Nu mai putem rămâne în parc.
Noaptea se revarsă peste noi ca o matahală neagră.
Nu mai vedem pe unde călcăm.
Nici fragi nu mai putem culege.
Îi confundăm cu urzicile de pe sub garduri
Şi plângem apoi, bandajându-ne.
Cuvinte terapeutice, cum ar fi „te iubesc”,
Ne vor feri de ploaia de stele.
Nu voi lăsa Luceafărul să-ţi cadă în plete.
Îngerul ne va aştepta cocoţat pe arcul de triumf la ieşire.
Ne va urmări cu privirea până la poarta casei tale
Şi ne va spune „Noapte bună!”.
Va avea vocea mea.
Fragii îi vom culege a doua zi pe lumină.
Dan David, Los Angeles, aprilie-26-2007.