt partizani ai grupărilor politice. Sau chiar dacă sunt, ştiu să se detaşeze de acestea şi să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
La noi membrii Consiliului de Observatori ai IPNA Teleradio Moldova trebuie să fie confirmaţi în funcţie cu votul a cel puţin trei cincimi din numărul total al deputaţilor, ceea ce înseamnă că fracţiunea majoritată nu poate impune voinţa sa expres.
Sunt prea multe detalii tehnice de discutat aici, aşa că expun doar ideea că nu există garanţii legislative şi mecanisme imuabile care ar „bate în cuie” independenţa unei instituţii publice. Există sau nu există voinţă politică pentru a-i acorda această prioritate.
Televiziunea din Dealul Schinoasei este cu adevărat un „schin” (literar – spin) în partea cea mai sensibilă a politicii moldoveneşti. Nu ştiu cine exact a inventat acest gen – instituţie publică – de informare, dar după atâţia ani de luptă pentru independenţă editorială a Companiei Teleradio Moldova, pot să spun că în general,
instituţiile de acest gen, adică finanţate de stat , numai independente nu pot fi într-o ţară unde primo: bugetul de stat este confundat de guvernanţi cu propriul buzunar, duo: mentalitatea populaţiei, inclusiv a clasei politice, este strict dihotomică şi intolerantă. Chiar şi societatea civilă de specialitate, care s-ar părea, ar trebui să inculce, să educe sau, cel puţin să practice o abordare echidistantă, raţională a problemei „(dez)informarea de către IPNA a societăţii moldoveneşti”, de facto este destul de politizată, părtinitoare şi mai presus de toate, dornică să obţină granturi. Probabil cel mai devastator coşmar al unui ONG-ist din domeniul media ar fi că Freedom House poziţionează Republica Moldova în registrul ţărilor cu cel mai înalt grad de libertate a exprimării, iar finanţatorii occidentali închid într-un cadru festiv robinetul cu bănuţi.
Glumesc, evident, dar o fac cu un anume gust amar şi-mi permit o digresiune. Atunci când am apelat la ONG-urile noastre să ne consolidăm pentru a scrie o lege bună în domeniu, am primit… un pumn în bot. Am fost sabotată de toţi.
De colegii de breaslă, care nu mi-au iertat niciodată faptul că am devenit deputat, în timp ce unii dintre ei după greva din 2004 nu au reuşit să se angajeze nici astăzi. (Ei nu ştiu că am fost rugată insistent să revin în televiziune, dar am pus condiţia – care şi pe mine m-a costat şase luni de şomaj – să fie reangajaţi toţi greviştii). De societatea civilă – pentru că am îndrăznit să mă apuc de elaborarea legii fără a solicita bani
pentru proiecte, în aşa fel încât le-am şifonat prestigiul de specialişti indubitabili în domeniu şi, iarăşi – pentru că eram de la Iurie Roşca din partid (sonorizare fundal: huo! huo!). De electoratul care m-a anatemizat pentru votul din 4 aprilie 2005 (realegerea lui Voronin în Parlament) şi în general, consumă mai mult retorici decât argumente (mamă, ce campanie de denigrare a Codului a fost iniţiată de presa noastră! Toţi înjurau Codul fără măcar să-l fi citit!) De radiodifuzorii, care s-au speriat că vor trebui să renunţe la retransmisiuni ale canalelor ruseşti (adică la „activitatea” călduţă de parazit) şi să investească mai mult în emisiuni proprii – preponderent de limbă română. De opoziţia parlamentară din AMN, care pierdea controlul asupra instituţiilor media municipale şi în general se isteriza mereu ca baba Hârca dintr-un vestit film cu animaţie rusesc – „Eu sunt împotrivă!” şi punctum. În sfârşit, de comuniştii, care nu doreau deloc să liberalizeze domeniul audiovizual şi, cu atât mai mult, să renunţe la „jucărica” lor scumpă din Dealul Schinoasei. Nu doreau, dar nu aveau încotro în acea perioadă – presiunile occidentului (după ce i-a oferit suport lui Voronin), erau încă puternice – i se cerea plata scadenţei.
