caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Despre Madonna, români și țigani

de (30-8-2009)
MadonnaMadonna

Un fior a strabatut opinia publica saptamana trecuta, cand, in timpul concertului de la Bucuresti, Madonna a spus, in timp ce canta cu trupa de tigani rusi, Trio Kolpakov: „Mi-a fost adus la cunoştinţă că în Estul Europei există o puternică discriminare faţă de romi, de ţigani, în general, ceea ce m-a supărat foarte tare. Noi nu credem în discriminare, credem în libertate şi în acordarea de drepturi egale tuturor”. Publicul (eteroclit si numeros) de pe Platoul Izvor a huiduit-o. Reactia cantaretei a fost: „God damn it!”.

Presa internationala a infierat rasismul presupus si xenofobia subanteleasa a romanilor. Acum suntem intr-o situatie paradoxala: in strainatate, mai ales daca tenul e ceva mai implinit (poate am fost la soare, la mare), aflam ca suntem tigani. Conationalii nostri, romi sau nu, au probleme in Italia, identificati cu o minoritate de la noi. Una intre 500.000 si doua milioane de membri, cum sustin unii sau altii; simultan, alta parte din opinia publica internationala a aflat ca suntem rasisti. Nimic mai gresit!

Eu cred ca lucrurile sunt mai rafinate, dar si simple. In general, cei ce ii fac pe romani in strainatate, peiorativ, tigani sunt oameni fara cultura, ca si cei ce considera ca a fi tigan e un fapt demn de oprobiu public. E o rezolvare foarte simpla a problemelor vietii. In Italia, cei ce sustin ca romanii trebuie dati afara din tara, dimpreuna cu toti necetatenii italieni, sunt apropiati de extrema dreapta. Intelectualitatea italiana are alta pozitie, mult mai cosmopolita.

Sa revin acasa insa. In Cenaclul „Noduri si Semne”, din care fac parte din anii 80, am avut confrati tigani. Unul din acestia, Vasile Ionescu, a fost si poate chiar mai e si acum consilier pe minoritati la Ministerul Culturii. Rafinat, poliglot, intelectualizat, cult. I-am batut la masina mea de scris, in vara lui 1990, unul dintre primele numere ale revistei „Aven Amentza, Romale!”. A fost o placere. Am fumat fiecare cam doua pachete de Carpati fara si ne-am simtit excelent.

Pe 14 februarie anul acesta, dupa un concert al Corului Sound, din care fac parte, ieseam de la „Pescarul” (da, e tot langa Ciclop, pe Magheru, fac un pastrav la gratar delicios) cu niste prieteni si mi-au cazut ochii pe ce credeam ca e unul din liderii spirituali ai miscarii roma pentru emancipare, un eminent universitar, prog. dr. Constantin Gheorghe. M-am uitat cateva secunde lung la el (era la o masa, impreuna cu alti cominoritari), incercand sa realizez daca-l confund au ba. Il confundam. M-am ales cu un perdaf, cu profil de cutit pe exit: „Ce te uiti, ba, la mine asa? Ai o problema? Nu? Atunci priveste in alta parte, asa, foarte bine!”.

Intalnisem interlopa. Aceasta, in Romania, nu stie de etnie, dar membrii ei romi au instincte etnice, pe care si le manifesta ca atare. Fara perdea. Nu esti atent, primesti un cutit in gat. Sau in rinichi, ca Marian Cozma, la Veszprem, cand a intrat in coliziune cu alta interlopa: cea maghiara. Din interlopa fac parte multi tigani. Romania bate recordurile. De ce? Tiganii din Tara Romaneasca au fost eliberati din sclavie in 1843. Pana azi, nici un guvern din Principate sau Romania nu a pus la punct un program de incluziune sociala cu rezultate palpabile, care sa tina pas cu vremurile.

Suntem indolenti, de o indolenta crasa. Defapt, e vorba despre una din componentele eternelor forme fara fond ce caracterizeaza si Principatele Romane, si Romania Mare, si Romania de dupa al doilea razboi, ca si pe cea de azi. Atitudinea noastra e astfel schizofrenica: pe de o parte, nu facem nimic pentru acesti oameni, care sunt conationalii nostri si care, cand au conditii, se manifesta formidabil. Johnny Raducanu? Va spune ceva? Dar Mircea Lucescu? Aura Urziceanu? Desigur! Sunt tigani toti. Pot continua multe caractere cu astfel de exemple. Nu o voi face; pe de alta parte, dam in rezultatul insufletit al propriei noastre neputinte institutionale si institutionalizate.

