Poate pentru că fac exerciţii de autocontrol şi eliminarea trăirilor negative de vreo trei decenii încoace, îmi vine foarte greu să înţeleg exploziile de ură ce colorează intens viaţa publică – dacă nu cumva şi pe cea privată! – din, pe vremuri, blînda noastră ţărişoară, că doar vulgata grăieşte că „românul e bun şi blînd”. Mai ales cînd revin acasă după un interval de timp oarecare petrecut prin alte părţi – şi nu ştiu cum naiba dar, de la Est la Vest şi de Nord la Sud, toate mi se par mai liniştite, mai relaxate, mai normale! –, mă simt blocat mental, perplexat de schimburile de replici dintre politruci, cele mai violente fiind cele dintre aliaţi, nu dintre adversari, de limbajul tot mai „colorat” al analiştilor şi comentatorilor, de revărsarea de injurii, imprecaţii şi cuvinte „crude” din subsolurile articolelor din ediţiile electronice ale ziarelor, de pe diverse forumuri şi felurite bloguri. Pare să se fi declanşat un fel de competiţie pentru stabilirea întîietăţii în ce priveşte cantitatea maximă de dejecţii pe mesaj, pe secundă, pe număr de intervenţii. Nu sînt un pudibond, în discuţiile private, mai las şi eu să-mi scape cîte-o vorbă crudă, iar în scrierile mele literare s-a întîmplat să utilizez şi cuvinte pe care DEX-ul le trece pudic sub tăcere, dar nici chiar aşa! S-a ajuns la o asemenea degradare a spaţiului dezbaterii publice că ţi se face părul măciucă şi inima cît puricele. Nu ştiu dacă mai rău se poate, dar optimistul din mine se sparie ca da! Din acest motiv, încet-încet, am şi renunţat să mai intervin în asemenea spaţii „de dezbatere”, unde am intrat mereu în nume propriu, detestînd profund anonimatul sub care îşi exhibă unii asemenea fapte de vitejie, şi păstrînd întotdeauna un limbaj civilizat, măsurat, oricît de dure ar fi fost afirmaţiile mele, cu gîndul că o asemenea conduită ar putea avea un efect pedagogic. N-a avut, nici nu poate să aibă, cîteva paie nu pot opri un rîu umflat la vreme de inundaţii! Şi la ce deversări am avut prilejul să asist, indiferent că va fi fost vorba de un ilustru anonim, de un poet complexat dar cu egoul mărit, de un „analist sau canalist” nătîng sau de un politruc cu mai multă fiere decît minte în organismu-i adesea supraponderal.
Dar să nu vorbesc în general, pentru că un studiu de caz ar putea uşura ilustrarea fenomenului şi, într-un ceas fast, ne-ar putea conduce spre înţelegerea mecanismelor urii. Acum vreo două luni, dl. Dorin Tudoran, cunoscutul poet, disident şi jurnalist trăitor în Statele Unite, renunţînd să mai ţină vreo rubrică în presa din ţară, şi-a deschis un blog. A făcut imprudenţa să-l anunţe ca fiind unul nemoderat şi, aşa cum îi şade bine şi cum procedează întotdeauna, spre onoarea D-Sale, s-a ţinut de cuvînt. Din păcate, oamenii sînt incapabili înţeleagă ce înseamnă să ai şansa utilizării unui spaţiu al deplinei libertăţi de exprimare. Ei uită repede că libertatea nu este lipsită de responsabilităţi, că este totuşi o valoare auto-normată şi, mai ales sub adăpostul anonimatului, a început descărcarea de dejecţii aidoma tuturor asemenea spaţii de expresie nemoderate. S-a petrecut asta în ciuda faptului că postările D-lui Tudoran au fost mereu interesante, centrate pe chestiuni culturale şi/sau politice sau civice cu adevărat importante şi, oricît de dure sau critice i-ar fi fost opiniile, acestea au fost mereu exprimate pe tonul unei impecabile civilităţi. Interesant este că, după patru-cinci postări, ceea ce dispărea din discuţie era tocmai tema supusă dezbaterii! În schimb, începea răfuiala – cu autorul, dar mai ales între participanţi! Autorului i se adresau îndeobşte întrebări insinuante, cîteodată insulte calificate – că aşa e la noi, trebuie să scuipi podeaua în casa gazdei! –, iar între combatanţi se declanşa tirul insultelor reciproce. Am numărat o dată nu mai puţin de 30 de mesaje insultătoare, ieşite cumva ca pe ţeava mitralierei, de la un singur „luptător pentru libertate” împotriva unuia şi aceluiaşi adversar! Scrise în 4 – 5 minute!
