Thimothy Snyder propune o nouă lectură a istoriei recente a Europei de Est, invocînd, prin cifre, genocidul populaţiei civile ce a avut loc în această parte a continentului în perioada în care ea a fost ţinta atacurilor, ocupaţiilor şi distrugerii intenţionate din partea celor două regimuri totalitare din secolul al XX-lea. Cu un îndelung exerciţiu în cercetarea evenimentelor politice şi militare din timpul şi de după al doilea război mondial, istoricul american este încredinţat că Europa de Est a fost centrul geografic, moral şi politic al crimelor în masă din secolul al XX-lea, centru pe care îl identifică în Bielarus, Ucraina, Polonia, Lituania şi Letonia. Dacă, potrivit lui Marc Mazower, Europa a fost continentul întunericului (“the dark continent”) în secolul al XX-lea, atunci, pentru Timothy Snyder, Ucraina şi Bielarus au fost în inima acestui întuneric. Istoricul invocă atît crimele naziste, cît şi pe acelea comuniste şi susţine că majoritatea celor ucişi au fost est-europeni. Potrivit observaţiei sale, deşi ruşii sovietici – aidoma altor cetăţeni ai URSS – au fost şi ei victime ale represiunii totalitare sovietice, cele provenind din mijlocul lor au fost cu mult mai puţine comparativ cu cele din Ucraina sovietică, Bielarus, Polonia ocupată sau cu cele aparţinînd grupurilor culturale şi religioase minoritare. Punînd faţă în faţă numărul civililor exterminaţi – Reich-ul lui Hitler a ucis mai mult de 10 milioane, iar Uniunea Sovietică mai mult de 5 milioane – , Snyder pledează pentru aplicarea aceleiaşi evaluări nazismului şi comunismului.
Particularităţile Europei de Est
În ce măsură putem fi de acord cu istorisirea lui Timothy Snyder ? Este adevărată teza potrivit căreia Estul a fost partea cea mai întunecată a istoriei Europei şi a totalitarismului în general? Dacă da, cum se explică tragediile ce au avut loc în perimetrul amintit ? Este necesară evidenţierea comparativă a numărului de victime pentru o mai bună cunoaştere a istoriei ? Sînt regiunile Estului mai expuse regimurilor totalitare decît acelea ale Vestului ? Dacă da, atunci cum trebuie interpretate influenţele occidentale în răsăritul Europei, respectiv, care sînt similitudinile şi diferenţele culturale şi identitare dintre cele două zone ale continentului? E îndreptăţită rescrierea istoriei moderne a Europei prin prisma atrocităţilor săvîrşite la mijlocul secolului al XX-lea ?
Semnele de întrebare cu privire la trecutul Europei de Est persistă în mintea multora. Deşi există o mare curiozitate pentru istoria recentă în fiecare din fostele ţări comuniste – istoricii, politologii şi jurnaliştii au descoperit informaţii de arhivă, publică reviste şi colecţii de documente, articole şi monografii, dezvăluiri neaşteptate, şi-au instituţionalizat activitatea -, clasa politică nu pare convinsă de rostul dezvăluirii trecutului imediat, de importanţa dezbaterii privind gravele erori politice şi a moştenirilor lăsate de acestea, respectiv, de importanţa schimbării mesajelor adresate societăţii. Pe de altă parte, în ţări precum România, pregătirea teoretică lasă de dorit, istoricii fiind încă dependenţi fie de documentul de arhivă, fie de prejudecăţile care le influenţează cercetarea. Probabil, nu întîmplător, un intelectual cu o vastă experienţă a luptei antitotalitare precum Adam Michnik îndemna la prudenţă în validarea grabnică a informaţiilor fabricate de instituţiile comuniste .
