Urmarind expunerea sustinuta de dr. Lya BenjaminAm ajuns la Borsec în cea de a treia zi a taberei organizate de Institutul Român de Studiere a Holocaustului „Elie Wiesel”, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Într-o încăpere din clădirea sinagogii din Borsec, (veche de un secol) participanţii ascultau prelegerea Lyei Benjamin, despre artiştii evrei cronicari ai Holocaustului din România. Expunerea ilustrată cu proiecţii a prezentat desene şi gravuri de Arnold Daghani (scene din lagărele din Transnistria), Aurel Mărculescu (momente de la desfiinţarea, din ordinul lui Ion Antonescu, a cimitirului de pe strada Sevastopol din Bucureşti) Sol. Omovici (pogromul de la Iaşi şi trenul morţii) şi Marcel Iancu (atrocităţile din timpul rebeliunii legionare de la Bucureşti) – tot atâtea mărturii ale artiştilor care au trăit experienţa oribilă a Holocaustului.
După cum ne-a spus Alexandru Florian, directorul Institutului Wiesel din Bucureşti, ideea de a organiza o tabără în care artiştii tineri să înveţe despre Holocaust şi să creeze lucrări inspirate de cele aflate, i-a fost sugerată de pictoriţa Sarah Einik. (Anul trecut, cu prilejul expoziţiei din luna noiembrie, de la Librăria Cărtureşti, artista mi-a relatat că a abordat subiectul Holocaustului abia la anii maturităţii, inspirată fiind de poveştile supravieţuitorilor din familia ei şi străduindu-se să le redea într-o manieră specifică secolului XXI).
Am discutat cu câţiva dintre cei şapte artişti tineri reuniţi la tabăra de creaţie care se desfăşoară în perioada 3 – 13 august.
George Anghelescu mi-a spus că-l interesează mărturiile celor care au trăit ororile de atunci. Nu este pentru prima oară când încearcă să ilustreze laturile sumbre ale naturii umane. Lucrările sale anterioare despre mineriade au vizat dezvăluirea resorturilor tenebroase ale isteriei colective. Tânărul pictor consideră că e de datoria lui să acţioneze pentru ca generaţia lui să nu fie responsabilă de producerea unor tragedii de asemenea amploare.
Victor Preda, un alt pictor tânăr din Bucureşti, a arătat că în prelegerile susţinute de Liviu Rotman şi Lya Benjamin a aflat o serie de informaţii relevante despre Holocaustul din România şi consideră că în următoarele zile va reuşi să realizeze câteva tablouri în ulei pe pânză (tehnica cea mai la îndemână pentru el) pe baza expunerilor şi mărturiile supravieţuitorilor.
Mariana Câmpeanu, doctor în arte vizuale, mi-a mărturisit că iniţial a vrut să refuze invitaţia în tabără, considerând că obiectivul ei este extrem de dificil de realizat. „Filmele pe care le-am vizionat şi fotografiile pe care le-am văzut de-a lungul anilor au avut un impact foarte dur asupra mea în copilărie, adolescenţă şi chiar şi acum, la maturitate. Sunt imagini morbide, greu de îndurat, şi mi-am spus că aşa ceva nu poate fi pictat, decât redat fotografic. Martorii de atunci au reuşit s-o facă. Noi am putea utiliza simboluri, folosindu-ne de mărturiile supravieţuitorilor şi ale artiştilor martori oculari. Cred că e un subiect pe care-l vom pritoci mai mult timp.”
I-am întâlnit la Borsec pe Liviu Beris (supravieţuitor al lagărelor din Transnistria) şi Iancu Zuckerman ( supravieţuitor al pogromului de la Iaşi, scăpat din trenul morţii de la Podul Ilioaiei) care urmau să povestească participanţilor la tabără, despre cele îndurate. Amândoi şi-au exprimat speranţa că tinerii artişti vor prelua ştafeta relatării către publicul larg a unor experienţe cumplite care nu trebuie să repete se niciodată.
Tinerilor plasticieni găzduiţi în condiţii excelente de vila din Borsec a FCER li se pun la dispoziţie toate materialele necesare pentru activitatea artistică.
Alexandru Florian, directorul Institutului de Studiere a Holocaustului din România, s-a arătat mulţumit de debutul taberei, de interesul manifestat de tinerii artişti plastici, şi speră ca lucrările lor să alcătuiască materialul unei expoziţii organizate în luna noiembrie la Bucureşti, cu prilejul Zilei Holocaustului din România.
citirea articolului ,fara nici o legatura de calitatea lui,mi-a produs o stare de jena si de penibil..ceva mi-a rechemat in minte acele activitati pioneresti-utecesti-comuniste din acele vremuri pe care probabil nimeni nu e in stare sa le uite chiar cand ar fi necesar
E o reactie interesanta declansata, probabil, de tonul articolului meu, pentru ca in expunerile din tabara s-a vorbit despre lucruri foarte interesante, unele inedite, iar auditoriul era realmente captivat. Calitatea creatiilor artistice inspirate de subiect va fi apreciata de specialisti, cu prilejul expozitiei. Si in „vremurile actuale” exista proiecte pe diferite subiecte pentru care pot fi accesate finantari, fie ca e vorba de istorie, de etnografie, patrimoniu cultural, etc. In multe tari europene si se organizeaza tabere tematice de creatie. Cred ca sunteti de acord cu importanta pastrarii memoriei Holocaustului; aceasta tabara vizeaza acelasi scop. Unde e problema ? Eventual in maniera pozitiva in care am conceput articolul.
articolul e scris fara cusur..problema e probabil a mea personala…voi incerca sa-ti explic…cartile despre holocaust scrise de eli visel a-mi sunt insuportabil de citit…in schimb pe primo levi l-am citit si rascitit intrand in simbioza cu sentimentele sale tocmai pt extrema simplicitate si totala lipsa de dramatism cu care a trait si descris cele intamplate..
in acest eveniment cultural vad ceva fortat ceva care se vrea bagat pe gat..ceva care obliga la o reinventare caci acesti tineri artisti nu au si nu au avut nici o tangenta cu subiectul..pt mine holocaustul nu e un joc de societate…
Din cel scrise de tine despre cartile lui Elie Wiesel si Primo Levi, reiese clar necesitatea reflectarii Holocaustul (sau a oricarui eveniment istoric de impact) prin prisma diferitilor artisti. Cu cat sunt scrise mai tarziu cu atat e mai greu. In acest sens iti recomand sa citesti o carte mai noua. Nu stiu daca rezisti s-o citesti (dat fiind ca te cheama Gioia), dar un exemplu elocvent este cartea lui Dieter Schlezack Capesius farmacistul de la Auschwitz, aparuta acum doi ani in Germana si scrisa extrem de dens si de modern, extrem de percutant. Un roman de nota 10 ! Eu cred ca si tinerii artisti de la Borsec merita creditati de noi. Sa avem incredere ca isi vor exprima cu originalitate si talent sentimentele declansate de cele auzite. Cat despre „comanda artistica”…inclusiv Requiemul lui Mozart a fost scris la comanda. (pastrand proportiile comparatiei !)
Draga Andrea,
Sunt o cititoare fidela a ta.
Pastreaza te rog, prospetimea, entuziasmul, optimismul si sensibilitatea ce insufletesc toate articolele tale. Chiar daca de cele mai multe ori subiectul despre care scrii e trist sau de trista amintire, reusesti sa aduci in prim plan nu numai tema pe care n-ar trebui s-o uitam niciodata, dar si frumusetea sufletului si calitatile personajelor. Multumesc mult.