Deci tema dispărea pentru că un poet cu egoul hipertrofiat era ocupat să-şi exhibe de cîteva ori pe postare genialitatea şi întîietatea, un om cu cultura făcută la fără frecvenţă avea mereu cîte o revelaţie privind lucruri ştiute de la vechii greci încoace, cîţiva postaci credeau că toate articolele se referă la Băsescu, dar nu toţi aveau aceeaşi părerea despre acesta, aşa că începea iar bîlciul, nişte doamne mai lăsau cratiţa din cînd în cînd ca să se păruiască în cyberspaţiu ş. a. m. d. O mulţime acordau generos calificative diverşilor artiştii sau opere artistice declarînd simulatan că nu citiseră un rînd din autor sau nu văzuseră filmul în discuţie! Ceea ce este cel mai trist nu e doar că se ratau teme cu adevărat importante de dezbatere, ci poate faptul că, aproape cu fiecare nouă postare, cantitatea de venin în loc să scadă, că poate rolul lor era cathartic!, creştea exponenţial. Mi se pare clar că, la noi, dezbaterea publică este imposibilă, indiferent că e vorba despre politicieni, intelectuali, jurnalişti sau nickname-uri! Asta se întîmplă pentru că nimeni nu este dispus să-l asculte pe celălalt, ci doar să-şi reverse propriul discurs monomanic. La noi, nu poate exista dialog pentru simplul fapt că spaţiul public a devenit unul de manifestare al monologurilor autocentrate, dar cît mai fără-de-perdea.
Se pare că la aceeaşi concluzie a ajuns şi Dl. Dorin Tudoran, care m-a anunţat că se pregăteşte să închidă blogul. Păcat, mare păcat, am reuşit să mai asasinăm un spaţiu de dezbatere! Noi să fim sănătoşi, mai avem unde, mai avem de unde ucide!
PS: Între scrierea şi expedierea articolului, închiderea blogului s-a şi produs! Dl. Dorin Tudoran a postat un text de despărţire, a cărui amărăciune te tulbură, a închis comentariile şi a lăsat totul „îngheţat” la adresa ştiută. Vorba dumisale, să nu poată fi acuzat că a lăsat deschis un spaţiu al măcelului sîngeros!
Stiu, draga Petru, cind oamenii nu sint in stare sa respecte regulile minime ale civilitatii, sar la git strigind cenzura! Nebunia este ca experienta lui Dorin m-a demobilizat complet in gindul meu de a-mi scoate din adormire propriul blog!
Te invit Liviu să continuăm lupta împreună pe ACUM, publicație unică în peisajul publicistic de limbă română.
Sa stii, Petru, ca multa vreme am crezut ca faceti rau moderind interventiile. Cred ca eram naiv, crezind ca majoritatea vorbitorilor de limba romana ar fi capabili de dialog civilizat. Acum, m-am convins ca n-am avut dreptate! Mai e mult pina departe…
Liviu, am experiența asta de la pagina de internet bbc.ro – foarte mulți români înțeleg libertatea de exprimare ca dreptul de a spune orice și a nu-ți asuma niciun fel de responsabilitate. Și când le atragi atenția, acești analfabeți în ale democrației strigă cât îi țin rărunchii: „Cenzură!!!!!!”
Într-o vreme în care toți nechemații își fac blog ca să recurgiteze în cel mai bun caz platitudini și gogomănii, în cel mai rău caz elucubrații, calomnii și incitare la ură, dispariția blogului lui Dorin Tudoran e un lucru extraordinar de trist.
Cititorii revistei ACUM au putut aprecia calitatea articolelor de pe acest blog care au fost preluate aici cu aprobarea lui Dorin Tudoran.
„A făcut imprudenţa să-l anunţe ca fiind unul nemoderat şi, aşa cum îi şade bine şi cum procedează întotdeauna, spre onoarea D-Sale, s-a ţinut de cuvînt.” scrie Liviu.
Ei bine, noi la revista ACUM nu vom face această imprudență.
Petru Clej
Cum bine stii, ma stradui cit pot sa trimit cite ceva, sper ca interesant, pentru fiecare editie a revistei. Cind nu reusesc, inseamna ca chiar nu s-a putut!
Dragă Liviu,
Părerea mea este că dl Tudoran s-a pripit închizând blogul. Poate greşesc, dar, dacă nu? Mă gândesc în primul rând la satisfacţia celor care, de fapt, asta şi doreau. Tu ai fost plecat o vreme, dar eu m-am aflat în ”vâltoare”, deci cunosc tot soiul de amănunte.