Răspunsurile în sensul întrebărilor formulate mai sus întîrzie să apară şi pentru că în studiul totalitarismului atenţia acordată comunismului este excesivă în comparaţie cu aceea acordată fascismului. Apoi, se întîmplă ca istoria scrisă să fie amalgamată cu memoria ceea ce nu aduce întotdeauna beneficii cunoaşterii ştiinţifice. Se întîmplă ca experienţa particulară să fie invocată drept argument incontestabil pentru o interpretare generalizatoare, ceea ce împiedică efortul de cunoaştere. Prezentul social-politic şi intelectual poartă încă multe din conotaţiile imprimate de ideologiile extreme ale secolului al XX-lea. Iată de ce tema din articolul lui Thimothy Snyder devine şi mai provocatoare şi, cred, merită o discuţie liberă, fără stereotipul ce a dominat timp îndelungat limbajele politice şi imaginarul colectiv al Europei, fără “
Cunoştinţele şi imaginea privind Holocaustul şi Gulagul sînt cu totul insuficiente în mediile intelectuale din statele Europei de Est, ca să nu mai vorbim de ignoranţa celor mulţi, cu acces limitat la cultura istorică autentică. În comparaţie cu Occidentul, România ştie mult prea puţin despre istoria recentă, ideologiile şi sistemele politice totalitare, faptele celui de-al doilea război mondial şi lagărele de muncă şi de exterminare fasciste şi comuniste. Uneori, chiar refuză să ştie. Iată ce spune doamna dr. Miriam Korber Bercovici, supravieţuitoare a Holocautului: „Am un nepot, admirabil băiat, şi-a dat acum licenţa la litere cu o lucrare despre Făt-Frumos, dar nu vrea să ştie nimic despre trecutul nostru. Îmi spune să trecem peste, că a fost demult. Nu mă plîng, am înţeles că şi Leszek Kolakowski a avut problema asta cu nepotul său” . Să fie vorba de tineri pentru care cunoaşterea trecutului nu are nici o relevanţă pentru prezent sau în discuţie este modul în care şcoala şi media fac trimitere la istorie? Ceea ce se poate pretinde în Europa de astăzi – cu deosebire în Europa de Est – este redactarea unor istorii fără polarizări şi formarea unei gîndiri mai puţin sentimentale în legătură cu aceasta. Adică, depăşirea aprecierii romantice potrivit căreia istoria şi limba ar fi sufletul poporului. Alături de statistica impresionantă a cifrelor, esenţială este decodarea cauzelor, decantarea lucrurilor şi cunoaşterea motivelor care au contribuit la deciziile politice, respectiv, la relaţia cu noţiunile create în scop propagandistic. Nu cred în exploatarea arhivelor în temeiul disputelor ideologice ori al intereselor de putere.
Includere sau excludere – De ce este necesară istoria?
La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte noţiunile-cheie şi limbajele radicale. În imaginarul colectiv au rămas aproape intacte noţiunile care concură la excludere. Întîmplărilor reale nu li se acordă interes în absenţa unui angajament ideologic, de unde gravele distorsiuni interpretative, jumătăţile de adevăr pronunţate ca sentinţe, falsificarea imaginii trecutului. Multe neajunsuri se datorează programelor şi manualelor şcolare, sistemului educaţional învechit, elitelor politice din ultimele două decenii care au preferat continuitatea structurii de gîndire în locul rupturilor. Nu întîmplător, redactarea manualelor şcolare alternative de istoria României a stîrnit incredibile controverse de dogmă, iar cursurile universitare de istorie naţională nu integrează temele locale în acelea europene şi universale, nu ştiu să abordeze istoria minorităţilor cultural-lingvistice şi religioase şi nu conţin explicaţiile necesare privind extremismele secolului trecut. Multe din aceste minusuri ţin de discutata şi neaplicata reformă a sistemului de învăţămînt. Urmările pot fi verificate în informaţia istorică ce circulă la nivelul social mediu şi în diversitatea de exemple oferită de pregătirea şi comportamentul unor lideri politici.
Scena în care primarul oraşului Constanţa îmbracă o uniformă de ofiţer nazist şi defilează aidoma trupelor SS cu ocazia unei prezentări de modă indică absenţa minimelor repere cultural-istorice şi doctrinare şi, deci, a responsabilităţii unui om politic cu notorietate în relaţia cu masa de alegători . “Cel mult imaginabilă în palatul vreunui dictator african”, pe bună dreptate amintita „ieşire” a fost repede taxată de presa occidentală. Cînd vorbim despre totalitarismele secolului al XX-lea şi cînd arătăm faţa mai puţin cunoscută a istoriei continentului, este bine de ştiut că experienţele culturale, de organizare şi de administrare ale Europei de Est au fost şi sînt diferite comparativ cu ale Europei de Vest. Tradiţiile de scurtă durată ale democraţiei şi, adesea, rezultatele discutabile trebuie explicate prin prisma întîrzierii în emanciparea socială, inexistenţa culturii civice, continuitatea ideii romantice de naţiune şi de stat-naţional pe toată durata secolului al XX-lea, conservarea spiritului de castă discriminatoriu ori exclusivismul cultural în locul politicii integrării.
