In urma cu vreo zece ani, presa romana incepuse deja sa decada. Vedeam tot mai multi jurnalisti de calitate care erau concediati fara nici o explicatie. De ce? Pentru ca asa voia muschii patronatelor si reprezentantilor acestora.
Dupa ce am fost concediat de la Radio Contact, in urma unei discutii stupefiante, in care mi s-au recunoscut meritele profesionale, m-a apucat primul puseu de scarba si am decis sa nu mai lucrez in presa. M-am apucat de consultanta in asigurari. Pana in 2000, cand am ajuns la BBC.
Apoi am plecat de aici. Am luat ce mi-a oferit viata. M-am trezit acreditat pe MApN, pentru „Independentul” lui Horia Alexandrescu. Cand am gasit ceva, sa scap, am plecat la „Gardianul”, oficios PSD menit sa faca presa centrului de putere imaculat Adrian Nastase. Lucru pe care l-am aflat mai tarziu, cand nu aveam unde sa evadez din pesedita cronica prin care trecea Romania.
Gata cu istoria. Aceasta a fost introducerea. Acum cuprinsul. Prin 1997-2000, inca invidiam un grup de jurnalisti iconoclasti, independenti, ce luau in balon (in aparenta) pe oricine si faceau bucatele orice. Cu date. Ulterior, aveam sa aflu in ce fel parveneau tot mai multe din aceste date.
Era vorba despre Academia Catavencu. Mi-a ajuns pe la ureche si ceva cu Fundatia Anonimul si Sorin Marin. Asemenea lucruri sunt greu de verificat. Jurnalismul de investigatie intra, pe atunci, in resorbtie, iar in loc apareau impostorii, care o faceau pe investigatori.
Manevrele facute insa imi erau cunoscute. Mai vazusem aceasta. Cunoasteam doctrina. Nu e din Romania, ci de la „ei”. Ca sa manipulezi, la decalogul meseriei scrie ca opinia publica nu trebuie sa stie cine esti. E modul de lucru al serviciilor secrete, cand fac campanii de dezinformare.
Nimeni nu stia cine este in spatele Fundatiei Anonimul (ironic nume, nu-i asa?); Realitatea TV; cum au ajuns catzavencii actionari la „Cotidianul”; cine continua sa finanteze „Gardianul” post-Nastase si altele de acelasi gen.
Un lucru era insa clar: aveam de-a face cu acelasi modus operandi.
PASUL 1: Se infiinteaza un proiect profi, tentant, fatos, adevarat;
PASUL 2: Se aduc pe bani grei jurnalisti foarte buni;
PASUL 3: Daca matricea pe care se construieste e un alt organ de presa, se dau afara grosolan toti oamenii stampilati ca fiind de la vechea institutie media (vezi cazul „Tineretul liber” – „Curentul”), indiferent daca sunt buni sau nu;
PASUL 4: Lumea se intreaba cine e in spate cu banii. In piata se vorbeste despre Sorin Ovidiu Vantu. In redactii apar instalatii de ascultare, camere video, microfoane. Sunt scandaluri si certuri, aparent din nimic;
PASUL 5: Uneori, Vantu apare si spune „eu eram”, alteori „eu sunt acum”, alteori ramane in ceata. Ambiguitate;
PAS UL 6: Totul este trantit fara mila, jurnalistii sunt dati afara ca niste masele stricate.
In tot acest timp, am avut intotdeauna placerea sa port respect confratilor de la „Catavencu” si „Academia Catavencu”. Recunosc, sunt vinovat: ii cunosc pe unii dintre ei. Se poate spune ca sunt amic cu unii. Nu le voi da numele ca sa nu le fac rau. Le-am admirat munca si i-am invidiat.
Aceasta nu m-a oprit sa constat ca, in primul deceniu al acestui mileniu, catzavencii (ori poate numai unii dintre ei) s-au transformat incet, dar sigur, exact in cei pe care ii incondeiau inainte vreme. Voi da aici un exemplu, asa cum am promis intr-o postare anterioara.