Două chestiuni mi-au pus clopoţeii în funcţiune încă de la început: o dată că a avut loc o migraţie puternică spre blogul dlui Tudoran, în urma dizolvării masive de pe alte bloguri; a doua este că problemele puse în discuţie de dl Tudoran erau foarte (re)strânse ca arie şi, prin urmare, nici comentariile nu puteau avea o soartă mai aleasă. Hai să le luăm pe rând.
Am venit aici un grup de câţiva comentatori care ne cam ştiam între noi, de aceea şi micile noastre contre/ghionturi/prostioare urmau un anumit curs şi erau aproape întotdeauna rezolvate cu umor: ne ştiam, ne-am mai contrat între noi, ne-am complimentat, am zis poante, într-un cuvânt ne-am prostit laolaltă. Ei, această mişcare n-a putut rămâne chiar neobservată, iar penalizarea s-a ivit cu prima ocazie, prin strecurarea între comentatori a tot felul de persoane pornite pe aţâţare. Au apărut tot soiul de ”postatori” adepţi ai lui ”divide et impera”, iar rezultatul s-a văzut.
A doua: dl Tudoran obişnuia să aducă în discuţie subiecte prea… cum să zic… ”personale”, lucru de două ori nefast, o dată că multe persoane (de exemplu eu!) habar n-aveau despre ce este vorba, apoi că cele care cunoşteau amănunte, n-au primit explicaţii pe măsura aşteptărilor. Chiar eu i-am spus dlui Tudoran că istoria este frumoasă atunci când este povestită frumos, or, iartă-mă, pentru multă lume regimul comunist este istorie; ce mă interesa pe mine de ex., era dacă această istorie s-a răsfrânt asupra zilelor noastre, iar concluzia îmi pare a fi decât una singură: ”cu vârf şi îndesat”.
Stând strâmb şi judecând drept, hai să adăugăm la acestea şi gravitatea problemelor aduse în discuţie pe blog. Omul educat are adânc înfiptă în sine o cutumă, anume şueta. Or, la o şuetă, nu stai mereu încruntat. Cum să-ţi ardă de glumă când se discută despre greva foamei în Ro secolului XXI? Cum să discuţi relaxat despre o astfel de situaţie? Am încercat să aduc – spre degajarea discuţiei, nu spre bagatelizare – tot felul de citate cunoscute, dar n-a ţinut. Trist, dar adevărat.
Totul a culminat cu disputa nocturnă dintre ”naşul” meu şi persoana cu nume de arhanghel, la care, din păcate, n-am fost de faţă. A doua zi, când am putut vedea întreagă… tărăşenia, deja era târziu. Oricum, nu cred că eram eu în stare să fac ceva, anume să restabilesc pacea între un poet şi un prof. univ, dacă n-ai reuşit tu, care eşti şi una şi cealaltă.
În rest, da, sunt întrutotul de acord cu tine: e multă răzmeriţă pe net, dar şi aceasta are obârşii nedorite. Iată cum răul ivit într-o parte, loveşte necruţător în altă parte. Există destui proprietari de blog care şi-au asasinat comentatorii cu injurii, insulte, calomnii, în faţa cărora lumea a învăţat, în timp, să se apere. Mă îngrozesc la gândul că spaţiul lecturii se va muta dintre filele cărţii între post-urile netului.
Deocamdată, prefer să rămân la carte. Poate pentru că sunt cărţi mari pe care nu le-am citit. De ce-am irosi atâta vreme cu citirea unor postări aiurea, care nu spun nimic?
Sincer, îmi pare rău pentru/după blogul dlui Tudoran, dar mă voi consola cu poezia d-sale. Cum şi cu a celorlalţi poeţi pe care i-am cunoscut acolo. Pentru că oricât de instruit ar fi cineva, sufletul său are nevoie de poezie. Se poate spune (de bună seamă) despre cineva că nu este poet, după ce, închizându-i volumul, se ajunge la constatarea că respectiva lectură a fost inutilă şi incapabilă de a produce vreo tresărire. Dar aşa, să spui cuiva: ”nu v-am citit poezia…” şi mai departe, undeva, ”…nu vă consider poet”, e discuţie degeaba.
Ţi-am spus şi repet: mi-ar plăcea să revii la literatură! Nici nu ştii cât de mult!
Până atunci, baftă în ceea ce faci acum!
Ne revedem acolo.
Stimate dle.Antonesei :
regret foarte mult inchiderea bloglui Domnului Tudoran, a fost un spatiu al oamenilor normali(stiti, specia aceea pe cale de disparitie) ,unde puteai citi o opinie argumentata ,lipsita de interjectiile si ,,metaforele” caracteristice unei bune parti ale celorlalte bloguri.Regret si mai mult,tristetea si dezamagirea dlui.Tudoran .