Romanii transpirati si plictisiti de gajaelile antimuzicale ale Madonnei n-au huiduit-o pentru ca ar fi rasisti, ci pentru ca merg pe strada si sunt buzunariti de interlopa, din care fac parte multi tigani. Din vina noastra. Pentru ca in autobuze si tramvaie, daca e inghesuiala, e pericol. Iar oamenii simpli, exasperati, gasesc solutii la fel de simple ca ei, exprimate, spre exemplu, prin abjectul: „Avea dreptate Antonescu: trebuia sa-i exterminam”. Mare pericol: in mediul urban, apar factiuni de extrema dreapta, ca si in Italia, ce ideologizeaza primar acest loc comun abject. I-am cunoscut personal: vorbesc despre gaturi taiate si exterminare.

Eu cred ca mai intai ar trebui sa ne facem curat la noi in curte. Exista posibilitatea ca, daca eu m-as fi nascut intr-o cocioaba insalubra si tanarul infractor ar fi fost in locul meu, rolurile sa fie inversate. Eu sa fiu un infractor cu sisul in mana, iar el sa scrie articole despre intruziunea sociala pe site-uri cosmopolite. Nu trebuie sa uitam aceasta.

N.Red. Nu uitați să votați în sondajul nostru pe această temă http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt

Ecouri

  • Petru CLEJ: (30-8-2009 la 00:00)

    Florin, vrei cumva să spui că infracționalitatea din România este (cel puțin) în majoritate opera unor romi?

    Eu ca translator în sistemul judiciar din Anglia am o cu totul altă imagine despre infracționalitatea românească de acolo (extrem de ridicată raportat la populație).

    Vrei să spui că în România nu există rasism?

    Vrei să spui că în România nu există homofobie?

    Și ce vrei să spui prin „a face curățenie”?

  • Flolrin Budescu: (30-8-2009 la 00:00)

    Nici vorba. Departe de mine o astfel de asertiune, pe care o consider eronata. Rromii sunt mai vizibili in infractionalitate, pentru ca exista o psihoza, bazata pe un soi de reflex de gandire, dupa modelul „a, iar tiganii”, prezent in mari orase ca Bucuresti si in zonele cu comunitati de rromi saraci.

    Nu, infractionalitatea nu este atributul unei etnii, dar rromii sunt mai pauperi si din aceasta cauza sunt impinsi mai lesne spre infractionalitate. Ba, din contra, au mai multe scuze ca au printre ei infractori. Ca-s mai multi sau mai putini? Nu putem afirma asa ceva, si nu cred ca Justitia are statistici de infractionalitate pe etnii si, Dumnezeule, nici nu cred ca ar trebui sa faca un astfel de demers toxic social.

    Pe de alta parte, fara discutie, in Romania exista rasism. Am scris putin despre el spre finalul textului, ca sa ma incadrez in numarul de semne si sa nu scriu iar un hipopotam de cuvinte. Poate ar fi trebuit sa mai dezvolt, ca sa fiu corect inteles, pentru ca asa este dezechilibrat putin. Mai mult, m-am confruntat cu acest rasism, inclusiv intr-una dintre redactiile prin care am trecut.

    Exista grupari extremiste care nu vin dinspre pegra societatii, ci din cartierele oraselor, in care tinerii, alimentati ideologic pe filiere istorice de extrema dreapta, construiesc un folclor urban extrem de periculos si agresiv. Am avut doi colegi externisti, ale caror glume intra-redactionale navigau zilnic spre necesitatea ca pe arabi, de preferinta la Mecca, anume in „acea” zi a anului, cand se aduna pelerinii din intreaga lume islamica, sa se arunce MOAB (mother of all bombs). Efectiv isi ocupau creierele intoxicate zilnic cu glosari si jonglerii pe aceasta tematica sinistra. Ambii erau bucuresteni suta la suta si stateau de-o viata in superbul cartier Obor. Concluzia mea este ca vena lor ideologica avea deci radacini in gastile de cartier.

    Cat despre homofobie: o-ho, si inca cum! Iarasi, pe filiere partial suprapuse cu cele rasiste. Culmea este ca tipii pe care i-am cunoscut (ma axez pe ei, pentru ca vreau sa ma refer aici exclusiv la o parte din experienta proprie), care urasc sincer orice nu e incadrabil in white caucasian, straight & heterosexual, ca sa zic asa, aveau un ten extrem de masliniu (fara a fi rromi), ceea ce ar fi putut macar sa-i faca mai intelegatori cu aspectul exterior al indivizilor.