Cand au pus labutza pe „Cotidianul”, nu au avut nici un scrupule si au respectat cu sfintenie pattern-ul descris mai sus. Ajungeai sa-ti fie frica sa iesi prea des la o tigara pe hol, pentru ca aceasta insemna sa te autentifici cu cardul.
Daca ieseai de prea multe dati, hait, era iures. Camerele de luat vederi se uitau la tine cum sorbeai din cafea. Aceasta nu are legatura cu presa, ci cu Politia Gandirii din romanele lui Orwell. Mi-e sila de astfel de mizerii.
In tot acest timp, catzavencii s-au umflat, s-au umflat tot mai mult, s-au dabalazat, pana cand unul dintre ei, Liviu Mihaiu, a ajuns Guvernator al Rezervatiei Biosferei „Delta Dunarii”. Unde nu a rezistat mult, este drept, dar faptul ramane fapt.
Acum se dezumfla. Imi pare rau. Imi pare rau de ce-au fost si ce-au ajuns. Imi pare rau de fabula lui Biju de pe TVR 1, de la inceputul anilor ’90, cu telefoanele, pe care poate ca am sa o povestesc odata. Imi pare rau de impresia aceea, pe care o aveam cand citeam „Catza”, ca banii pot sa zornaie oricat, dar nu pot indopa, precum clatitele cu miere, gura unui jurnalist.
Nu-mi pare rau ca m-am pacalit. Imi pare rau sa constat ca aceia care nu au recunoscut Contractul Colectiv de Munca din Mass-Media, afirmand ca o organizatie de media care nu l-a semnat nu trebuie sa-l respecte, sunt aceiasi care acum se sprijina pe acest document, asa cum se vede aici.
Acum urmeaza resorbtia catzavencilor. Ma exprim elegant, pentru ca intr-un fel tin la acesti oameni, la condeiul lor, la imaginatia lor, la desteptaciunea lor polemistica formidabila. Unul dintre ei a inventat, la un alt „Cotidianul”, dupa alegerile din ’90, celebra zicala: „Am infrant”. Aceasta inseamna sa ai geniu.
Acum, catzavencii „au infrant”, iar daca vor sa-si recapete in breasla respectabilitatea de jurnalisti trebuie sa faca penitenta, apoi sa redevina ce au fost. Poate chiar si mai mult decat atat, daca le da mana si au sange in instalatie. Cum adica, „in ce fel sa mai faca aceasta”? E treaba lor asta, nu a mea. Sa se descurce, ca ei au incurcat lucrurile.
„Academia Catavencu” a fost un ziar care, fara exagerare, si-a depasit, uneori, un „confrate” cu vasta experienta, de pe alte meleaguri:”Le Canard enchaine”. Baietii erau buni, iar „gena umorului”, de care romanul face atita caz, la ei era categoric prezenta. Cum ati bagat de seama, toate verbele de mai sus sint la trecut. Aproape nimic din ce-a fost nu mai e… Baietii au fost atit de laudati, incit li s-a urcat foarte rapid la cap si au crezut ca nimic nu le poate sta in cale. Primele esecuri MARI au fost in domeniul televiziunii – televiziunea publica devenise, cu ani in urma, un fel de poligon de incercari catavenciste de-un amatorism debordant si agresiv. Singurul care a iesit din tiparul asta stupid a fost I.T.Morar (care s-a detasat usor de toata adunatura – pacat ca s-a rupt si de Divertis). Tupeul si agresivitatea au luat locul simtului umorului, fiind alimentate de acele filoane financiare obscure de care se face vorbire si-n articol. Scroafa si-a urmat drumu-n copac pina la ultimele craci: stirea ocuparii postului de guvernator al Deltei de catre un catavencist ar fi fost un subiect gras pentru defuncta „Academia Catavencu”. Caracatita catavencista si-a intins si mai mult tentaculele, intregindu-si titulatura cu numele unui post media de sinistra rezonanta: Realitatea. Aici, nici vorba de calitatile de presa ale fostei publicatii „… Catavencu”. Amatorismul celor care se produc acolo te obliga sa comuti rapid postul. Nici „Cotidianul” nu-i mai breaz – atita doar ca mai exista cite-un condei care merita urmarit. Dar, rapid, s-a facut si se face „curatenie” si pe-acolo. Cit despre ultima achizitie – Nistorescu Cornel – sa se spele cu el pe unde vor ei. S-a pus capacu’ la sicriu!