Ce_ci
Pe scurt: 1. Proprietarul unui blog e si autorul lui, deci isi alege subiectele dupa cum crede de cuviinta. Cui nu-i plac, nu-l intereseaza etc nu este obligat sa vina in vizita. 2. Daca subiectele „prea personale” nu sint atractive, cum naiba se adunau sute de comentarii? 3. Faptul ca cineva se poarta urit pe blog pentru ca nu stie istorie nu cade in vina autorului blogului, pentru numele lui Dumnezeu! 4. Cit umor exista in ciodaneli, s-a vazut cu fiecare noua postare! 5. Cred ca sueta e mai placuta face to face, la o cafea, decit asa… pe uscat! 6. Singura eroare a lui Dorin a fost ca n-a moderat blogul. Romanii nu au nici o apetenta nu pentru dialog civilizat, dar pentru dialog de orice fel! Daca il modera, lasind numai interventiile la tema, de buna seama ca ar fi fost mai putin comentarii, dar de cu totul alta calitate!
Rodica Nitu
Da, a fost un spatiu al oamenilor normali pina cind s-au prins cei mai putin normali, unii parind scapti de-a dreptul din ospiciu, ca este ceva normal de distrus! Si mie imi pare foarte rau ca aventura aceasta s-a sfirsit asa. Poate pentru unii macar va functiona ca un dus rece, ar fi un semn ca n-a fost totul chiar in zadar!
„A făcut imprudenţa să-l anunţe ca fiind unul nemoderat şi, aşa cum îi şade bine şi cum procedează întotdeauna, spre onoarea D-Sale, s-a ţinut de cuvînt” – scrie dl Antonesei.
„Ei bine, noi la revista ACUM nu vom face această imprudență” – replica dl Clej.
Si deasemeni : […]”foarte mulți români înțeleg libertatea de exprimare ca dreptul de a spune orice și a nu-ți asuma niciun fel de responsabilitate. Și când le atragi atenția, acești analfabeți în ale democrației strigă cât îi țin rărunchii: Cenzură!!!!!!”
Am o intrebare pentru dl Clej : cum se impaca lupta dv pentru libertatea de exprimare a oricui, exemplificata, printre altele, prin dezacordul la legea de a pedepsi negationistii, cu aceasta politica de ‘moderare’ a celor pe care dv ii considerati „analfabeti in ale democratiei”? De ce pentru unii muma, pentru altii ciuma? De ce sa nu permitem fiecaruia sa se exprime pe limba lui si sa putem alege – libera alegere – daca il ignoram sau nu? Stiu, stiu cate murdarii sau vulgaritati se pot scrie in numele libertatii de exprimare, cate atacuri personale contin comentariile care ar trebui sa fie pe subiect, eu insami sunt moderatoare pe un grup de discutii in limba romana si nu o data s-a intamplat „sa opresc” mesaje insultatoare, in scopul de a pastra discutia in limite civilizate…
Ma surprinde doar aparenta dv. inconsistenta.
In alta ordine de idei, regret ‘inghetarea’ blogului dlui Tudoran, desi nu eram o cititoare ferventa, caci nu consider si n-am considerat niciodata „gave up” (scuze, imi scapa expresia in romaneste) ca fiind o solutie. Si, iarasi, fara a ma plictisi s-o fac mereu, felicitari dlui Antonesei pentru reusitul articol.
1. Proprietarul unui blog e si autorul lui, deci isi alege subiectele dupa cum crede de cuviinta. Cui nu-i plac, nu-l intereseaza etc nu este obligat sa vina in vizita.
Korrekt! Dar, în acelaşi timp, noi ştim că un text, odată lansat, nu mai aparţine exclusiv autorului. Mărturie stă însuşi citatul postat pe frontonul blogului în discuţie: ”Cuvântul este jumătate al celui ce îl rosteşte, jumătate al celui ce îl ascultă!” Drept?
Buuun.
Problema nu este că dl Tudoran ar fi lansat subiecte neinteresante. Dimpotrivă! Dovada, iată, atâţia vizitatori!
Problema este că nu toţi se aflau în cunoştinţă de cauză. Eu chiar n-am a mă plânge, pentru că mi s-a răspuns, de câte ori am avut vreo nelămurire. Însă, dacă au fost câţiva neştiutori interesaţi, pe lângă aceştia au mai fost şi cunosători neinteresaţi (nu neapărat dez-interesaţi!).
