oricât aş vrea să fug de adevăr, tot simt nodul din gât. oricât aş încerca să rămân cu visul care m-a adus până aici, nu se mai poate… trebuie să desluşesc durerea care mă fulgeră, tunetul care se apropie, topazul mystic pus să ţină locul curcubeului… sau să te iubesc în alt timp, cu fire din poeme, şoapte şi fotografii. să rămân acolo, închisă în zâmbet, ca şi cum sufletul ar fi un con de brad desfăcut pe neaşteptate de un sărut!
azi, ploaia naşte o înserare din urme de dor. nu ştiu dacă bănuieşti ce reci îmi sunt sânii, ce subţire mi-e somnul, ce ştanţată mi-e tăcerea… cerul are litere din psalmi, mir de nard şi cruci de argint lucrat în filigran. mă botează cu singurătate, ca să luminez ora de asfalt, pe care se strâng porumbeii să guste firimituri de oraş blestemat să treacă prin mersul indiferenţei, prin plictiseala afişată abuziv!
nu ştiu ce vei alege. scrisul lung, chinezesc, politica unui ciuline sau semnătura propriului proces-verbal… logica, psihologia sau filozofia… o frunză plângând, un anotimp suspinând sau o iubire cu dureri, numărând inimi de viori… nu ştiu ce vei alege. pe poteca mea sunt lucrurile simple, tainele unor sfere prin care se vede cum trece copilăria, rostogolind castanele fierbinţi ale dragostei!
5 septembrie 2009, 18:54