Cum adresa de e-mail a mai fiecăruia din noi poate intra foarte ușor în posesia oricui, primim, cu toţi, tot felul de mesaje de la cine nu ne aşteptăm. Unele pe un ton normal; altele pe un ton mai exaltat; unele de-a dreptul injurioase; și altele ce recomandă expeditorii lor pentru un pat de ospiciu.
Primesc un mesaj în care mi se spune că expeditorul are dovezi solide nu doar că îl urăsc pe dl Traian Băsescu, dar că aş face parte dintr-un complot care îşi propune uciderea preşedintelui României, după care să treacă la masacraea celor cunoscuţi drept ”intelectualii lui Băsescu”.
Să o iau de la coadă la cap, deşi peştele, aşa cum spune o veche vorbă românească (mai veche chiar decât peştele în discuție!), se împute de la cap, se rupe de la mijloc şi se mănâncă de la coadă.
Nu cunosc integral lista ”intelectualilor lui Băsescu”. Nici nu cred că unele nume aflate pe listă îşi merită locul pe ea. Oricum, din numele pe care le cunosc, niciunul nu este al vreunui duşman. Sunt numele unor prieteni, numele unor amici sau cunoştinţe ori numele unor oameni cu care era gata-gata să devin prieten – dacă nu am reuşit, nu am devenit unul duşmanul celuilalt. Nici faptul că într-o chestiune ori alta avem opinii diferite – uneori violent diferite! – nu ne transformă în inamici.
Pentru tot românul, dilema mai mult decât hamletiană pare a fi devenit ”Pro-Băsescu ori Anti-Băsescu?” Nu sunt hăituit de această dilemă, o consider stupidă şi consider o absurditate faptul că atâția oameni sunt frământați, până la nevroză, de această întrebare.
Dintre ”intelectualii lui Băsescu”, au tot respectul meu cei care îşi asumă limpede opţiunea politică, fără a umbla cu fofârlica. Adică – fără a încerca să identifice binele cu dl Băsescu (identificare ce constituie o fraudă) şi să inoculeze teama că în absenţa dlui Băsescu de la Cotroceni ţara ar pieri. O astfel de inoculare este o formă de terorism electoral.
Se întâmplă că nu găsesc motive convingătoare spre a fi un suporter necondiţionat al dlui Băsescu. La fel de bine, nu am nici o îndoială că va câştiga un alt mandat. Nu îl va câştiga fiindcă îl merită cu prisosinţă. Îl va câştiga pentru că restul candidaţilor par a-l merita şi mai puţin.
Un mesaj foarte belicos îmi pune brişca la gât şi mă somează să spun, cât ai zice pește!, de ce nu-mi place dl Traian Băsescu.
Răspund, nu de teamă, ci spre grabnica potolire a pacientului scăpat de sub supraveghere – nu că nu-mi place deloc dl Băsescu; nu-mi place suficient ca să-i dau votul fără mari strângeri de inimă. Şi dintre motivele pentru care nu-mi place suficient voi menţiona aici doar unul; probabil, pentru mulţi, nu tocmai un motiv foarte important.
Dl Băsescu este din cale afară de supărăcios. Se supără şi pe cei care-i cântă în strună aproape fără încetare. Mă opresc doar la supărările sale pe presă. Şi nu mă gândesc la ”ţiganca împuţită” de la Antene, nici la ”găozarul” de la o publicaţie anti-Băsescu.
Nu tocmai de mult, dl Băsescu s-a supărat până şi pe Evenimentul zilei, vasul amiral al flotei sale electorale! Tot ce i-a mai rămas dlui Băsescu este să ne anunţe că s-a supărat şi pe Bricul Mircea, fiindcă figura de provă nu prea seamănă cu bustul voinicului Vladimir Tismăneanu; pânzele nu aduc suficient cu papionul învolburat al dlui Patapievici; pupa refuză să murmure ”Banatu-i fruncea!”, cum greşit crede dl Băsescu că ar şopti în somn prietenul meu Mircea Mihăieş.
Aşadar, un motiv pentru care îi voi da votul meu dlui Băsescu este că nu vreau să se supere pe nişte oameni pe care, indiferent de opţiunea lor politică de azi ori de mâine, îi îndrăgesc. Ştim cu toţi – domnul Băsescu face urât la bucurie, iar la supărare face prăpăd.
Cât priveşte protejarea Bricului Mircea, parte a tezaurului naţional, o soluţie ar fi înlocuirea catargului principal cu silueta dlui Traian Ungureanu; al celui din față cu editorialul “Baroane!” (varianta Cărtărescu, dacă originalul arghezian nu mai este de găsit!); și catargul din spate cu o vinietă a dnei Rodica Culcer – din Era Socialistă sau de la Ambasada Statelor Unite din România, din vremurile Ceaușescu, nu contează. Asta, temporar, până trece furtuna – fie ea provocată de bucurie, fie de necaz.
Pe urmă, vedem noi – ori tragem podul de la mal, spre a repara greşeala lui George Bacovia, ori malul la pod, ca să intrăm şi noi în rândul lumii; că nu s-a născut el golul ăla istoric care să se tot întindă peste noi.
P.S. Evenimentul zilei publică şi opinii diametral opuse celor semnate de membrii senatului ziarului, ceea ce spune multe despre şansele presei de a recupera parte din onorabilitatea pierdută într-o prea lungă forfotă electorală.