2. Daca subiectele „prea personale” nu sint atractive, cum naiba se adunau sute de comentarii?
Cred că am răspuns la primul punct. Daca_nu_nu!
3. Faptul ca cineva se poarta urit pe blog pentru ca nu stie istorie nu cade in vina autorului blogului, pentru numele lui Dumnezeu!
Iar korrekt! Numai că… oare ignarii s-au purtat urât?
4. Cit umor exista in ciodaneli, s-a vazut cu fiecare noua postare!
De acord.
5. Cred ca sueta e mai placuta face to face, la o cafea, decit asa… pe uscat!
Ha!-Ha!-Ha! Aşa e!
6. Singura eroare a lui Dorin a fost ca n-a moderat blogul. Romanii nu au nici o apetenta nu pentru dialog civilizat, dar pentru dialog de orice fel! Daca il modera, lasind numai interventiile la tema, de buna seama ca ar fi fost mai putin comentarii, dar de cu totul alta calitate!
Aici nu pot să nu mă mir când te văd atât de categoric, tocmai pe tine, care m-ai învăţat că se află pe lume şi nuanţe.
Da. O eroare a fost lipsa moderării.
Alta a fost încruntarea. Dl Tudoran nu se va supăra, pentru că i-am spus-o şi d-sale. Senzaţia mea a fost din capul locului că mă aflu în ograda cuiva care cu un ochi plânge şi cu altul râde, iar către mine priveşte cu ochiul care plânge.
Acuma (să fiu mai limpede), noi, românii, suntem şi aşa destul de năpăstuiţi, iar ceea ce ne lipseşte este, de multe ori, curajul. Când mai vine şi unul de-ai tăi şi se încruntă la tine – cu toate că tu îl priveşti de două ori cu deferenţă, o dată că e poet, a doua că e NU oarecine – curajul care ieri lipsea cu desăvârşire, poate scăpa de sub control, zbucnind în revoltă. E doar o presupunere; n-a fost cazul meu, pentru că eu am citit câte ceva înainte de a intra pe blogul d-sale, dar încerc să-mi explic o atitudine a unor compatrioţi.
În rest, sunt din nou de acord cu tine: apetenţa românilor pentru dialog este îngrijorător de scăzută şi da!, n-ar fi stricat o minimă moderare a comentariilor.
Cât despre calitate, aceasta este o altă discuţie. Nu am căderea, cum nu am nici priceperea, s-o lămuresc eu, aici ori în altă parte. Dar ştiu că de 15 ani fac acelaşi lucru: citesc!, fie că cer îndrumare, fie că, la rândul meu, îndrum pe alţii. Iar cine a trudit măcar o clipă alături de un tânăr neştiutor, apoi acela ştie că arta şi calitatea nu pot fi cuantificate, iar pentru bine şi frumos nu există unitate de măsură. Sub rezerva că ar putea exista şi eu n-am aflat încă…
Poeţii afară din cetate? O consider o… prostie a lui Platon. Sau, mă rog, a exegeţilor săi. Nici măcar o speculaţie; mai degrabă o speculă, ca oricare alta!
Apreciez doamnă Gott-Shmilovitch faptul că folosiți termenul „aparenta” inconsistență, pentru că într-adevăr e doar aparentă.
De ce? Deoarece dumneavoastră confundați un cod voluntar de auto-reglementare – moderarea pe pagina unei reviste electronice – cu reglementarea de stat – legea de incriminare a unui delict de opinie. Cred că nu e e nevoie să adaug un cuvânt în plus.
Mariana Gott-Shmilovitch
Va multumesc foarte mult pentru atentie! Doar o mica precizare – moderarea si cenzura nu sint chiar acelasi lucru!
Shana Tova 5770!
Ce_Ci
Cred ca putem cadea de acord in majoritatea chestiunilor dezbatute intre noi. Totusi, mie Dorin nu mi s-a parut decit incruntat – serios, da, dar incruntat? Pina la urma, nu sintem, nu putem fi toti veseli si ferice! Ba chiar la comentarii a mai si glumit citeodata!
Si, de buna seama, nu doar ignarii au fost mirlani, ci si o multime din cei cu oarece pretentii, sau fata de care poti avea niste pretentii!
Circe,
Dorin Tudoran nu era plătit pentru a scrie la comandă, articole pentru toţi. Era blogul lui, erau ideile lui, erau, de ce nu, prietenii şi neprietenii lui. De aceea, am intrat acolo pentru că mi-au plăcut subiectele. Acolo unde nu ştii – părerea mea – nu postezi. La subiectul cu Moldova/Basarabia am tăcut. Nu mă pricep. De aia nici nu intru pe cîrnaţi de bloguri şi de forumuri. Mă plictisesc, mă lasă indiferent, mă jignesc. Nu sînt masochist. Sînt activ doar pe un forum profesional. Atît. Ceea ce doresc şi altora: să se poarte cum le e portul şi să vorbească aşa cum le e graiul. Nu poţi fi pretutindenar, învîrtind spada dreptăţii.