La începutul secolului trecut, modernizarea Europei de Est era mult întîrziată în raport cu Occidentul, ulterior, două regimuri totalitare putîndu-se instala şi manifesta fără a fi stingherite de critica intelectuală şi de atitudinea civică. În pofida schimbărilor de regim politic din 1989, structura de gîndire a elitelor intelectuale şi a majorităţii populaţiei din Europa de Est a rămas aceeaşi. În state precum România, Bulgaria, Serbia, Moldova, Ucraina nu au fost suficiente adoptarea sistemului pluripatidist, împrumutarea legilor democraţiei şi a limbajelor specifice acestora pentru depăşirea ideologiilor, comportamentelor şi deciziilor de tip totalitar.
Cînd analizăm Holocaustul şi Gulagul, studiul istoriei trebuie pus în legătură cu evoluţia limbii, a culturii şi a gîndirii politice, nu numai cu nararea faptelor istorice ori cu invocarea datelor statistice drept unică şi sigură mărturie a adevărului istoric. Comparaţia cifrelor – aşa cum o face Timothy Snyder în articolul său din New York Review of Books din 16 iulie 2009 – trebuie însoţită de reflecţia asupra omului şi a comunităţilor sale, asupra bagajului de cunoştinţe asimilat în familie şi în şcoală şi, îndeosebi, de răspunsuri la întrebările dificile privind comportamentul liderilor şi al masei în faza precedentă deciziilor şi acţiunilor politice. De pildă, includerea sau excluderea este ea îndatorată setului de valori culturale adoptate de o comunitate la un moment dat ? Care sînt izvoarele intelectuale şi ideologice ale lumii moderne ce au făcut posibilă degradarea speţei umane în “secolul extremelor”? Cine, cînd şi pentru ce scop a inventat conceptul de duşman? Ce se înţelege prin expresiile duşmanul de rasă şi duşmanul de clasă şi în ce contexte politice se multiplică ele? Cine devine duşmanul în cazul războaielor şi ce rol joacă activarea prejudecăţilor cu ajutorul acestui concept ? Ce vrea să sugereze ori să reglementeze perechea noţională noi – voi? Pe cine reprezintă noi şi pe cine voi atunci cînd e vorba de acceaşi comunitate naţională ? Iată o serie de întrebări la care e dificil de găsit un răspuns satisfăcător doar prin invocarea cifrelor ori prin localizarea crimelor în masă săvîrşite sub comanda nazistă sau sovietică. Cît despre geografia locului numit Europa de Est, ea nu reprezintă decît infrastructura istoriei. Evaluarea culturii politice individuale şi colective ce a generat crimele în masă ale regimurilor totalitare îmi pare o metodă mai potrivită de a ajunge la resorturile intime ale regimurilor totalitare, la înţelesul răului pe care l-au produs acestea, depăşind astfel şi disputele politice contemporane dintre marile puteri . Cît priveşte răul suprem, Auschwitz-ul, fabrica morţii, acesta nu are termeni de comparaţie şi aici mă alătur distincţiilor făcute de istoricul american.
Observaţia lui Snyder potrivit căreia “memoria a comis abateri excentrice de la istorie”, motiv pentru care istoria ar fi mai necesară ca niciodată, îmi pare utilă. Spre deosebire de Occident, unde elaborarea istoriilor şi asumarea trecutului fascist şi nazist a fost una din marile încercări culturale ale deceniilor precedente, Europa de Est este în faza în care trebuie să-şi asume o altă cunoaştere a propriei istorii comparativ cu epoca precedentă (de data aceasta în absenţa constrîngerilor politice sau de altă natură), una în acord cu opţiunile prezentului. Nu oricum însă, ci ţinînd seama de bogăţia de informaţii arhivistice, de cîştigurile metodologice şi de efortul de conceptualizare. În discuţie nu este inventarea unei alte istorii naţionale aşa cum au încercat comuniştii, ci o regîndire a aceloraşi evenimente, fapte, nume, instituţii şi idei din propriul trecut. Holocaustul şi Gulagul trebuie cunoscute prin legislaţiile care au făcut posibile adiministraţiile lor, prin acţiunile militare, lagărele şi omuciderile în masă; prin structura de gîndire a masei şi cultura politică a elitelor; prin reflexele ce stau în spatele acţiunilor radicale. Problematizarea va îmbogăţi cunoştinţele şi va face posibilă aflarea şi recunoaşterea crimelor oribile despre care vorbeşte, într-un registru cronologic-evenimenţial, articolul lui Timothy Snyder.