Academia Catavencu a fost o prelungire de succes a multor manifestari minunate proprii generatiei ’80. Pe cativa dintre membrii de vaza ai acestui concern de presa ii cunosc de decenii.
Din punctul meu de vedere Catavencu ar fi trebuit sa ramana un ziar independent, un organism de presa ca model generatiilor ce vin.
Fuziunea cu cele doua grupuri Cotidianul si Realitatea i-a stirbit singularitatea.
Cat despre camerele de vederi despre care se vorbeste in articol acestea sunt prezente in multe birouri, restaurante si alte locuri de munca din SUA si din alte tari.Patronii isi aroga drepturile de a si controla propriile lor afaceri asa cum doresc ei. Este banul lor in joc.
Felicit autorul pt.curaj si deschidere. Pt.dorinta de lumina. Macar aceasta dorinta ca pina la penitenta si mai ales pina la a repara e cale mai lunga..
Nu ne bucuram de vesti triste..si in nici un caz de caderea unor ziaristi talentati, inteligenti..dar cind ei – din abuzuri de exact acelasi tip cu cele pe care le ironizau au ajuns sa faca rau social, se schimba situatia….si mai ales cind cei care s-au numit civici sa calce peste principiile civismului si si ale jurnalismului sigur ca te ingrojorezi foarte tare si, daca esti ca mine..suferi pt. tara ta..E si mai grav daca este vorba de organziatii care depind mai mult sau mai putin de comunicarea cu tara prin media si grupuri yahoo – cum era/e FreeExul – iar daca programe necesare tarii nu ajung la ea p.tca asemeena ziaristi -sau altii dintre prietenii lor – le obstructioneaza, atunci p.t acea tara poate fi vorba de mari pierderi…As spune dezasttru dar stiu ca neexistind puncte de reper la ceea ce eu sutsin de ani, de 18 ani..cuvintul va deranja.
Unul din punctele cruciale negative pt.noi care s-au intimplat in ultimii 3 ani a fost
in 1996
La FreeEx..adica exact acolo unde trebuia sa domneasca spiritul liber, dialogul civic si profesional constructiv
cam pe atunci cind AMP a vindut CATAVENCU si cind nu parea ca cineva in tara isi dadea seama, nici macar cei mai perspicae ziaristi din partea opusa, ca se comitea nu numai un mare deserviciu adus presei si tarii, dar mai mult, o mare ilegalitate
Cine a fost tartorul?
Cred ca se stie…
Dupa ce am cerut ca AMP sa raspunda la citeva intrebari si am ridicat citeva probleme de profesionalsim..si la un monet dat am spus ca AMP nu avea voie sa vinda Catavencu..am fost exclusa. Stiu ca generat ceva emotii si tensiune grupului care s-a pus pe „treaba” si au incercat sa acopere diverse lucruri..sa dreaga lipsuri cu organziatia..dar raul a fost deja facut
Nu cumva ceva asemanator facuse Mihai Bacanu cu Romania Libera..adica din civism a dat in bsuiness?? Sau poate ca proprietari sunt de vina si eu nu stiu destul..(ca nu pretind ca stiu..dvoastra stit multe de tot dar nu le spuneti..abia incepeti..de aceea spun ca suntem in urma si rugam pe Dl Maier sa accentueze ritmul..in general..)