Nenorocirea e că blogurile deschise sînt ca hîrtia de muşte.
Existau, pe vremuri, scriitorii scatofili din WC-uri. Anonimatul le-a dat drept de expresie pe net.
Cît despre „polemica” mea cu un nebun, nu era nici o polemică. Era simpla taxare a prostiei, a formidabilei prostii care va supravieţui războiului nuclear. Poate că am greşit stîrnind fiara, dar nu mă pot abţine. Cînd văd unul cu mintea odihnită, îmi vine să pun mîna pe tastatură!
Domnule Iaru,
Bine V-am reîntâlnit!
Ştiţi că mi-a trecut şi mie prin cap că Dl Tudoran NU era plătit să scrie articole de orice fel? E drept că destul de târziu, dar mi-a dat prin cap şi asta.
Aveţi draptate, era blogul D-Sale, ideile D-Sale, prietenii D-Sale. Eu nu-l cunosc pe Dl Tudoran, dar mă consider ”favens” poeţilor. Din nefericire, deşi au fost acolo mai mulţi prieteni decât neprieteni, situaţia a devenit de necontrolat.
Sunt absolut de acord cu Dvs.: nu postezi unde nu ştii. Eu am intervenit (cum ştiu că Vă aduceţi aminte) într-un moment în care discuţiile privitoare la dispariţia blogului erau destul de… aprinse. Mi-am imaginat, în naivitatea mea, că o părere dinafară, a unui… No name, n-are ce strica; ba dimpotrivă! Nu aveam cum prevedea coincidenţa comentariului meu cu apariţia unui întreg articol pe linii oarecum similare. Când am intrat pe blogul dlui @ CP şi am văzut comentarii trimiţând la Dl Tudoran, deşi articolul postat spre comentare NU includea numele D-sale, am intrat în panică: am avut revelaţia unui discurs deturnat (nu este exclus să mă fi înşelat) şi m-am simţit vinovată că, în loc să ajut omul, mai rău l-am încurcat. Am discutat chestiunea aceasta cu Dl Tudoran (într-o ”discuţie nocturnă” care n-a scăpat ochiului Dvs. ager, iar impresia mea este că omul a înţeles exact situaţia, anume: dacă n-am reuşit să-i fac un bine, de ce i-aş fi făcut vreun rău?
Eu sunt ardeleancă de la butuc, D-le Iaru, adeca de ”la obârşie”, de ”la izvor”, vorba lui Blaga, iar aici, la noi, în primii şapte ani de viaţă, familia ne învaţă să trăim cu frică de Dumnezeu şi cu ruşine de oameni. (Apropo, am apucat să Vă felicit pentru… ”Ardelenescu”?)
E drept că am fost necuviincioasă cu amicul R. H., dar constatarea d-lui cum a fost? Nu ştiu de ce unii bărbaţi, atunci când nimeresc o femeie de interlocutoare, au impresia că discută cu o… paraşută. R. m-a jignit şi m-am apărat. Iar Dvs. Vă mulţumesc pentru eleganţă şi cavalerism. Sunt filolog, iar pentru mine, cuvântul este cuvânt. (Prietenii ştiu de ce.). Îmi place să alint şi să mă alint. Cred că nu-i o crimă.
Referitor la discuţia Dvs., în contradictoriu, cu un interlocutor, nici eu n-aş numi-o polemică (am numit-o prudent, ”dispută”). Nu aveţi nicio vină, D-le Iaru. Sunteţi poet şi profesor, iar eu am impresia că vorbim aceeaşi limbă.
Mă bucur că V-am reîntâlnit aici şi poate, cine ştie, vom discuta cândva şi despre poezie, chiar dacă lumea ne consideră zărghii (pe Dvs. un poet nebun şi tandru; pe mine o… bezmetică).
Noi să fim sănătoşi, că belelele curg!
Mă bucur că m-aţi ţinut minte.
Dacă_nu_nu!
P.S. Vă doresc un an universitar bun şi fructuos!