România se află într-un moment în care este esenţială despărţirea de istoriile elaborate sub influenţa doctrinelor şi regimurilor politice totalitare. Decodarea conceptelor cheie din limbajele social-politice este foarte utilă cercetării trecutului, bunei fundamentări teoretice a prezentului şi gîndirii proiectelor pentru viitor. Extinsă în mediile istoriografice, literare, sociologice şi politice, istoria conceptuală va contribui la cunoaşterea semanticii conceptelor în evoluţia lor. Cultura română se pretează la aplicarea acestei metode inovatoare cu atît mai mult cu cît o parte însemnată a conceptelor folosite astăzi provine din secolul al XIX-lea, conservînd ori producînd limbaje instrumentalizate politic şi exprimînd idealuri străine timpului nostru . Cred, aceasta este o modalitate raţională de cuprindere a istoriei, una în care vor putea fi descrise şi evaluate comparativ totalitarismele fascist şi comunist.
Articolul a apărut inițial în Dilema www.dilema.ro
de cel putin 20 de ani se incearca de a se introduce constientizarea istoriei contemporane in tarile est europene!
cu ocazia reinoirii legaturilor diplomatice polonia-israel televiziunea israeliana a realizat un mare proiect la care au participat cetateni polonezi care au fost martori la exterminarea evreilor,polonezi care au salvat evrei si care au ascuns-adapostit copii evrei si de asemenea evrei care au supravietuit si fostii copii salvati..
povesti de viata incredibile..
dar peste toate aceste drame plutea norul indiferentei fata de teribila exterminare in masa si motivele infaptuirii ei..
si practic totul a explodat cand atasata culturala a ambasadei poloniei in israel a luat cuvantul …si a spus cam asa: milioane de polonezi au murit in razboiul cu germania si asta e tot!! restul nu o intereseaza si nici nu are pt ea vreo relevanta!
a spus-o scurt si dur..
…e un articol,care fara doar si poate,face o deosebita cinste saptamananului”ACUM”.sunt imediat dupa o prima lectura,dar imi promit sa revin si s-il
recitesc cel putin inca o data, pentru a absorbi si studia cum se cuvine cea ce am,sau mai bine zis,avem de invatat.e o datorie civica,omeneasca,a noastra,a tuturora, sa ne scoatem capetele din nisipurile neglijentelor,uitarilor intentionate sau
nu,pentru a ne stradui sa evitam ce a ce s-a intamplat.ne aflam in toiul jocurilor atletice la
berlin…atletii de culoare sunt protagonistii mai
tuturor competitiilor…in berlinul, din care in urma cu numai catva timp, a tasnit lepra urei de rasa si de culoare umana…felicitari autorului si
editurei care ne-a daruit acest articol.multumiri.
Sunt placut impresionat de faptul ca autorul pune holocaustul alaturi de gulag, numai sa nu fie doar o diversiune, altfel cum se explica faptul ca este deranjat de o excentricitate a primarului de Constanta, dar nu este deranjat de faptul ca in Moldova exista un partid comunist, iar urmasii celor care au omorat milioane de oameni in gulag sunt presedinti, deputati, ministri, fara ca nimeni din UE sa refuze dialogul cu ei, sau sa fie trimisi in Siberia!
ionea!dece mergi peste granite?! oare guvernul romaniei e format din ingerasi neprihaniti??oare nu a existat gulag si aici in romania???
sau aici nimic nu sa intamplat nici holocaust nici reeducarea la ocna sau canal..????
Domnule Ionea,
Încep prin a vă cere în mod imperativ să vă retrageți afirmația că articolul distinsului publicist Victor Neumann este o diversiune.
Dacă nu faceți acest lucru în termen de 24 de ore voi șterge această afirmație din ecoul dumneavoastră.
