Zilnic citim despre negocierile pe care cele patru partide ale recent formatei Alianțe pentru Integrare Europeană (AIE) le poartă în vederea preluării puterii în Republica Moldova pentru următorii patru ani.
Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN) dețin în urma scrutinului legislativ din 29 iulie 53 de mandate din cele 101 ale Parlamentului. O majoritate suficientă pentru alegerea președintelui Parlamentului și învestirea guvernului, nu și pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova, pentru care este nevoie de minimum 61 de voturi.
Partidul Comuniștilor (PCRM) deține minoritatea de blocaj, care i-ar permite să zădărnicească desemnarea unui succesor lui Vladimir Voronin și să împingă țara către al treilea rând de alegeri parlamentare anul acesta, după cele de la 5 aprilie și 29 iulie.
În aceste condiții, AIE trebuie să dezvăluie opiniei publice intențiile sale, adică să joace cu cărțile pe față. În primul rând, trebuie să enumere câteva dintre prioritățile sale la guvernare, pentru ca numele alianței să nu rămână un deziderat. Reforma justiției și a organelor de forță, scoaterea lor de sub influența politicului este absolut obligatorie, ca și diminuarea corupției în toate zonele societății. O politică externă clar pro-europeană, fără a fi o amenințare la adresa Rusiei (țară cu o influență covârșitoare în Republica Moldova) este o altă prioritate.
Apoi AIE trebuie să-și numească public candidații la principalele funcții publice, iar aici îmi permit să le fac o recomandare: Marian Lupu la președinția republicii, Vladimir Filat – prim ministru, Mihai Ghimpu – președinte al Parlamentului, Serafim Urecheanu – primvicepreședinte al Parlamentului.
Pot fi prezentați și candidați la diverse ministere, de pildă Valeriu Lazăr sau Veaceslav Ioniță la economie și finanțe, Oleg Serebrian, Andrei Popov sau Iurie Leancă la Externe, Corina Fusu la cultură sau învățământ, Vitalie Nagacevschi sau Alexandru Tănase la justiție, Oazu Nantoi la interne sau apărăre, etc.
Aici trebuie aleasă alternativa politicienilor cu afilere politică la cele patru partide, pentru a arăta că AIE își asumă integral responsabilitatea guvernării.
AIE nu trebuie să ofere PCRM niciun “cadou” în schimbul alegerii președintelui Republicii Moldova. Dacă PCRM își folosește minoritatea de blocaj pentru a provoca un nou rând de alegeri repetate, electoratul va ști cine este responsabil de acest lucru. Și, cum au arătat-o alegerile din 29 iulie, alegătorii pot folosi scrutinul precedent ca un sondaj de opinie în mărime naturală pentru a-și orienta votul, iar un al treilea rând de alegeri în 2009 s-ar putea dovedi catastrofal pentru PCRM.
În aceste condiții, opoziția trebuie să dea dovadă de transparență și intransigență. Riscurile sunt minime, deoarece AIE are vântul politic în pânze.