Ce ‘cliseu’ si totusi ce potrivit cliseu : azi dimineata pana si cerul a plans cu noi. O ploaie marunta, cerul acoperit, lasam Varsovia in urma peste doua ore de mers cu masina, G.P.S-ul ne indeamna la stanga spre deosebire de copilotul Mariana care – ciudat pentru o persoana de centru stanga – trage spre dreapta, tehnologia castiga in fata intuitiei si… greseste. Trebuia la dreapta.
In sfarsit, Maidanek. La periferia orasului Lublin, un muzeu dupa o poarta de sarma ghimpata (asta da ‘cliseu’) si un drum serpuitor spre care ne indreapta functionara de la ghiseu, care intelegea probabil foarte bine engleza noastra, caci indicatia cu mana – tot inainte! – era foarte expresiva.
In varful dealului, oprim. In dreapta impunatorul monument cunoscut din fotografii, in fata si in stanga iata gardurile de sarma ghimpata, foisoarele de paza, se vad baracile. Nu e cliseu si nici scena de film. Lagarul Maidanek.
Mausoleul cu cenusa victimelor. Lumanari. Fotografii. Impresionant si trist. Si totusi nimic nu ne-a pregatit pentru ce a urmat. Nu tot ce am citit in viata, nu tot ce am vazut vreodata, nu tot ce stiam.
Intram (invers decat ceilalti vizitatori, putini si apatici) intai in cladirea crematoriului. Imi tremura mana acum cand scriu. Oricat te-ai fi asteptat sa fii impresionat, e neasteptat de ingrozitor. Momentul cand am vazut cuptoarele. Se opreste respiratia. Tasnesc automat lacrimile, fara sa le simti. Se aude doar suspinul. Soc. Cuptoarele unde se ardeau cadavrele. Cuptoare. Reusesc totusi sa fac poze. Si nu ma opresc, am intrat in transa. Soc. Si apoi camerele de gazare. In REALITATE. Aici, langa mine. Si cutiile cu Zyklon B. Cat au putut sa ma mai impresioneze apoi expozitiile temporare sau permanente sau baracile-locuinte, sau bucatariile?
La plecare, soarele gonise norii. Cliseu, dar ce potrivit cliseu…
mariana…te admir ca ai avut curajul si puterea sa intri ACOLO… pt ca eu m-am daramat doar vizitand casa Anei Frank…un minuscul apartament gol fara nimic, aparent, dramatic…