Mi-am intitulat articolul publicat la începutul săptămânii trecute „Toţi politicienii sunt hoţi?“, deci cu semnul întrebării la sfârşit. Se pare că am fost imprudent!
Iar eu voisem, dimpotrivă, să fiu prudent! Mă gândeam că nu pot generaliza printr-o formulă afirmativă, pe de o parte, pentru că prezumţia de nevinovăţie trebuie aplicată tuturor cetăţenilor, deci şi politicienilor noştri, pe de alta, pentru că, din întâmplare, cunosc şi câţiva politicieni cinstiţi – nu doar de aiurea, ci şi din ţărişoara noastră. Dar opinia publică nu mai este dispusă să judece prudent, nuanţat, discriminatoriu – majoritatea intervenţiilor pe forum mi-au reproşat acel biet semn de întrebare, spunând că el trebuie grabnic înlocuit cu un punct sau – şi mai bine! – cu un semn de exclamare, chiar cu unul repetat. Unele intervenţii s-au constituit în răspunsuri clare la întrebarea mea, umplând întregul spaţiu rezervat cu câte un „DA!“ repetat, scris cu majuscule şi semnul exclamării. Recordul l-a stabilit însă un forumist care a scris practic trei articole proprii în spaţiul rezervat comentariilor – în cel dintâi răspundea afirmativ, însă argumentat, întrebării mele, în celelalte două răspundea tot afirmativ şi la fel de argumentat la două întrebări pe care şi le formulase singur: „Toţi politicienii sunt proşti?“ şi „Toţi politicienii sunt nesimţiţi?“.
După această experienţă, practic de respingere în bloc a politicienilor noştri, mărturisesc că nu ştiu prea bine să(-mi) răspund la întrebarea formulată în titlul articolului de astăzi. Ca psiholog de formaţie, deci ca persoană care ştie câtă variabilitate există la nivelul individualităţilor umane, şi ca om cu oarece experienţă în observarea vieţii noastre politice din ultimele două decenii, sunt tentat să formulez un răspuns nuanţat, discriminatoriu, care să pună în lumină diversitatea. Însă experienţa de la începutul săptămânii trecute mi-a arătat că publicul este prea puţin dispus să mai accepte diferenţele şi nuanţele. De bună seamă că aceste judecăţi ferme nu au apărut din senin, ci sunt rezultatul unor bogate şi nefericite experienţe ale publicului cu politicienii ce-l reprezintă în instituţiile deliberative – Parlament, Consilii Locale, Consilii Judeţene – şi executive ale puterii şi administraţiei. Era şi greu să nu se întâmple aşa. La ce concluzie poate ajunge lumea când îi vede pe parlamentari aşa de strâns uniţi în împiedicarea contactului cu Justiţia al domnilor Năstase sau Mihăilescu? Ce răspuns poate da publicul la întrebarea evocată la începutul articolului când vede risipa provocată la ministerele din subordine de doamnele Ridzi şi Udrea? Ce să creadă bieţii oamenii când nu trece zi de la Dumnezeu în care să nu citească în ziare şi să nu vadă la televizor vreo ingenioasă şi profitabilă inginerie financiară a unui primar sau a unui ministru?
M-am decis să nu formulez răspuns la întrebarea din titlu. Nu din teama de a mă situa contra curentului, nu am asemenea frici şi m-am situat adesea contra curentului majoritar. Propun însă un experiment – aş vrea ca fiecare eventual cititor al acestui articol să-şi formuleze singur răspunsul. Aş fi bucuros dacă lectorii ediţiei electronice l-ar comunica la rubrica de comentarii. Să vedem, totuşi, cum naiba stăm cu clasa noastră politică!
http://www.cotidianul.ro/cum_sunt_politicienii_nostri-94209.html
cine sunt „politicienii”??
entitati de pe alta planeta??
importati din alte tari dupa modelul regalitatii??
cine au fost „comunistii”??
cine au fost „fascistii”??
oare romania e napadita in continuare de hoarde de cotropitori „straini”??,care apar si dispar in urma revolutiilor???
Pai parafrazind un clasic marxist-leninist mai nou, putem spune ca politicienii sint „ai nostri, dintre noi, pentru noi”, ca doar n-au fost parasutati din China, nici teleportati de pe vreo planeta indepartata. Atit am fost noi in stare sa producem in 20 de ani de pluralism politic, dupa citeva schimbari de putere si inca si mai multe de guvern? Da!
Si, totusi, pare limpede ca, din toate punctele de vedere, media clasei politice e sub media electoratului, a populatiei. Cum se explica acest mister? Prin caracaterul sau inchis si autoreproductiv. Reproductia este chiar de doua feluri si asta impiedica improspatarea – reproductia simpla (ai mereu de ales dintre aceiasi de 20 de ani) si reproductia largita (chiar cind sint promovate persoane noi sint modelabile, si deci modelate, dupa tiparele deja existente).
ok…asumarea responsabilitatii e un mare pas inainte!!!
ce ramane de facut in continuare depinde de fiecare din noi, si anume ,educarea propriilor copii si urmasi in sanul familiei si cu exemple personale..nu e usor dar e posibil!
valorile inoculate in acei 7 ani deacasa chiar conteaza!!!
Da, cei sapte ani de acasa sint, adesea, decisivi, dar si urmatorii vreo 10 – 12, petrecuti in mare parte (si) acasa! Daca vorbim de valori, fundamentale sint opt mari si late, cele pe care s-a cladit modernitatea europeana, democratia liberala, daca e sa numim dimensiunea sa politica. Deci, cele patru clasice, sosite pe filera greco-latina si iudeo-crestina: Adevarul, Binele, Frumosul, ingemanate cum le vedeau cei vechi in kalokagatheia, si sentimentul sacru al iubirii/milei crestine, si cele patru aduse de revolutiile care au inaugurat modernitatea, adica Legalitatea, ca valoare fundament, si Libertatea, Egalitatea, Fraternitatea/Solidaritatea, ca valori tinta! Daca am reusi sa crestem copiii nostri in interiorul acestor valori, de buna seama ca vor iesi oameni si cetateni intregi. Daca nu, nu!