În sfârşit, până la urmă, Codul audiovizualului a fost adoptat. Experţii europeni l-au „binecuvântat”. Problema cea mai gravă, (aici închei digresiunea) însă, rămâne a fi „practica de implementare a legislaţiei în Republica Moldova”. Din păcate unica lege care a fost respectată cu stricteţe aproape sacră de către toate regimurile politice din Republica Moldova n-are număr de înregistrare şi poate fi formulată scurt: interesul
poartă fesul. Implementarea Codului Audiovizualului de la bun început a avut un impact neaşteptat asupra pieţei şi a deschis oportunităţi de dezvoltare… de care s-au speriat (şi au profitat în aceeaşi măsură) tocmai cei care l-au votat. Aşa că, din păcate, foarte repede Codul a ajuns să fie încălcat atât de obraznic, încât am considerat firesc să „îmi dau demisia din politică” şi să accept eşecul. Curios este faptul că PCRM a devenit mult mai ofensiv în momentul în care PPCD – garantul de altă dată al menţinerii vectorului european al lui Voronin – a început să ignore, fără a păstra măcar aparenţele, articolele cele mai elementare din Cod – cele care vizează normele de comunicare şi ingerinţa nepermisă în activitatea Consiliului Coordonator al
Audiovizualului.
De fapt, independenţa editorială a Companiei „Teleradio Moldova” ţine la modul direct de gradul de educaţie a clasei poltice din Republica Moldova. E simplu. Societatea doreşte ca IPNA Teleradio Moldova să le spună adevărul. Întrebarea „poate fi reformată televiziunea din Dealul Schinoasei?” poate fi parafrazată astfel: „vor oare politicienii ca societatea să afle adevărul?” Nu adevărul particular al lui Voronin, Filat, Urechean etc., ci adevărul fără grad de apartenenţă? Vor fi în stare cei care vor guverna Republica Moldova să-şi înfrângă orgoliile şi interesele personale şi de grup? Cine va veni la conducerea IPNA Teleradio Moldova? „Omul lui Voronin” va fi schimbat cu „omul lui Filat” sau va fi aleasă o persoană se prea poate incomodă pentru toţi, dar verticală şi cu o prestanţă profesională demonstrată prin activitatea sa? Dacă instituţia vizată se va transforma în timp din „jucăria” comuniştilor în (vorba lui Diacov) „instr umentul” altui partid, fie şi de titulatură democrată, nu înaintăm deloc cu reforma. Tot un „hopa-mitică” rămâne. Ca şi toată istoria noastră de la o răscruce de drumuri. De drumuri ale altora, mai puternici decât noi.
Draga doamna Arama, multa ipocrizie in articolul expus. Adevarat ca mult ong-uri de media rivnesc la granturi si exista pe seama problemelor care vin din deficientele sectorului dat. Dar: de unde atat convingere ca la moment Codul audiovizualului din Moldova este cel mai perfect document? De aceea p-u ca dvs. ati subsemnat la el? De ce nu rcunoasteti ca ati respins toate cele 143 de propuneri de optimizare a proiectului de cod pe care-l vehiculati altadata, propuneri elaborate in cadrul a 3 conferinte nationale, cu antrenarea celor mai puternici experti in audiovizual, juristi de performanta. De ce oare ati respins atunci mina de ajutor din partea societatii? Simplu: asa dorea prietenul dvs. comunist tovarasul Stepaniuc. Iar ce dorea Stepaniuc, dorea si bossul-Rosca. Sunt complet deziluzionat de prestatia care o aveti la moment, incercand sa va salvati cat de cat imaginea publica. Zarele au fost aruncate! Adio!
Draga dle Val, evident ca apar legea pe care, de altfel, au semnat-o si Marian Lupu, actualmente democrat, ex-comunist, a semnat-o si dl Dumintru Ivanov, coleg de fractiune cu actualul Ministru al Constructiilor si Dezvoltarii regionale Marcel Raducan. A semnat-o si Victor Stepaniuc,. Din pacate divergentele cu ultimul au retrogradat legea respectiva in clasament de la „cea mai perfecta”, cum va exprimati dvs. romaneste, la o lege buna. Asa au calificat-o expertii europeni. Iar societatea civila s-a implicat mult mai tarziu, abia atunci cand a realizat ca legea va fi elaborata oricum – cu ei sau fara ei. Apropo, oricum le multumesc tuturor pentru implicare si in special regretatului Constantin Partac, care ne-a furnizat cele mai reusite idei si nu a tinut cont de „intedictiile” de a colabora cu mine. In varianta definitiva am tinut cont de multe dintre sugestiile ONGurilor noastre, dar in primul rand de expertiza Consiliului Europei si de Conventia Transfrontaliera.
Adio, dle Val! De ce, plecati undeva?