    Acum, probabil ca ma tii minte ca sunt cu pielea alba si blond ca suedezii. Trebuie sa-ti marturisesc, ca sa nu fiu iar inteles gresit, ca nu am nici o problema cu oamenii bruneti si ca tenul de acest gen imi place, iar vara, cand oamenii cu acest ten stau la plaja cat doresc, chiar ii invidiez. Putin imi pasa daca sunt tigani, romani „majoritari” sau arabi, ori altceva de genul acesta.

    Una peste alta, de la tinerii intelectuali de dreapta crestina destul de pacifisti, de tip Miscarea pentru Romania sau ASCOR, care iti vorbeau despre Tutea, Eliade si Cioran la mijlocul deceniului noua si se dizolvau in manifestantii de la Piata Universitatii, cu flori in maini, acum s-a ajuns la miscari mult mai dure, care pot exploda oricand in politica romaneasca, in anumite conditii.

    Iar cand vorbesc de curatenie ma refer la forta noastra de a umple formele cu fond.

  • gioia: (30-8-2009 la 00:00)

    un articol cap coada antietnic!
    imi pare rau ca a trebuit sa-l vizionez aici..

  • Florin Budescu: (30-8-2009 la 00:00)

    Probabil ca va trebui sa definim inainte ce inseamna „antietnic”.

    Eu scriu despre unitatea in diversitate si despre frumusetea faptului ca suntem diferiti si mi se spune ca scriu cap-coada antietnic.

    Eu spun ca putin imi pasa daca X sau Y e tigan, maghiar, arab, mongoloid etc. si ca ii respect pe toti deopotriva, incercand sa inteleg ce probleme are convietuirea impreuna, necazurile si problemele fiecaruia si a fiecarei etnii si… mi se spune tot ca scriu cap-coada antietnic.

    Pot continua astfel la infinit. Degeaba. Tot anti-etnic (se zice ca) scriu (de catre unul sau altul).

    Sincer, mi se pare absurd.

  • gioia: (30-8-2009 la 00:00)

    sunt concisa deobicei…am sa incerc totusi sa explic ce vad eu antietnic in acest articol,pt ca se pare ca te afecteaza parerea mea..e ceva foarte simplu dar se pare ca e greu de realizat,si anume a nu folosi numiri etnice cand se discuta-scrie despre populatia tarii..nu mi se pare greu,e mult mai corect din toate punctele de vedere si mesajul e educativ…povestea despre colegii tigani de exemplu…care e rostul??adica muncest cot la cot cu oameni,beti cafele,fumati,va povestiti lucruri deacasa,si in tot acest timp esti constient ca sunt tigani..dece????dece ai nevoie de aceste granite??dece nu poti sa ai placere sau nu de compania unor persoane fara sa fi preocupat de etnia lor??cata importanta poate avea aceasta atat timp cat e vorba de cetatenii aceeiasi tari care vorbesc aceasi limba si rastoarna la fel mamaliga??
    si chiar nu vreau sa aud ca tiganii sunt interlopi sau trogloditi..sunt exact in aceasi masura ca restul populatiei..

  • Charlie: (30-8-2009 la 00:00)

    Obsesia Romanilor cu tiganii se manifesta in forme diferite. De exemplu verisoara mea „intelectuala” din Bucuresti venita in America s’a exprimat ca tiganii au distrus tara. Eu fiind plecat de mult, > 50 de ani din RPR, RSR etc. nu am contestat direct acest adevar care a fost amplificat in cazul ei de cateva pahare de vine. Am intrebat-o in prezenta sotului ei nou american cam cati tigani sunt in Romania. Ea mi-a raspuns cu multa candoare 9 milioane! Am facut o socoteala rapida in capul meu necherchelit, carevasazica 9 milioane de tigani, 3 milioane de unguri si am ajuns la o concluzie ciudata si cam neverosimila ca Romanii sunt o minoritate in tara lor! In present intelectuale mai sus mentionata preda la o universitate americana presupun political correct racism. Nu trebuia citat Brucan , care el insusi avea veleitati de Marie Antoinette pentru a discuta „adancimea” democratiei romane.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mihai Ghimpu – noul președinte al Parlamentului Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova ales la 29 iulie l-a ales în sesiunea sa inaugurală pe liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, președinte...

Închide
3.15.18.73