Circe sau Ce_Ci
Corect. Un singur lucru vă rog: nu mai scrieţi Vă cu V mare. Pe cuvînt. Dacă sîntem de bun simţ, sîntem egali. Dacă nu, nu. Dar eu intru rar aici, numai cînd mailul îmi spune că s-a postat ceva interesant…
ne ‘nerveaza, in general, totzi ce’i ce nu sint d’acord cu noi. lucru care e valabil si pentru d’l iaru.
ca si pentru d’l antonesei.
pe care am avut neplacerea sa’i redescopar in posturi suficient de tzopirlanesti incit sa’mi devina antipatici ! iei are voie ca ie artisti, nu ?
da’ superioritatea (ma rog, culturala) se confirma ceas de ceas, si nu fatza de „neica nimeni” cum ii place lu’ d’l iaru sa repete de cite ori are ocazia.
si eu lucrez la un patron poate la fel de securist ca cel (cei)la care colaboreaza d’sa, da’ asta nu ma face sa’l ridic in slavi, sa’i adopt ideologia, sa’i apar interesele „cu ghearele si cu dintzii”, cum da senzatzia domnia sa ca face.
de altfel, de cite ori intru pe saitu’ „adevaru”
contributziile d’sale imi par cele mai „pe linie” cu ale patronului.
pina si cei creditatzi cu capacitatzi intelectuale mai modeste sint mai moderatzi
niku_elektriku
Ati putea, totusi, sa-mi dati un exemplu, unul singur, atit va cer, in care, in vreo postare oriunde ar fi aceasta facuta, nu am respectat regulile elementare ale civilitatii? In rest, doar nu-s nebun sa vreau sa aiba toata lumea aceleasi opinii! Daca nu din alt motiv, atunci macar pentru ca m-as plictisi de moarte. Nu-mi place insa sa mi se deformeze propriile mele spuse sau sa mi se inventeze chestii pe care nu le-am spus sau facut! Dar acestea par exigente uriase in eterna si fascinanta, mereu surprinzatoarea, ca si, de asemenea, fabulospirituala! Si inca mi-a scapat The Land of Choice! Desi mai potrivita pare parodierea de pe Happy Fish, The End of Choice!
Şi eu vă rog acelaşi lucru. Numai că, dacă vă veţi calma puţin, veţi vedea cît de obraznică şi jignitoare e afirmaţia dvs. învolburată.
V-am taxat pentru o mare greşeală de exprimare şi de gîndire. Şi pentru o minciunică. Mică.
By: niku_elektriku on august 14, 2009
at 9:18 am
in “fisele” mele personale florin iaru e acel ‘telectual.ro car’ a mincat bataie’n noaptea de 21dec89, la jilava, fiind la un pas de (ne)murire, si care ‘n anu’ de gratzie 2009, pe blgu’ lu’ dorin tudoran, a spus ca tinjeste dupa “normalitate”
la fel ca tatucu’ ilici… (asta e minciuna, n.m.)
din clipa aia, pentru mine, el murire putzin
By: Florin Iaru on august 14, 2009
Draga electricule, fără supărare…
Nici nu stii ce propoziţie sau frază comunistă (totalitară – e bine?) ai scos! Poate fără voia ta.
Iată de ce:
Comunismul se bazează pe noţiunea de revoluţie continuă, de vigilenţă neadormită, pe lupta de clasă şi distrugerea duşmanului oriunde s-ar găsi. Normalitatea este duşmanul de moarte al totalitarismului. Şi te asigur că băieţii care au ieşit în stradă ATUNCI pentru o viaţă NORMALĂ, umană, firească, pentru dreptul de a-ţi trăi propria viaţă au făcut-o. Mai gîndeşte-te…
By: Florin Iaru on august 14, 2009
P.P.S.: Şi faceţi o confuzie: ceea ce cerea Ion Iliescu era LINIŞTE, o linişte de moarte peste orice ilegalitate fesenistă. LINIŞTE cereau gospodinele. LINIŞTE au zis minerii. LINIŞTE au reclamat veciinii. Cred că e o mare deosebire între linişte şi normalitate!
ce sa’i raspunzi lui iaru dupa replica asta ?
ca ce’nseamna normalitatea in romania de azi ?
ca sa’mburghezit prematur ?
ca linistea normalitatzii romanesti de azi este ceruta, pe’un singur glas, ca pe’o singura, si ultima, dorintza, de corurile reunite ale politrucilor, magistratzilor, mogulilor cu sotzia lor moderatorii, fonctzionarilor, fonctzionarilor-politrucilor-mogulilor-magistratzilor infractori, infractorilor, puberilor, pubelelor, profesorilor la stat, si partecolera, cu elevii/studentzi’n coada, in sfirsit, tot riu si ramu’, de cinci ani ?
acestei fotografii a romanichii perfecte de azi ii spun totzi STAI, nu te misca !
si personajele disonante, cum sint basescu cu pupincuristii lui, tre’ retusatzi fara mila.
