Cine eşti?
Mă-ntreabă vântul dintre crengile de brad,
pari o rază ce-mi mângâie, frunzele ce-acum tot cad
risipite, prin poiana zânelor, ce-au fost odat.
Eşti poate un duh sălbatec furişat printre tulpini
ca să vezi acum cum naltul, e vândut la cei străini.
Sau poate un dor năvalnic în cascade prăbuşit,
inima îţi este frântă, cum nicicând nu ţi-ai dorit!
Chipul tău, icoană sfântă la care se-nchină zei
şi-al tău trup, e ca un lujer ce îl frâng acum mişei!
Te ascunde-n lumea largă, vino când s-a terminat
nebunia asta mare, când totul va fi, alb imaculat!
rodica cernea