Dar parca numai el..si alti asa zisi civici romani ai anilor 90 au dat peste cap increderea oamenilor. Astfel s-a format , sau mai bine zis a ramas in picioare asa zisa „societate civica” si ea este vazuta cum este vazuta..de ce oare se mira unii ziaristi ai acestui grup de reactiile oamenilor ?
Sunt multe aspecte si lucruri grave de analizat dar, dupa parerea mea, vina cea mai mare intr-o tara o au cei care trebuie sa fie, fie platiti de banii publici fie de cei particualri sau prin munca voluntara/prin decizie proprie (ca organizatii sau ca intelectuali cu profile edificatoare )
constiintele ei civice, printre care, desigur, jurnalistii. Si mai cine? Profesorii universitari..si conducatorii si membrii de organizatii civice
Ziaristii romani care nu pot dormi seara linistiti de starea natiunii si ca nu au unde sa trateze adevarurile necesare natiunii pt. progresul ei macar economic si justitiar, daca nu si altele la fel de urgente..
ar trebui sa se uneasca si sa-si faca publicatii proprii..
S-ar vinde..sunt sigura, atit de insetata e lumea de dreptate..si de intristat ca tar nu mai are ce produsele ei meritorii dar mite de export..deci de unde bani mai multi? de la mafioti? In continuare? Inclusiv de la cei acre au nenorocit mass-media si cu asta distrug tara..poate voit ?
Rodica Perciali
http://www.romanianculture.us
Acum nici nu stiu daca le reprosez Catavencilor ca au avut, spre deosebire de mine, de noi, strategie si au valorizat inteligenta, transformand-o in arginti.
Daca le reprosez ca au distrus o viziune boema asupra lucrurilor (cand m-am trezit dintr-o operatie foarte grea, Mama mi-a adus fericita Catavencu -stia ca lectura sa era pentru mine una din putinele bucurii autentice care ma ridicau din orice rahat, asta spune enorm! Precizez: acel Catavencu…).
Adica ce le reprosez/reprosam? Ca nu a tinut mult minunea? Ca ne simtim pacaliti, inselati, ca am ramas boemi de capul nostru, fara tinta? Nu stiu. Sincer, nu stiu. In ceea ce ma priveste, am inceput sa le resimt caderea dupa despartirea lor de Dinescu (cand acesta din urma a scos genialul nr 1, irepetabil altfel, Plai cu boi). Sa nu intelegeti cumva ca il idealizez pe Dinescu. Vorbesc de o formula chimica prin care, imi pare mie, se completau reciproc. Adica tot orgolii, bani, ca peste tot, nu altfel. Ceea ce a urmat imi pare a fi fost o descuamare a brandului deja creat, pe fasii, printr-o exploatare a lui pe principii de marketing. Adica ceva ce nu are absolut nimic in comun cu nebunia inteligenta care a insemnat Catavencu. E ca diferenta intre Salieri si Mozart (nU am absolut nimic cu bietul Salieri, a carui imagine a fost atat de nedrept deformata postum, dar il pastrez ca termen de comparatie si imi pare a fi foarte sugestiva comparatia in acest context, chiar daca ea s-a perpetuat deformat, ca multe alte repere culturale). Nebunia inteligenta care te facea sa razi…ca tampitul, de unul singur in autozbuz sau in metrou, in cazul in care faceai imprudenta sa te apuci de citit in mijloacele de transport in comun. Sau, precum in reclama care a aparut mult mai tarziu (si care e pastisata nerusinat dupa una din occident, mult mai savuroasa), sa il imparti cu un strain, coleg de scaun, razand impreuna…
Da, sunt de acord cu caplimpede privind incadrarea lor in curentul anilor 80. In cazul acesta, inseamna ca au fost cool si s-au adaptat postmodernismului actual, nu-i asa? Nici asta nu stiu daca le putem reprosa.