Apoi nu știu ce legătură are gestul oribil al primarului de Constanța cu partidul, legal constituit din Republica Moldova, care a obținut în ultimele patru alegeri votul a aproape un alegător din doi ai acestei țări și de ce ar trebui trimiși în Siberia.
Da, Holocaustul este pus alături de Gulag și după cum n-am prea întâlnit persoane care să nege genocidul comunist, sunt nenumărați care neagă faptul că în România ar fi avut loc un Holocaust și îl ridică în slăvi pe Antonescu.
cine nu e cu noi e impotriva noastra!VA SPUNE CEVA AFIRMATIA ACEASTA?[Pt Petru Clej]
„cine nu e cu noi e impotriva noastra!” e mentalitatea național-comuniștilor, care îi tratează drept „anti-români”,”vânduți” sau „trădători” (ăștia sunt doar termenii moderați) pe cei care îndrăznesc să scrie ca Victor Neumann.
si totusi articolul merita un raspuns…dupa comentari de tot felul care au mers pe langa…
absolut DA!!
istoria trebuie scrisa! nu inventata,nu cosmetizata,nu manipulata…pur si simplu asternuta sub ochii nostri asa cum a fost..
cred ca atat noi si cu atat mai mult viitoarele generatii au dreptul ,datoria si privilegiul de a sti adevarul..asa cum a fost..urat dureros infamant…sa cunoastem cum am fost si sa invatam cauzele pt care suntem asa cum suntem…si traim asa cum traim..cauza si efect..
Dle Petru Clej
Sper ca nu este o noutate pentru dvs. ca recunoasterea Holocaustului presupune niste despagubiri pe care Statul Roman( asa sarac cum e, si mai sarac ca acum n-a fost niciodata!), trebuie sa le plateasca Statului Israel( asa bogat cum e….)
Pe de alta parte, nu toti romanii au participatla Holocaust( evrei cinstiti( 😉 ) au recunscut si binele pe care romanii l-au facut protejandu-i), dar toti trebuie sa platim, iata, sume de ordinul milioanelor de $ drept despagubiri.
Mai mult, de ce sa nu se faca precum in contabilitate, ca la asta se pricep f. bine, si niste „compensatii”, ca slava Domnului au si evreii destule pe constiinta, facute, daca nu direct, macar prin sistemul comunist pe care ni l-au adus pe cap unii ca tatal celui de dvs. amintit.
Intotdeauna cand observi o raceala din partea cuiva, nu neaparat ura, trebuie sa te gandesti, de unde ar putea ea izvori si sa cauti sa o opresti la timp….
Domnule Radu Humor,
Mă văd nevoit să demontez bucată cu bucată ecoul dumneavoastră (total pe lângă ca mai to ce postați dumneavoastră și nu numai aici),
„Sper ca nu este o noutate pentru dvs. ca recunoasterea Holocaustului presupune niste despagubiri pe care Statul Roman( asa sarac cum e, si mai sarac ca acum n-a fost niciodata!), trebuie sa le plateasca Statului Israel( asa bogat cum e….)”
Dacă ascultați cele trei episoade ale documentarului BBC pe care l-am realizat în 1998 (cu șase ani înaintea publicării raportului Wiesel) o să vedeți că pentru crimele comise de regimul Antonescu împotriva evreilor de sub controlul acestyui regim plătește Germania. N-am auzit ca statul român să plătească vreun fel de despăgubiri și în orice caz dacă le plătește ele sunt dirijate către victimele Holocaustului, majoritatea lor câteva sute de bătrâni săraci din Republica Moldova.
Recunoașterea responsabilității regimului Antonescu (nu a poporului român) este un act de justiție istorică, iar considerentele pecuniare pe care le invocați arată cinismul dumneavoastră fără limite.
„Pe de alta parte, nu toti romanii au participatla Holocaust( evrei cinstiti( 😉 ) au recunscut si binele pe care romanii l-au facut protejandu-i), dar toti trebuie sa platim, iata, sume de ordinul milioanelor de $ drept despagubiri. Mai mult, de ce sa nu se faca precum in contabilitate, ca la asta se pricep f. bine, si niste „compensatii”, ca slava Domnului au si evreii destule pe constiinta, facute, daca nu direct, macar prin sistemul comunist pe care ni l-au adus pe cap unii ca tatal celui de dvs. amintit.”