Stimate domn, am postat, cred, esenţa disputei. Este preluată literal de pe blogul dvs. (pe care, mă jur, n-am să mai intru niciodată – nu mă interesează isteria revoluţionară). Nu mi-aţi răspuns, m-aţi jignit, fără să mă cunoaşteţi, fără să vă fi jignit. Recunosc această sete de răzbunare, profund românească, această dorinţă nebună de a pune talpa pe grumazul adversarului… O recunosc, dar nu o accept.
V-aţi exprimat pe blogul personal. Speram că aţi înţeles că normalitatea României e în discuţie, or, dumneavoastră defineaţi normaliatrea ca anormalitate!
Acum reveniţi, tot cu violenţă. Să înţeleg că nu v-aţi răcorit?
Să mai adaug ceva? Nu, îi las pe ceilalţi, care au ochi de văzut şi minte să priceapă.
D-le Liviu Antonesei,%D¬ontinuati sa nu vedeti padurea din cauza copacilor. Si drama nu se sfarseste aici. Pentru ca doriti sincer (!?) sa vedeti padurea v-ati pus in minte sa taiati copacii. Din pacate nu veti reusi sa faceti nici macar un lumins in jurul d-voastra pentru ca va imaginati ca pe post de “drujba” ati putea folosi firavele d-voastra brate. Sunteti asadar intr-o totala inadecvare atat in ceea ce priveste scopul propus, strategia aleasa pentru atingerea scopului si a instrumentelor necesare. Ce ati urmarit cu acest text? Este cumva o pledoarie pentru taifasurile de calitate (re-botezate dezbateri)? E un indemn catre ponderare si civilitate? (Adresat cui?). E o incantatie? O lamentatie? O jelanie? D-le ma faceti sa plang. Am avut la un moment dat impresia ca sunteti pe cale sa ajungeti intr-un punct care sa va ofere vizibilitate catre un anumit orizont al luciditatii. A fost o simpla iluzie optica. N-ati fost niciodata in preajma crestei care separa versantii. Catastrofa alunecarii vi s-a intamplat mult prea devreme. Nu stiti nici ce este nici ce nu este libertatea de exprimare, pe care o pomeniti tangential, dar vorbiti cu o oarecare convingere despre detalii colaterale, neesentiale, intr-un textul nascut din nevroza unui ego care nu e in stare sa se decida ce ar trebui sa infrunte mai intai, teama insingurarii sau spaima in fata infernului adus de ceilalti. Vreti cumva sa sugerati ca sunteti atat de naiv incat sa luati de buna idea ca Dorin Tudoran si-a inchis blogul din cauza pretextelor pe care le-a pomenit in ultimul post? Haide, domnule faceti un efort si deschideti ochii! P.S. Foarte nostima ideea ca discutiile de pe bloguri trebuie sa se cantoneze preponderant (daca nu exclusiv) pe tema propusa de catre proprietarul blogului. Am remarcat ca d-voastra personal n-ati comentat pe blogul cu pricina nimic altceva decat pareri despre parerile lui Dorin Tudoran.
Domnule sau doamnă care semnați Tony,
Poate explicați, într-o română pe înțelesul tuturor și mai pe scurt, ce ați vrut să spuneți în ecou.
Toni
Stimate Domn, nu pot decit sa depling faptul ca va pierdeti vremea pe postarile unui orb, asa cum sufar enorm ca va provoc atita suferinta! Doar ca nu v-a obligat nimeni sa veniti aici, cum nu v-a obligat nimeni sa obositi lumea si pe blogul d-lui Dorin Tudoran! E optiunea d-voastra, asa ca va recomand sa suferiti in demnitate, nu sa va plingeti.
Da, cred ca discutiile de pe un blog trebuie sa se axeze preponderent, nu exclusiv, pe temele propuse de autor – altfel, daca venim toti cu obsesiile noastre de acasa, se intimpla ce se intimpla pe blogul d-lui Tudoran! Spuneti ca postam decit mici pareri legate de opiniile d-lui DT – pai, inseamna ca eram consecvent, ca eram la topic! De altfel, am postat foarte putin si asta pentru ca-mi asumasem alt rol, acela de a popuariza blogul expediind linkul catre cit mai multi destinatari. De ce? Pentru ca stiam ca dl. DT va posta lucruri interesante – ceea ce a si facut. Un singur lucru regret, ca n-a preferat un blog inchis sau macar moderat. Sper ca reveni cindva, insa in aceasta forma.
In rest, sanatate celor de fata si viitori!