Cat priveste descarcarea lor de intelesurile de altadata si halucinantele mijloace prin care au ajuns sa faca presa -de asta data din postura de vatafi cu carduri si camere si tot tacamul- iar mi se pare ca nu vorbim de aceiasi oameni. Ce legatura au patronii de presa cu boemii de altadata? Deh, argintii, argintii, bata-i vina! Cum mai zornaie ei, luandu-ti mintile! Lasand gluma la o parte, nici nu stii daca poti sa le reprosezi asta. Ei, spre deosebire de noi care am optat pentru diverse cai de supravietuire (Gardieni ai lui Nastase, cronicari ai nemuritorului Alexandrescu sau „piaristi” pe la diversi militieni reciclati europeneste – de asta data vorbesc de mine), adica nici macar nu am optat, am ajuns unde ne-a dus vantul, ei bine, ei au avut strategie. De creare a unui brand, de valorizare a sa pe principii de marketing. De transformare, asadar, a unui vis boem in bani si putere. Daca mie imi reprosez ca din fatoaica superdesteapta de altadata am ajuns sa imi umilesc IQ/ul in incredibile concesii zilnice, de dragul supravietuirii, pentru ca nu mi-am mai gasit nicaieri locul dupa ce alti sefi de presa au batut palma cu puterea, pe spatele meu, cat anume le pot reprosa lor ca au facut din vise bani? Macar sa se bucure ei si familiile lor de dastepti, pupa-i-as in frunte! Macar au fost ceva mai subtili si nu chiar atat de grosieri precum imbogatititii postdecembristi.
Mi-e teama ca veti intelege cele scrise ca o pledoarie in favoarea lor si a ceea ce au facut. Da’ de unde! Incerc doar sa imi fac mie mai suportabil gustul deceptiei. Pentru care, insa, ii dau bucatarului dreptul de autor. Cred ca si l-au asumat, de altfel. Sunt ceea ce sunt si au devenit, nu? Nici ei nu cred ca mai pretind ca ar fi altceva, la urma urmei.
Nu am posibilitatea sa fac, insa, un experiment pe care vi-l propun Dvs, pentru ca rezultatele sale ar putea sa ne spuna mai mult decat vedem acum prin prisma riscanta a trecerii timpului. Adica? As citi un Catavencu „de atunci”. Daca as putea sa rad cu aceeasi pofta, inseamna ca este Mozart, dom’le si e autentic, n-are moarte, dar atat a rezistat, ca orice minune. Daca, insa, multe din cele care altadata ma bucurau, pana la comportament idiot (fara ca macar sa-mi pese de parerea celor din jur), nu ma mai bucura acum in aceeasi masura, inseamna, cred eu, ca nu au facut decat sa se schimbe o d a t a c u n o i si cu vremurile. Adica au si ei acelasi drept la supravietuire cu al nostru, chiar daca lor le-a profitat ceva mai inteligent acest drept. Atat doar ca ei au avut strategie. Una de crestere si creare a unui brand. Pe care apoi l-au descuamat in foite mici de ceapa, pe care l-au vandut pe principii de marketing. Nu stiu de ce, dar am sentimentul straniu ca, in configurarea strategiei, au studiat inclusiv cazul Caragiale. Nici macar Caragiale nu a rezistat vesnic vesel si ferice, cu toate „jocurile si strategiile” la care face referire senzationalul Florin Manolescu.
Ei, cum e?
Scuze: Florin Predescu si nu caplimpede a facut incadrarea catavenicilor in curentul anilor 80. De acord si cu propunerea sa: de conservare a lor pe tiparul de altadata (ca solutie de conservare a ceea ce au fost, adica a spiritului boem, nu?). Cu o singura nelamurire: ce facem cu natura umana, cine are dreptul sa-i impuna cui sa nu-si foloseasca resursele si mijloacele pentru „propasirea” interesului propriei persoane? Ce mecanism ar fi putut regla in presa o asemenea impunere sau, ma rog, solutie de conservare a spiritului boem?