Domnule Humor, mutatis mutandis ar trebui să aplicați același raționament și probelemei reale (nu imaginate în mintea dumneavoastră de antisemit furibund) a despăgubirilor – uriașe -pe care românii chiar le plătesc sau ar trebui să le plătească pentru compensarea proprietarilor tâlhăriți de regimul comunist.
În rest, interpretarea standard antisemită a comunismului adus de evrei.
„Intotdeauna cand observi o raceala din partea cuiva, nu neaparat ura, trebuie sa te gandesti, de unde ar putea ea izvori si sa cauti sa o opresti la timp…”
Exact. Mă întreb de unde provine acest antisemitism abject din partea dumneavoastră.
Aștept în continuare răspuns la întrebarea puteți să-mi dați exemple dintre „cei multi din cei care judeca nazismul au participat/contribuit la crimele pe care le-a comis comunismul”.
Ca de obicei, sunt impresiont pozitiv de calitatea articolelor dlui Neumann.
As vrea sa fac cateva observatii. Sunt total de acord cu citatul urmator.
„Cunoştinţele şi imaginea privind Holocaustul şi Gulagul sînt cu totul insuficiente în mediile intelectuale din statele Europei de Est, ca să nu mai vorbim de ignoranţa celor mulţi, cu acces limitat la cultura istorică autentică. În comparaţie cu Occidentul, România ştie mult prea puţin despre istoria recentă, ideologiile şi sistemele politice totalitare, faptele celui de-al doilea război mondial şi lagărele de muncă şi de exterminare fasciste şi comuniste. Uneori, chiar refuză să ştie.”
Din discutiile pe care le-am avut cu unii studenti suedezi rezulta ca acolo, in Suedia, caracterul foarte democratic al acelei societati se datoraza in mare parte faptului ca in timpul scolii se pune un accent deoebit pe analizarea modului ce a permis devierea situatiei politice a Grmaniei spre dictatura lui Hitler si pe studiul mecanismelor care pot opri o asemenea deraiere daca s-ar petrece de exemplu in Suedia. Trecutul este foarte viu in programa lor analitica scolara.
Unde sunt ceva mai putin de acord este faptul ca raportul dintre numarul emisiunilor dedicate Germaniei hitleriste (in SUA) este cam de 20 de ori mai mare decat numarul emisiunilor si documentarelor dedicate epocii staliniste din URSS si Europa de est, desi ca marime a dezastrului (si a lipsei totale de moralitate politica)URSS-ul si tarile est-europene au fost cam la acelasi nivel cu Hitler. Milioane de oameni au fost trimisi in lagare de concentrare in cadrul Gulagului si nu numai, iar populatia a fost tratata in mod bestial.
Infometarea fortzata a populatiei a fost chiar subiect de „glume sinistre” intre Stalin si Kosighin; cand acesta din urma afirmat ca populatia din nordul RSS Moldovenesti este total distrofica din cauza fametei provocate in mod artificial, Stalin a ras de acel cuvant, pe care in vasta sa cultura nu l-a ai auzit in viata lui.
Ca sa nu mai vorbesc despre foameta provocata in mod artificial in Ucraina, ale carei urmari se simt si azi. Oricat de mizerabili au fost criminalii germani ai lui Hitler (si au fost!), totusi nu am auzit pana azi de existenta unor cazuri de canibalism sub ei, spre deosebire de URSS.
Nu-i nici o diferenta, nici macar numerica intre crimele naziste si cele comuniste.
Falsa diferenta se datoreaza faptului ca multi din cei care judeca nazismul au participat/contribuit la crimele pe care le-a comis comunismul si cum „istoria este ceea ce stim noi despre ceea ce a fost”, de abia acum prin declararea zilei de 23 august ca data omagiala pentru comemorarea victimelor celor doua ciume, bruna si rosie, se vor afla adevaruri de mult ascunse sau mistificate.
Romania pune din nou carul inaintea boilor, construind mai intai Monomentul Holocaustului, si probabil daca vor mai ramane bani vom avea si un Monument al Victimelor Comunismului ( sa nu credeti ca Statul evreu contribuie cu ceva…)
Domnule Radu Humor,
Am o rugăminte la dumneavoastră: puteți să-mi dați exemple dintre „cei multi din cei care judeca nazismul au participat/contribuit la crimele pe care le-a comis comunismul”.
