Înstrăinat mi-e cuvântul
abia aşternut pe hârtie
şi altul se smulge din tăcere
aruncându-se – ca-ntr-un carusel
în vârtejul timpului…

Şi lumina smerită
mângâie mâna
ce promite gândului
împovărat de zboruri şi iubire
vise tainice
îngemănate cu focul
vise…
ce vor întâmpina liniştea severă
a dimineţii
cu surâsul dăltuit – ca o floare
pe buzele-i rănite…

E ora sentinţei…

La masa de scris
cărturarul
purtând pe chip – măreţia tăcerii
cu greu îşi ridică privirea
obosită
de pe hârtia îngălbenită
de timp şi… singurătate…
şi cu mână trandafirie
mai şterge o literă decolorată
ce-i răscoleşte arsura
din sufletul stins…

… suflet – aprins pentru o clipă
de chemarea tremurată a luminii
panicată
de strigătul sfâşietor al amurgului
amurgului…
din ciclul (poeme becartiene)

………….
cu mulţumiri şi preţuire,
valentina becart
doar zile senine vă doresc!