Dacă fierb în mine mirodeniile acestea,
Trebuie să mă vindec!
Dar nici mersul pe jos nu-l suport!
Mi se face milă de degetul mare.
Ăla de se bagă în faţă mereu
Şi soarta îl pedepseşte.
Îi smulge unghia şi rămâne bont.
În bocancul acesta nesimţit,
Se întâmplă o dramă.
Un bătrân fără apărare este ucis,
Este scos de la speranţa de viaţă
De nişte cristale care scrâşnesc
În intunericul de sub şireturi.
Mai adaug inimă de zâmbet răpus
Şi un câmp de petale albastre de „nu mă uita”.
Vodca o elimin complet.
Uit de întrebările fără răspuns.
Dan David, Los Angeles, aprilie-19-2007.