Apoi, la ce vă referiți când spuneți „se vor afla adevaruri de mult ascunse sau mistificate”.
Eu știu că Raportul Comisiei Wiesel, publicat în 2004, a scos într-adevăr la iveală adevăruri de mult ascunse sau mistificate.
Și pe urmă în legătură cu Monumentul Holocaustului din România, ce legătură are statul Israel ca să contribuie? La urma urmelor, statul român a recunoscut responsabilitatea regimului Antonescu în acest Holocaust.
Și în fine, cine a împiedicat statul român în 20 de ani să construiască un Monument al Victimelor Comunismului? De ce a fost nevoie de un politolog româno-american (antisemiții nu uită să adauge că e fiul unor foștio ilegaliști comuniști evrei) ca să poată fi alcătuit un raport al crimelor comunismului abia în 2006? Dar de comportarea parlamentarilor români la acea prezentare ce părere aveți? Tot statul Israel și lobby-ul evreesc sunt de vină?
radu humor!! vad ca te procupa inainte de toate contabilitatea!! si ce te doare de fapt e ca un monument va fi construit inaintea celuilalt!! si culme e ca va fi si platit din buzunarul romaniei!!!….ca vezi doamne dupa ce ca evrei sau autoexterminat in veselie mai trebuie sa le si platim monumente!e treaba raposatilor ca au „fugit” deacasa lasandu-si proprietatile landemana cui o vrea sa puna mana pe ele..alea nu se iau in consideratie…bani de monument absolut DA..
daca asi fi rea ti-asi dori sa fi in locul evreilor..dar sunt buna si iertatoare ca totusi ma trag din acel mare evrei isus, si-ti doresc in continuare aceasi viata pe care o duci acum….
radu humor!
daca romania e saraca e tocmai din cauza unor indivizi ca tine,care in loc sa-si vada de treaba lor, sa se ingrijeasca de propria ograda, stau cu berea-n mana sa faca politica la crasma , care mai nou e internet cafe!!
pt ca sunt umanista din fire…hai sa te linistesc…recunoasterea crimelor comise impotriva evreilor din romania in anii in care aceasta a marsaluit alaturi de hitler,nu obliga la nimic altceva decat asumarea responsabilitatii faptelor comise..mai clar…responsabilitatea morala!!…si tocmai pt ca oameni ca tine nu au aceasta posibilitate morala, spirituala, mentala aceleasi crime sau repetat in timpul dictaturii asa zis „comuniste”‘…asa zis pt ca ideologia comunista de baza nu are nici o legatura sau asemanare cu cea ce au facut oamenii din ea..
D-le Petru Clej!
Bine ar mai fi dacă și holocaustul romanilor din Basarabia ar deveni una din preocupările d-ră preferate,nu numai holocaustul evreilor.
(Desigur,asta se referă nu numai la d.Clej)
A.Marin
Eu sunt de parere ca putem lansa initiativa construirii unui monument pentru comemorarea victimelor comunismului. Dar cine sunt oare principalii oponenti acum? Tocmai unii dintre cei care pozeaza ca mari „nationalisti”…de carton! Tocmai cei cfare s-au opus condamnarii comunismului!
In comunism, sa nu uitam ca tocmai curentul neolegionar l-a sustinut pe Ceausescu. Acelasi CV Tudor care azi ridica in slava un nationalism agresiv, si fals l-a ridicat in slavi pe Ceausescu. Cei care l-au laudat ca a fost „bun roman” nu au avut ochi sa vada cum tocmai Ceausescu a dat ordin sa se distruga placile de marmora cu numele politehnistilor care au murit in razboiul de intregire a Romaniei, de la sediul din Polizu a Politehnicii. Am asistat la distrugerea lor cand nu aveam nici un cuvant de spus. Iar acel incident a fost numai varful aisbergului.
Da, fara indoiala ca nu trebuie sa uitam trecutul si sa ne comemoram mortii, mai ales cand acestia au fost victime ale sistemului in care am trait. Ca sa nu mai repetam acest trecut.
Dar cine mai este oare de parerea mea? Multi romani care sunt dezamagiti de prezent au reactii contrare, crezand ca dictatura a fost o solutie mai buna decat prezentul.